Rămâi conectat

Actualitate

Femeile social-democrate din Câmpeni au fost sărbătorite de 8 Martie

Publicat

în

FMI SDÎn ajunul zilei de 8 Martie, membrii din conducerea organizaţiei PSD Câmpeni au invitat doamnele Organizaţiei Femeilor Social-Democrate din localitate la un restaurant din centrul oraşului pentru a le sărbători, oferind flori şi o masă festivă în cinstea lor.

După ce doamnele au fost întâmpinate cu flori de Mihail Trifa – preşedintele PSD Câmpeni şi de Laura Bud – preşedinta OFSD Câmpeni, toţi participanţii s-au aşezat la masă, iar Laura Bud a ţinut un discurs despre implicarea femeilor din organizaţia pe care o conduce în activităţile partidului de anul trecut. Cu această ocazie, au fost evidenţiate acţiunile cultural-patriotice cu ocazia diferitelor evenimente istorice, lansările de carte, implicările active în campaniile electorale de anul trecut, buna colaborare cu organizaţia PSD Câmpeni şi mai ales cu unităţile de învăţământ din localitate: Grădiniţa cu Program Prelungit, Şcoala Gimnazială, Colegiul Naţional ”Avram Iancu”, Liceul Tehnologic Silvic, cu care s-au desfăşurat mai multe acţiuni comune în şcoli, pe diferite teme.
Totodată, Laura Bud a transmis femeilor participante mesajul şi urările de bine, sănătate, fericire pe care le-a adresat acestora Marcela Dărămuş, preşedinta OFSD Alba. Pe lângă preşedinta Laura Bud, au mai luat cuvântul primarul Ioan Călin Andreş şi consilierul local Mircea Chirilă, care le-au urat doamnelor participante o primăvară frumoasă, viaţă lungă cu multă sănătate şi reuşite în cadrul organizaţiei din care fac parte.

Ovidiu CULDA


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Luni, 25 martie 2024, la Câmpeni s-a desfășurat de-a de-a XIV-a ediție a „Marșului pentru Viață”

Publicat

în

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, luni 25 martie 2024, de Praznicul Bunei Vestiri, tinerii și credincioșii de toate vârstele din orașul Câmpeni au luat parte la cea de-a XIV-a ediție a avenimentului „Marșul pentru Viață”, organizat în fiecare an în luna martie, lună dedicată activităților pro viață.

Evenimentul a debutat la ora 13.00, în fața statuii „Avram Iancu” din Parcul central al orașului, printr-un cuvânt introductiv. Apoi, am dat citire mesajului transmis cu acest prilej de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu, care a subliniat importanța vieții ca dar sacru al lui Dumnezeu.

Manifestarea a reunit participarea elevilor celor trei importante instituții de învățământ din orașul Câmpeni: Colegiul Național „Avram Iancu”, Liceul Tehnologic Silvic și Școala Gimnazială. În cadrul evenimentului, tinerii au recitat poezii, cântece și pricesne închinare Maicii Domnului. Scopul marșului îl constituie conștientizarea deplinei umanități a copiilor nenăscuți și a nevoii de a sprijini femeile în criză de sarcină. La final, am adresat alese mulțumiri pentru colaborare Primăriei Orașului Câmpeni, instituțiilor implicate, școlilor din oraș, domnilor profesori, credincioșilor prezenți și, în special, copiilor pentru însuflețirea și bucuria oferită acestui eveniment de suflet.

Pr. Andrei Bâldea,
Protopop al protoieriei Câmpeni


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 50 de ai din Câmpeni cercetat de polițiști, după ce și-a amenințat mama cu moartea

Publicat

în

Luni, 18 martie 2024, în jurul orei 20.30, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Vidra au fost sesizați, de către o femeie de 73 de ani, din comuna Vidra, cu privire la faptul că a fost amenințată de către fiul său.

Din primele cercetări efectuate de polițiștii deplasați la fața locului, a rezultat că, în seara aceleiași zile, în jurul orei 20.00, bărbatul, în vârstă de 50 de ani, din Câmpeni, în timp ce se afla la locuința mamei sale, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, ar fi devenit violent verbal și ar fi amenințat-o, pe aceasta, cu moartea.

În urma aplicării formularului de evaluare al riscului, a rezultat că se impune emiterea ordinului de protecție provizoriu, iar bărbatului i-a fost interzis să se apropie de mama sa.

Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.

FOTO: ARHIVĂ


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Profesorul Gheorghe Burz va duce folclorul moțesc la Universitatea din Viena

Publicat

în

În organizarea Institutului Român din Viena, joi, 14 martie 2024, de la ora 19:00, în Sala Franz Liszt din cadrul Universității de Muzică și Arte Dramatice din Viena va răsuna muzica moțească tradițională în diferitele ei forme de exprimare.

Invitatul special al evenimentului intitulat „Zâcăli din Țara Moților – despre o muzică arhaică și necunoscută” va fi profesorul Gheorghe Burz, compozitor, violonist, dirijor, culegător de folclor, fondator și primul dirijor al Ansamblului Folcloric al Județului Alba, cadru didactic care a format numeroase generații de muzicieni. Gheorghe Burz este unul dintre puținii culegători de folclor muzical care au avut prilejul să cunoască, să culeagă și să discute cu oameni din Munții Apuseni, fiind dirijorul corului țărănesc din comuna Bistra, cel mai vechi cor țărănesc din județul Alba, condus odinioară de compozitorul Nicodim Ganea, de Iuliu Coroiu și de Nicolae Râșteiu. De asemenea profesorul Gheorghe Burz a predat la școlile din Bistra, Câmpeni, Vidra, Abrud, Albac și Horea unde i-a mai prins în viață, a aplicat chestionare și a cules folclor de la moți de la care compozitorul, pianistul și etno-muzicologul Béla Bartók a cules folclor muzical în anul 1910. Între anii 1960 și 1990, Gheorghe Burz a cules folclor muzical moțesc reușind să-l publice, parțial, în cartea intitulată „Țarina – cântecul locului”, o culegere cu peste 200 de variante de țarini moțești. Datorită profesorului Gheorghe Burz, muzica populară românească a putut fi auzită pentru prima dată în capitala Austriei, la invitația directorului Operei din Viena, Ioan Holender, în 2010 când acesta s-a retras din activitate.

Evenimentul de joi, 14 martie 2024 va cuprinde o serie de prezentări și interpretări ale muzicii tradiționale vocale și instrumentale din zona etnografică a Țării Moților, această muzică având caracteristici aparte și fiind parte a patrimoniului cultural imaterial românesc. Profesorului Gheorghe Burz îi vor fi alături muzicienii Răzvan Roșu, Liviu Burz, Andreea Sicoe, grupul instrumental format din Ruben Doran, Ion Țibrea, Vasile Marian, Adriana Irimieș și formația „Ceterașii Moților” formată din Bogdan Roșu, Daniel Blaga, Petrică Zele, Liviu Burz și Gheorghe Burz. De asemenea, vor fi interpretate câteva fragmente de muzică clasică, din operele lui Béla Bartók și Nicodim Ganea care pun în valoare muzica tradițională din Munții Apuseni. Acestea vor fi interpretate de Liviu Burz, Petrică Zele și Ruben Doran.

Daniela FLOROIAN


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

campeniinfo, stiri campeni, informatii campeni