Rămâi conectat

Monden

În Apuseni: Proprietarii de pensiuni vor să revigoreze turismul cu balmoşul moţesc

Publicat

în

balmos motescFestivalul “Balmoşul Moţesc” de la Arieşeni

În perioada 24-26 mai 2013, a avut loc la pensiunea “Casa Moţului” din Arieşeni cea de-a doua ediţie a Festivalului de artă populară şi tradiţională din Ţara Moţilor cu specific culinar, intitulat sugestiv “Balmoşul Moţesc”.
Organizatorii evenimentului din acest an sunt pensiunea-gazdă, reprezentată prin director Ioan Mocan, şi Clubul Rotary Abrud – Câmpeni “Floare de colţ”, reprezentat prin preşedinte Mihon Simion Iosif, susţinuţi de către Primăria şi Consiliul Local al comunei Arieşeni.
Rotary Abrud – Câmpeni „Floare de colţ” este o organizaţie nonguvernamentală care reuneşte personalităţi de elită la nivelul regiunii, susţinând această acţiune culturală desfăşurată la Arieşeni ce promovează  turismul pentru dezvoltarea şi creşterea economică a zonei.
La acest eveniment, organizatorii au invitat pensiunile de pe Valea Arieşului care să pregătească bucate tradiţionale moţeşti, printre care balmoşul, un preparat specific zonei. Acesta este o mâncare făcută după o reţetă tipic românească, cu gust unic ce se găteşte pe foc de lemne, principalul ingredient fiind jintuiala, zerul rezultat după separarea caşului din laptele de oaie.
Pensiunile participante au avut ocazia să se remarce prin preparatele gătite în cinstea invitaţilor, între ei remarcându-se deputatul de Alba Ioan Dîrzu, mai mulţi primari ai comunelor din zonă, reporteri de radio şi televiziune, ziarişti, turişti din ţară şi străinătate, locuitori ai comunei. Pentru toţi aceştia, artişti şi formaţii folclorice din judeţele Alba, Bihor şi Hunedoara au susţinut în cele trei zile programe artistice de muzică şi dansuri populare.
Festivalul s-a încheiat duminică după-amiază, atunci când organizatorii i-au felicitat şi le-au înmânat diplome reprezentanţilor de la pensiunile participante. Aceştia  au declarat că vor să continue în anii următori acest eveniment organizat cu scopul de a susţine turismul din Munţii Apuseni, una din cele mai importante surse de existenţă a locuitorilor de aici.

Ovidiu CULDA


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Monden

Valentines day 2024: CITATE despre dragoste și iubire. MESAJE celebre | campeniinfo.ro

Publicat

în

Valentines day 2024: CITATE despre dragoste și iubire. MESAJE celebre | campeniinfo.ro

Chiar dacă unele persoane preferă Valentine’s Day sau Dragobete, cert este faptul că data de 14 februarie dă start sezonului în care îndrăgostiții simt iubirea cum plutește în aer. Un mod frumos de a face persoanei iubite o zi mai frumoasă este un mesaj prin care să îi arăți dragostea pe care i-o porți.

Citește și: Mesaje de dragoste. Declarații de iubire pentru ea și pentru el

Citate de Valentine’s Days despre iubire de la personalități celebre din literatură și filosofie

„Te iubesc nu doar pentru ceea ce ești, ci și pentru ceea ce sunt când sunt în preajma ta” – Roy Croft;

„Nu știu unde duce drumul meu, dar merg mai bine când te țin de mână” – Alfred de Musset;

„Cea mai mare bucurie a vieții este să fii convins că ești iubit” – Victor Hugo;

„Doar pentru că cineva nu te iubește așa cum vrei tu, nu înseamnă că nu te iubește cu toată ființa sa” – Gabriel Garcia Marquez;

„Iubirea nu este un târg: te iubesc pentru că mă iubești. Iubirea este o certitudine: te iubesc pentru că te iubesc” – Liviu Rebreanu;

