Rămâi conectat

Știri din zonă

Expoziţie de fotografie etnografică în cadrul Târgului Naţional de Turism Rural de la Albac

Publicat

în

albac-expxo-foto-etnografica-2016Târgul Naţional de Turism Rural de la Albac, cel mai important târg de turism rural din România, va cuprinde în acest an, în premieră, şi o expoziţie de fotografie etnografică ce surprinde portul popular, meşteşugurile, tradiţiile şi obiceiurile din lumea satului transilvănean.

Expoziţia, intitulată „Timp străvechi”, este realizată de Şcoala de Arte din cadrul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba şi cuprinde fotografii realizate de profesorul Vasile Sârb alături de cursanţii clasei de „Arte vizuale moderne”. Operele de artă fotografică sunt realizate de Vasile Sârb dar şi de cursanţii Alexandru Popa, Alin Chirilă, Anca Covaciu, Diana Popescu, Raul Knall, Ioan Sorin Popa, Augustin Hăprian, Horaţiu Muntean, Paula Ion, Andrei Constantin, Adrian Băcanu, Florin Beca şi Ruxandra Bogdan.

Instantaneele expuse sunt „culese” cu ajutorul aparatului de fotografiat din cadrul Festivalului „Cultură pentru Cultură” şi surprind portul popular, viaţa cotidiană, meşteşugurile tradiţionale, obiceiurile şi viaţa cotidiană a locuitorilor din satele judeţului Alba.

”Una dintre noutăţile ediţiei din acest an  a Târgului Naţional de Turism Rural de la Albac este această expoziţie de fotografie etnografică. Sunt fotografii superbe care surprind imagini din Festivalul „Cultură pentru Cultură”, poate cel mai complex proiect al Consiliului Judeţean Alba şi al Centrului de Cultură „Augustin Bena”. Expoziţia este dovada că festivalul nu se opreşte doar la etapele zonale popriu-zise ci merge mai departe încercând să valorifice şi să promoveze cât mai bine zestrea de tradiţii a judeţului Alba. Mai mult venim cu această zestre populară, surprinsă în imagini, şi o promovăm la târgul de turism deoarece ea dă unicitate turismului rural românesc” spune prof. Alexandru Pal – managerul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba.

„Expoziţia cuprinde o mică parte din numeroasele instantanee pe care le-am realizat în ultimii doi ani împreună cu cursanţii clasei de „Arte vizuale moderne” şi au o importantă valoare artistică dar şi documentară. Sunt imagini alb negru care surprind portul popular, meşteşugurile tradiţionale, obiceiurile şi viaţa cotidiană a ţăranilor din satele Albei. Ne bucurăm că şi noi, pasionaţii de arte vizuale, reuşim să ne aducem aportul la promovarea valorilor tradiţionale ale judeţului şi la păstrarea acestora pentru generaţiile viitoare” spune Vasile Sârb, coordonatorul clasei de „Arte vizuale moderne” din cadrul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba.

Staţiunea turistică Albac din Munţii Apuseni găzduieşte, sâmbătă şi duminică, în 3 – 4 septembrie 2016, Târgul Naţional de Turism Rural, cel mai important târg de turism rural din România. Evenimentul, ajuns la cea de-a 12-a ediţie, este marcă înregistrată a Consiliului Judeţean Alba şi va reuni cererea şi oferta din turismul rural dar îşi propune totodată să promoveze şi gastronomia, tradiţiile, meşteşugurile populare şi folclorul românesc autentic. La Albac vor avea loc în cele două zile expoziţii de oferte turistice din zone rurale, un târg al meşterilor populari, concerte în aer liber de muzică uşoară şi populară, o paradă a portului popular, demonstraţii de gastronomie şi de măiestrie în arta tradiţională a lemnului. Târgul este organizat de Consiliul Judeţean Alba, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba şi Primăria Albac, iar partenerul oficial al târgului este Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural Filiala Alba.

