Acasă » Știri din zonă » Comuna Bistra a câștigat ediția pe zona Apuseni a concursului ”Cultură pentru cultură”

Comuna Bistra a câștigat ediția pe zona Apuseni a concursului ”Cultură pentru cultură”

Publicat în 23.05.2016 la ora 12:29

sarbatoarea-narciselor-castigatori-zona-apuseni-2016Profitând de vremea frumoasă binevenită după câteva zile ploioase și friguroase de primăvară, ediția din acest an a ”Serbării Narciselor” de la Negrileasa a adunat duminică unul dintre cel mai mare număr de participanți din ultima vreme la acest eveniment, cei prezenți venind din Munții Apuseni și chiar din alte părți ale țării să petreacă, să se întâlnească unii cu prietenii, să se relaxeze, să asiste la demonstrațiile de tradiții ale moților și la recitalurile de muzică populară, să se plimbe în natură pe jos, cu caii, cu motocicletele și cu ATV-urile, dar și să culeagă minunatele narcise care cresc în rezervația situată la peste 1150 metri altitudine.

Poiana Narciselor de la Negrileasa este declarată din 1995 arie protejată fiind în custodia unei asociații de turism și ecologie din Zlatna, se află situată într-o zonă deosebit de pitorească aparținătoare comunei Bucium, principala cale de acces pornind de pe DN 74, trece prin această localitate până la intrarea în comuna Mogoș, iar apoi urmează pe un drum neasfaltat până în poienile din vârful muntelui.

La fel ca în ultima perioadă de timp, cu ocazia acestei sărbători, Consiliul Județean Alba prin Centrul de Cultură ”Augustin Bena”, Primăria și Consiliul Local Bucium a organizat etapa zonală pe Apuseni a concursului ”Cultură pentru Cultură” la care au participat locuitori din Almașu Mare, Avram Iancu, Bistra, Sohodol, Mogoș și comuna-gazdă Bucium, aceștia prezentând publicului și juriului muzica, dansurile și obiceiurile populare în cadrul a trei probe: spectacol artistic, meșteșuguri populare și gastronomie.

În acest an, juriul a fost compus din specialiști din domeniul tradițiilor populare din zona Transilvaniei, avându-l ca președinte pe Sergiu Vitalian Vaida – nonconformistul realizator de emisiuni de televiziune din Cluj Napoca, acesta făcând glume și în timpul festivității de premiere, ceilalți membri fiind prof. univ. Ilie Moise din Sibiu, etnomuzicologul Mircea Câmpeanu și Tiberiu Groza din Cluj Napoca, profesorii Adam Romi și Ramona Cucea din Alba Iulia.

La festivitatea de premiere, membrii juriului au oferit primarilor din comunelor participante premii pe fiecare secțiune a concursului, iar clasamentul anunțat de doamna Daniela Floroian, directorul Centrul de Cultură ”Augustin Bena” Alba, a fost următorul:
Locul VI – Căminul Cultural din comuna Avram Iancu;
Locul V-  Căminul Cultural din comuna Almașu Mare;
Locul IV- Căminul Cultural din comuna Bucium;
Locul III – Căminul Cultural din comuna Mogoș;
Locul II – Căminul Cultural din comuna Sohodol;
Locul I – Căminul Cultural din comuna Bistra;

Alături de localnicii participanți la concursul ”Cultură pentru cultură”, pe scenă au mai susținut concerte interpreții de muzică populară Mihaela Belciu și Lucian Drăgan, precum și Ansamblul folcloric al Centrului de Cultură”Augustin Bena” Alba cu soliștii Roxana Reche, Floricica Moga, Dorina Narița, Nicolae Tuhuț, Leontina Farcaș.

Chiar dacă erau afișe de avertizare și bandă de interzicere, foarte mulți participanți au încălcat anumite reguli impuse rupând prea multe narcise iar câțiva au intrat în locuri protejate cu diferite tipuri de autovehicule, astfel că duminică după amiază nu se mai găseau flori decât în zonele mai îndepărtate și izolate. Acest lucru ar trebui să dea de gândit tuturor pe viitor pentru că an de an numărul narciselor a scăzut continuu și de aceea ar trebui impusă o mai mare strictețe în culesul florilor și protejarea zonei.

Ovidiu CULDA

Acest articol a fost citit de 504 ori

Comuna Bistra a câștigat ediția pe zona Apuseni a concursului ”Cultură pentru cultură”
5 (100%) 1 vote

Comentarii

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.