„Când iubești profund, găsești întotdeauna ceva nou în persoana iubită” – Blaise Pascal;

„Nu frumusețea ne face să iubim, ci iubirea ne face să vedem frumusețea” – Lev Tolstoi;

„Trebuie să iubești pe oricine, orice, oricum, numai să iubești” – Alexandre Dumas;

„Când iubim, întotdeauna ne străduim să devenim mai buni. Când ne străduim să devenim mai buni decât suntem, totul în jurul nostru devine mai bun” – Paulo Coelho;

„Nu este nevoie de motiv pentru a iubi” – Paulo Coelho.

Citește și: Citate de Valentines day, Ziua Îndrăgostiților •  Citate despre dragoste • Citate despre iubire • Declarații și texte celebre despre iubire

Citate despre iubire de la Alighieri, Wagner, Dostoevski • Citate de Valentine’s Days

„Dragostea îi face pe oameni să se simtă egali” – Fiodor Mihailovici Dostoievski;

„Fericirea se naște din iubire, iar iubirea se naște chiar din inima omului” – Don Miguel Ruiz;

„Te iubesc și te voi iubi toată viața, iar dacă și după moarte oamenii iubesc, atunci te voi iubi pentru totdeauna” – Dante Alighieri;

„Dragostea este frumoasă tocmai pentru că nu cunoaște nicio silnicie, e preferința sinceră” – Camil Petrescu;

„Adevărata iubire începe de acolo de unde tu nu mai aștepți nimic în schimb” – Antoine de Saint-Exupery;

„Dragostea: nebunie temporară ce poate fi vindecată prin căsătorie” – Ambrose Bierce;

„Să iubim nebunește tot ce strălucește pe acest pământ, fiindcă altă viață nu ne este cunoscută” – Euripide Rhesus;

„Dragostea este zarea liberă și largă, unde sufletul poate să își întindă aripile” – Charles Wagner;

„Poate că Dumnezeu va dori să cunoști multe persoane nepotrivite înainte de a cunoaște persoana potrivită, pentru că atunci când o vei cunoaște în sfârșit, să știi să fii recunoscător” – Gabriel Jose Garcia Marquez;

„Te vreau pe tine, pentru că-i mai simplu decât să îmbrățișez omenirea întreagă – de care aș avea nevoie ca să te înlocuiesc” – Jacques Salome.

Citește și: MESAJE DE ZIUA INDRAGOSTITILOR. Ce SMS -uri, declaraţii şi mesaje puteţi să îi transmiteţi persoanei iubite

Cele mai frumoase citate despre dragoste – citate celebre de la Bach, Euripide, Marquez

„Iubirea este cea mai mare forță a omenirii și, totuși, cea mai modestă pe care ne-am putea-o închipui” – Mahatma Gandhi;

„Să dăruiești totul, să sacrifici totul fără speranță de răsplată: asta înseamnă iubire” – Albert Camus;

„Adevăratele povești de dragoste nu au final” – Richard Bach;

„Să fii iubit de cineva îți dă putere, iar să iubești pe cineva îți dă curaj” – Lao Tzu;

„A iubi nu înseamnă a ne privi unul pe celălalt, ci a privi amândoi în aceeași direcție” – Antoine de Saint Exupery;

„Iubirea este tot ce avem, este singura modalitate în care ne putem ajuta unul pe celălalt” – Euripide;

„În momentul în care vei avea în inima ta acest lucru extraordinar numit dragoste și vei simți adâncimea, încântarea și extazul ei, vei descoperi că lumea s-a transformat pentru tine” – Jiddy Krishnamurti;

Citește și: Mesaje de Dragobete. Declaraţii de dragoste, felicitări şi SMS-uri pe care le poţi trimite de ziua îndrăgostiţilor la români

„Vei realiza când vei privi înapoi asupra vieții tale că momentele în care ai trăit cu adevărat sunt acelea în care ai făcut lucruri în spiritul dragostei” – Henry Drummond;

„A iubi înseamnă să fii fericit de ceva: fără condiții, fără judecăți, fără așteptări” – Barry Neil Kaufman;

„Le-aș dovedi oamenilor cât greșesc gândind că încetează să iubească atunci când îmbătrânesc, fără să știe că îmbătrânesc numai când încetează să iubească” – Gabriel Garcia Marquez.