Mai multe detalii puteţi afla şi de pe pagina de Facebook a Centrului de Cultură „Augustin Bena Alba”: https://www.facebook.com/Centrul-de-Cultura-AUGUSTIN-BENA-Alba-173204689496678/?fref=ts

Sau pe pagina de Facebook a târgului: https://www.facebook.com/TargNationalTurismRuralAlbac


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Știri din zonă

Bărbat de 53 de ani din Bistra cercetat de polițiști, după ce a accidentat o femeie care traversa regulamentar o stradă din Abrud

Publicat

în

Miercuri, 17 aprilie 2024, în jurul orei 15.45, un bărbat de 53 de ani, din comuna Bistra, în timp ce conducea un autoturism pe strada Republicii din Abrud, a surprins și accidentat o femeie de 63 de ani, din Municipiul Cluj Napoca, care era angajată în traversarea străzii pe trecerea de pietoni.

În urma accidentului, femeia a suferit leziuni corporale ușoare și a fost transportată la spital, fără a rămâne internată.

Atât conducătorul auto cât și victima accidentului au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, în ambele situații.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

FOTO: ARHIVĂ


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Peste 200 de mii de euro vor fi investiți în corpuri de iluminat cu tehnologie LED și sistem de telegestiune, la Bistra

Publicat

în

Încă un contract pentru creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public în comuna Bistra (etapa II) a fost semnat de către primarul Traian Gligor.

Valoarea totală a investiției este de 10.14628, 98 lei cu TVA, din care finanțarea nerambursabilă este de 994739,33 lei, câștigată prin Programul privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public, derulat prin Administrația Fondului pentru Mediu.

Peste 200 de corpuri vechi de iluminat stradal din anumite zone vor fi demontate și înlocuite cu corpuri noi de iluminat, performante, cu tehnologie LED. Cele 209 corpuri noi de iluminat public moderne și performante vor fi controlate de la distanță prin platforme de management și telegestiune.

„Acest program a fost o oportunitate pentru administrația locală de a moderniza iluminatul public din comună și de a reduce costurile cu energia electrică. Acest lucru asigură implicit și un nivel de trai mai bun comunității noastre. Dorim să facem acest lucru în toate satele comunei noastre. Vom accesa în continuare orice fonduri care ne permit să investim în calitatea serviciilor pentru cetățeni”, afirmă Traian Gligor, primarul comunei Bistra.

Corpurile de iluminat stradal noi vor fi montate în zonele/străzile: Valea Bistrișorii, Novăcești, Rude, Nămaș, Trișorești, Crețești, Gănești, Lunca Merilor, Gârde, Hudricești, Lunca Largă, Gruieț, Solidarității, Ghiocelului, Iuliu Coroiu, Șoferilor, Calea Turzii, Calea Turzii secundară.

Modernizarea sistemului de iluminat public duce la îmbunătățirea calității mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin utilizarea unor corpuri de iluminat cu LED care să determine o eficiență energetică ridicată și poluare luminoasă minimă.

„Clasicul iluminat stradal, mare consumator de energie din comuna Bistra, va fi înlocuit pas cu pas cu unul modern, mai economic și mai eficient. Pe lângă faptul că se vor face economii serioase la bugetul local (costurile de întreținere sunt mici, iar durata de viață a LED-urilor este ridicată), se va crea și un mediu de siguranță pentru cetățeni, care se vor putea bucura de confortul pe care îl oferă iluminatul public modern”, mai spune Traian Gligor, primarul comunei Bistra.

FOTO: ARHIVĂ


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Incendiu de vegetație și litieră de pădure, la Lăzești. Intervin pompierii militari din Câmpeni, SVSU Scărișoară și membrii Ocolului Silvic Gârda

Publicat

în

Pompierii militari din Câmpeni în cooperare cu SVSU Scărișoara și reprezentanți ai Ocolului Silvic Gârda intervin pentru localizarea și stingerea unui incendiu de vegetație uscată și litieră de pădure, în satul Lăzești.

„Secția de pompieri Câmpeni intervine pentru localizarea și stingerea unui incendiu de vegetație uscată și litiera de padure în satul Lăzesti, comuna Scărisoara. Pâna la momentul de față, suprafață afectată este de aprox. 1 hectar. Pentru stingerea incendiului participă și personal din cadrul SVSU Scărișoara și Ocolul Sivic Gârda. Forțe alocate: 1 x APIC, 1 x ASAS și 1 x Mercedes UNIMOG”, a transmis ISU Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

campeniinfo, stiri campeni, informatii campeni