Citate de Valentines days, Ziua Îndrăgostiților

„Dragostea învinge frica” – Apostolul Ioan;

„Adevărata iubire constă în nefericire. E precum lumina: cu cât mai mult strălucește ziua, cu atât mai întunecată pare noaptea” – Leonardo da Vinci;

„Nu există obligațiunea de a iubi. Există doar libertatea de a iubi, iar această libertate poate fi descoperită în tine la nesfârșit” – Vladimir Levi;

„Nu luptați împotriva celor ce se iubesc: indiferent de armă, veți pierde bătălia, fiți siguri” – Dante Alighieri;

„Logica obișnuită spune: dacă sunteți nefericiți, atunci nu aveți fericire. Și din moment ce nu o aveți, mergeți și o căutați. Logica paradoxală spune: dacă te duci în căutarea fericirii, o vei pierde! Așează-te și conștientizează că deja o ai” – Socrate;

„Este uimitor cât de bogat se simte omul care iubește” – John Balwer;

„Cine nu a iubit niciodată, va iubi mâine, iar cine iubește azi, mâine va iubi din nou” – Claudius Claudian;

„Dragostea înseamnă să vrei să experimentezi toate cele patru anotimpuri. Când vrei să fugi cu cineva dintr-o furtună de primăvară sub un liliac cu flori, iar vara vreți să înotați în râu. Toamnă împreună vreți să faceți dulceață, iar în timpul iernii – vreți să petreceți împreună serile lungi” – Ray Bradbury;

„Iubirea este aripa dăruită de Dumnezeu sufletului, pentru ca să urce până la El” – Michelangelo Buonarroti.

Citate despre dragoste

„Adevărata fericire este ieftină: dacă trebuie să plătiți scump pentru ea, atunci să știți că este falsă” – Coco Chanel;

„Nu depuneți prea mult efort, toate cele mai bune se întâmplă pe neașteptate” – Gabriel Garcia Marquez;

„Dragostea vine întotdeauna din adâncurile sufletului, unește mereu oamenii și nu se împarte niciodată” – Patty Sandy;

„Cu cât dăm mai mult, cu atât câștigăm mai mult; cu cât iubim mai mult, cu atât ne iubim mai mult” – Jorge Angel Livraga;

„Cea mai bună modalitate de a crește copii buni este de a-i face fericiți” – Oscar Wilde.

Citate despre dor și iubire – cele mai frumoase citate despre dor

„Dorul este focul în care ard speranțele, dorințele, durerile, iar cenușa ce rămâne reprezintă amintirile” – Octavian Paler;

„Dorul este un organ de cunoaștere a infinitului” – Lucian Blaga;

„Când ți-e dor de cineva, să nu închizi ochii. Are să-ți fie și mai dor” – Tudor Mușatescu;

„A face turism înseamnă a merge să cauți foarte departe dorul de a te întoarce acasă” – George Elgozy;

„Cel mai mare dor pe care îl avem noi, oamenii, nu este dorul de bani, de succes, de plăceri. Cel mai mare dor este dorul de umanitate” – Constantin Cheianu;

„Numai din iubire și de dorul ei, devii poet. Numai din iubire și de dorul ei devii discret. Numai din iubire și de dorul ei trăiești sperând. Numai din iubire și de dorul ei, visezi cântând” – Valeria Mahok;

„Ceea ce faci din iubire se întâmplă dincolo de bine și de rău” – Friedrich Nietzsche;

„Ce altceva poate fi iubirea decât bucuria și înțelegerea faptului că o altă persoană trăiește, acționează și experimentează viața altfel decât noi înșine?” – Friedrich Nietzsche;

„Despre iubire. Când fiecare celulă din noi devine o inimă, atunci suntem bolnavi, dar numai iubirea ne încearcă în acest chip” – Lucian Blaga;

„Iubirea nu e doar un zâmbet, nu e doar o floare, iubirea e un suflet rănit și apoi vindecat de altul” – Octavian Paler.

Citate despre dragostea pierdută – citate celebre de la Eliade, Freud, Coelho

„Mai bine o dragoste pierdută, decât una neavută” – Mircea Eliade;

„Nu suntem niciodată mai neajutorați și nefericiți ca atunci când pierdem dragostea” – Sigmund Freud;

„Cel mai dureros lucru în dragoste este că sufletul ți-l fură, de obicei, cel ce are mai puțină nevoie de el” – Ion Luca Caragiale;

„Doar pentru că iubești pe cineva nu înseamnă că trebuie să fie al tău. Dragostea nu este un bandaj care să îți acopere rănile” – Hugh Elliot;

„Nimeni n-a iubit cum am iubit eu. Nimeni n-a suferit cum am suferit eu. Toți spunem așa și toți avem dreptate” – Alexandru Macedonski;

„Suferința apare atunci când așteptăm ca ceilalți să ne iubească în felul dorit de noi” – Paulo Coelho;

„Dragostea este o ființă sălbatică. Când încercăm să o ținem în frâu, ne distruge. Când încercăm să o închidem, ne înrobește. Când încercăm să o înțelegem, ne tulbură” – Paulo Coelho;

„Dragostea este singurul joc de doi în care amândoi pot să câștige” – Marcel Proust;

„Stai calm, toți în iubire ne deșteptăm prea târziu” – Mircea Eliade;

„Adesea, oamenii uită că una dintre componentele importante ale dragostei este voința de a iubi” – Pascal.

Citate despre dragoste și suferință de la Cioran, Paler și Shakespeare

„Din suferință s-au născut cele mai mari caractere. Cele mai puternice suflete sunt pline de cicatrici” – Khail Gibran;

„Învinge durerea, râzi cât se poate, căci tot la zi ajunge și cea mai lungă noapte” – William Shakespeare;

„Putem vorbi deschis despre suferința noastră doar după ce ea s-a sfârșit” – Arthur Golden;

„De la un anume punct al suferinței și nedreptății încolo, nimeni nu mai poate face nimic pentru nimeni” – Albert Camus;

„Oamenii nu știu să renunțe la suferință. De teama necunoscutului preferă suferința care le este deja familiară” – Nhat Hanh;

„Nu există durere mai nimicitoare pentru sufletul unei femei decât aceea de a se fi dăruit întreagă, trup și suflet, unui bărbat nedemn de iubirea ei” – Stefan Zweig;

„O iubire pe care ești nevoit să o păzești nu reprezintă nimic” – Octavian Paler;

„A iubi înseamnă a suferi și cum mulți fug de suferință, puțini știu să iubească” – Emil Cioran;

„Încercarea de a da sau de a primi ceea ce nu ai este inutilă. Ea poate sfârși numai în dezamăgire și suferință” – Paul Ferriani;

„Pe măsură ce creștem descoperim că până și persoana care nu trebuia să te dezamăgească vreodată, probabil o va face” – Octavian Paler.

Vezi și cele mai frumoase mesaje de dragoste, mesaje de valentine’s day care se transmit în 14 februarie


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Monden

MESAJE de Crăciun fericit! Urări și felicitări pe care le poți trimite celor dragi | campeniinfo.ro

Publicat

în

Cele mai frumoase urări, felicitări și mesaje de Crăciun, pe care le poți trimite celor dragi: prieteni, familie, iubita, şefi sau colegi | campeniinfo.ro

Cadourile și mesajele de Crăciun reprezintă surprize plăcute și motive de bucurie pentru cei care le primesc. Dacă în privința cadourilor v-ați hotărât, noi vă ajutăm cu mesaje de Crăciun și urări de Crăciun pe care le puteți trimite copiilor, părinților, rudelor, prietenilor și cunoștințelor.

Mesaje de Crăciun • Urări de Crăciun  • Felicitări de Crăciun

MESAJE DE CRĂCIUN CLASICE

1. Lumina Nașterii Lui Iisus se întinde de la o casa la alta, de la o inima la alta, iar căldura si bucuria Crăciunului ne aduce pe toți mai proape! Crăciun Fericit si un An Nou plin de satisfacții!

2. Pe la colturi unii spun, ca exista Moș Crăciun. Ca i-ați scris si c-o sa vina, sa v-aducă-n pumni lumina! Lângă brad si lângă foc, sa v-aducă mult noroc!

3. Tata Iubitor, ajuta-ne ca de Crăciun sa ne reamintim de Nașterea Lui Iisus, si sa spunem si altora, cu ajutorul colindelor; sa vorbim despre bucuria pastorilor, despre închinarea celor 3 înțelepți; sa închidem ușa sentimentelor de ura si sa o deschidem pe cea a iubirii.
Crăciun Fericit!

4. Cu colinde de Crăciun, va doresc un an mai bun si cu dragostea creștina, sa primiți in dar lumina, zurgălăi de flori de gheata, mult noroc s-aveți in viată. La Mulți Ani cu Sănătate!

5. Credința face orice posibil, speranța ne da putere sa continuam, dragostea face ca orice sa fie frumos. De Crăciun, va urez sa le aveți pe toate! Crăciun Fericit si Sărbători Fericite!

Citește și: mesaje de Crăciun în limba engleză traduse

MESAJE DE CRĂCIUN GENERALE

1. L-am visat pe Moș azi noapte, venea tare de departe cu un sac mare in spate sa aducă sănătate, deci așteaptă-l ca el vine, dar acum este la mine!

2. Pe la geamuri cad steluțe, iar pe foc sunt sărmăluțe, iar bradul e la locul lui, moșul e la treaba lui, sa ne fie noua bine, iaca si Crăciunul vine. Crăciun Fericit.

3. Moș Crăciun bate la ușa scoate mana din mânușa si va da din palma lui darurile cerului. Lângă brad si lângă foc sa va umple de noroc. Crăciun fericit!

4. Cățeluș cu parul creț, s-aveți Gepiul in coteț si o vila cu piscina, pe Madona ca vecina, o lopata pentru bani, La Anul’ si La Mulți Ani! SĂRBĂTORI FERICITE!

5. Un an nou mai fericit, Cu de toate garnisit, Sănătate si iubire Si cu multa fericire!

MESAJE DE CRĂCIUN PRIN SMS

1. Pe la ferestre cad steluțe, iar pe foc sunt sărmăluțe, bradul e împodobit, moșul e din nou grăbit, peste tot e bucurie și Crăciunul iarăși vine. Sărbători fericite!

2. Crăciun cât mai luminos, vis de iarnă călduros, liniște lângă cei dragi, veste bună dinspre magi! Crăciun fericit!

3. Să vină Crăciunul și toți clopoțeii din brad să-ti cânte colindul magic care să poarte cu el încrederea, puterea și speranța de care ai nevoie! Crăciun fericit!

Mesaje de craciun sub formă de poezioare

Pe la colțuri unii spun, Că există Moș Crăciun. Că i-ați scris și c-o să vină, Să vă aducă în pumni lumină! Lângă brad și lângă foc, Să vă aducă mult noroc!

Rețeta de Crăciun: se ia binecuvântare, se adaugă un strop de soare și o pulbere de stele se amestecă-ntre ele, se mai pune bunătate și iertare de păcate și iubire cât coprine, iar de la Iisus Hristos s-aveți un Crăciun frumos.

Se zvonește că pe seară, cineva o să apară, pe furiș pe la balcon, pe fereastră sau pe horn, vine, vine Moș Crăciun să-ti vestească un an bun!

Miros de brad, parfum de flori, bat în ferestre urători, clipesc pe cer mii de culori, fiți fericiți de Sărbători, acum și-n anii următori!

MESAJE DE CRĂCIUN AMUZANTE

1. Moș Crăciun cu suflet bun, să v-aducă în Ajun, carduri VISA Diamant, carnavaluri pe la Rio, brazilience-n custodie. Haide, gata cu visatul, că s-a ars și cozonacul!

2. Lovite-ar trenul fericirii, trăsnite-ar fulgerul iubirii, căde-ţi-ar în cap un sac cu bani şi un bilet cu LA MULŢI ANI!

3. Moşul vine cam tiptil, niciodata nu-l simţim, dar de fiecare dată, lasa-n fiecare poartă fericire, bucurie, sănătate pe vecie!

4. SĂRBĂTORI FERICITE şi un brad cât mai frumos. Să vină Mos Crăciun cu un Ferrari şi să plece pe jos.

5. Sunt virusul Mos Craciun. Daca vrei cadouri, trimite telefonul tau la adresa pe care o vei primi in urmatorul mesaj sms.

6. Mos Craciun cu suflet bun, Sa va aduca in Ajun, Carduri VISA Diamant, Carnavaluri pe la Rio, Brazilience-n custodie, Haide, gata cu VISAtul, S-a mai ars si cozonacul!

7. Ho Ho Ho, ati vazut un ren maro? Sau un spiridus in bleu? S-aveti Mos gustos, bogat, un An Nou de Invidiat, Sanatate, La Multi Ani (si la multi bani)!

8. E Craciun! Este divin! Ne uitam pe geam afara…prin zapada Mosul zboara ? …Ni se trage de la vin…

9. Iti doresc un Craciun si un Revelion fericit alaturi de familie si prieteni, sa te distrezi si sa te relaxezi… si, cel mai important, sa nu faci nimic din ceea ce eu nu as face! Mosul te vede! Ho-ho-ho!

10. Daca un picior de-al tau ar fi Pastele iar altul Craciunul, pot sa te vizitez intre sarbatori?

MESAJE de CRĂCIUN pentru părinți:

„M-ați ținut de mână și m-ați învățat cum să împodobesc primul meu pom de Crăciun. Astăzi decorez bradul și mi-aș fi dorit sa fiți lângă mine. Va urez din suflet Crăciun fericit!”

„Fie ca fulgii de zăpadă să cadă ușor peste inima voastră și să vă aline dorul de mine. Un Crăciun plin de bucurii! ”

„Când eram mică, îmi doream cele mai frumoase daruri de la Moș Crăciun. Acum știu ca cele mai importante cadouri nu stau împachetate frumos sub brad, ci sunteți voi. Sărbători fericite! Vă îmbrațișez cu drag. ”

„ Vă doresc ca sărbătorile sa fie presărate cu bucurii, împlinire sufletească, liniște și sănătate. Vă mulțumesc că existați și că îmi sunteți alături, mamă și tată! ”

„Dragii mei părinți, voi mi-ați luminat viața și mi-ați arătat drumul cel bun! Vă mulțumesc din suflet pentru sfaturi și pentru dragostea pe care mi-ați oferit-o! Sărbători magice! ”

MESAJE DE CRĂCIUN pentru şefi sau colegi

„Crăciun fericit, mult noroc mai departe şi un an mai bun, mai bogat şi mai frumos decât toţi care au fost!”

„Sărbătorile de iarnă să vă aducă multe bucurii, surprize şi îndeplinirea tuturor dorinţelor.”

„Frumuseţea iernii, cu dulcele ecou al colindelor şi cu imaginea celor dragi însuflet, să vă aducă împlinire, iubire şi fericire. Sărbători fericite!”

„Crăciun plin de bucurii, căldură şi imaginaţie. La mulţi ani!”.

URARI DE CRACIUN

„Cu colinde de Crăciun, vă doresc un an mai bun şi cu dragostea creştină, să primiti în dar lumină, zurgălăi de flori de gheaţă, mult noroc s-aveti în viaţă!  CRĂCIUN FERICIT şi La Multi Ani cu Sănătate!”

– “L-am visat pe Moş azi noapte, venea tare de departe, Cu un sac mare în spate, Să aducă sănătate, deci aşteaptă-l că el vine, dar acum este la mine! CRĂCIUN FERICIT!”

– „Fie ca sărbătorile de iarna sa vă aducă bucuria Crăciunului prin speranţa, spiritul Crăciunului prin pace, emoţia Crăciunului prin dragoste”

– „Lumina sfântă venită în Ajun să vă aducă în suflet un veşnic CRĂCIUN. Sărbători de vis alături de cei dragi!”

MESAJE DE CRĂCIUN HAIOASE

E Crăciun! Este divin! Ne uităm pe geam afară…prin zăpadă Moşul zboară ? …Ni se trage de la vin

Să ai parte de tot ce e mai bun în viaţa! L-am visat pe Moş azi noapte, venea tare de departe cu un sac mare în spate să aducă sănătate, deci aşteaptă-l că el vine, dar acum este la mine!

Căţeluş cu păru’ creţ, să ai jeepu’ în coteţ şi o vilă cu piscină /Andreea Marin ca vecină, o lopată pentru bani/La Anu şi la Mulţi Ani!

E Crăciun! Este divin! Ne uităm pe geam afară…prin zăpadă Moşul zboară? …Ni se trage de la vin…

Moş Crăciun cu suflet bun, să v-aducă în Ajun, carduri VISA Diamant, carnavaluri pe la Rio, brazilience-n custodie. Haide, gata cu visatul, că s-a ars şi cozonacul!

Lovite-ar trenul fericirii, trăsnite-ar fulgerul iubirii, cădeţi-ar în cap un sac cu bani şi un bilet cu La mulţi ani.

MESAJE DE CRĂCIUN SIMPLE

– “Moş Crăciun bate la uşă, Scoate mâna din mănuşă, Şi vă dă din palma lui, Darurile cerului. Lângă brad şi lângă foc, Să vă umple de noroc! CRĂCIUN FERICIT!

– “Aceasta e o noapte specială, în care poţi întâlni o persoană specială! Este vorba despre copilul care ai fost. Uită pentru o noapte grijile si retrăieste miracolul noptii de CRĂCIUN!”

– “Fie ca aroma de brad, portocală, colindele, cozonacul cald şi mirosul de iarnă să vă umple inimile de bucurie şi sufletele de linişte. CRĂCIUN FERICIT! La mulţi ani!

–  “Învaţă să culegi din fiecare Crăciun sfinţenie, bucurie, lumina pe care să o împarti tot anul cu cei dragi! CRĂCIUN FERICIT!”

MESAJE DE CRĂCIUN cu VOIE BUNĂ

– “Să ningă în noaptea de Crăciun cu vise împlinite! Învaţă  să visezi, păşeşte dincolo de real, CRĂCIUNUL face minuni!”

– “Cel mai mare dar pe care ni-l poate aduce Crăciunul sunt o familie fericită şi prietenii dragi aproape. CRĂCIUN FERICIT!”

– “Una dintre bucuriile Crăciunului este să te gândeşti la persoanele speciale din viaţă si tu eşti una dintre acele persoane minunate! Să ai un CRĂCIUN FERICIT!”

– “Fie ca viaţa ta să fie colorată si veselă asemenea unui… brad de CRĂCIUN! Sărbători fericite!”

MESAJE de CRĂCIUN CLASICE

Bogăţie câtă vreţi, Sănătate pentru toţi, Iar la anul care vine Să va fie şi mai bine. Să va fie casa, casa Cu bucate noi pe masă Moş Crăciun cu sacul plin, Drumu-n viaţa cât mai lin.

Fie că sărbătoarea Crăciunului să îţi umple sufletul de bucurie,să îţi aducă pace şi linişte în suflet,iar lumina lui minunată să îţi lumineze în continuare paşii în viaţa. CRĂCIUN FERICIT!

”Vă doresc ca sărbătorile de iarnă să vă aducă sănătate şi fericire, împlinirea tuturor dorinţelor şi sănătate celor dragi. La mulţi ani!”

”Fie ca sărbătorile de iarnă să vă aduca linişte, căldura şi armonie în suflet. Crăciun fericit şi un An Nou plin de împliniri!”

MESAJE de  CRĂCIUN:

”Lumina sfântă venită în Ajun să vă aducă în suflet un veşnic Crăciun. Sărbători de vis alături de cei dragi!”

”De sfintele Sărbători să deschidem uşa pentru oaspeţi dragi, şi inima pentru speranţă, bucurie şi lumină. Să fim mai buni şi să privim înainte cu încredere, ştiind că dacă avem credinţă, drumul din faţa noastră va fi presarat cu împliniri.”

”Fie ca spiritul blând al Sfintelor Sărbători să ningă asupra voastră doar bucurie şi senin, prosperitate, veselie şi sănătate în anul ce vine! SĂRBĂTORI FERICITE!”

”Fie ca Pruncul născut în ieslea din Bethleem să vă umple casele şi vieţile cu bucurie,sănătate şi multă înţelepciune pentru anul care vine. LA MULŢI ANI !”

MESAJE de CRĂCIUN:

”Va doresc ca sarbatorile de iarna sa va aduca sanatate si fericire, implinirea tutror dorintelor si sanatate celor dragi. La multi ani!”

”Fie ca sarbatorile de iarna sa va aduca liniste, caldura si armonie in suflet. Craciun fericit si un An Nou plin de impliniri!”

”Lumina sfanta venita in Ajun sa va aduca in suflet un vesni Craciun. Sarbatori de vis alaturi de cei dragi!”

”De sfintele Sarbatori sa deschidem usa pentru oaspeti dragi, si inima pentru speranta bucurie si lumina. Sa fim mai buni si sa privim inainte cu incredere, stiind ca daca avem credinta, drumul din fata noastra va fi presarat cu impliniri.”

”Fie ca spiritul bland al Sfintelor Sarbatori sa ninga asupra voastra doar bucurie si senin, prosperitate, veselie si sanatate in anul ce vine! Sarbatori Fericite!”

”Pe vremuri oamenii aveau cruce de lemn si inima de aur. Acum au cruce de aur si inimă de lemn.Fie ca sfanta sarbatoare sa readuca aurul in sufletele noastre. Sa aveti parte numai de lumina in inima si gand. Sarbatori fericite!”

MESAJE de  CRĂCIUN: ”Minunatele nopti ale Craciunului, colindelor si datinilor stramosesti sa va gaseasca la ceas de bucurie alaturi de oaspetii cei dragi. Va doresc tot binele, gandurile bune si curate sa va insoteasca pretutindeni, fericirea si succesul sa va fie mereu alaturi!”

”Iubirea divina coboara printre noi, ca o ninsoare naiva aducand cu ea bucuria Nasterii Mantuitorului.”

”Fie ca Pruncul nascut in ieslea din Bethleem sa va umple casele si vietile cu bucurie,sanatate si multa intelepciune pentru anul care vine. LA MULTI ANI !”

MESAJE de Craciun – mesaje creştine

 La pragu-ti vin din nou colinde sa iti cant cu leru-i ler si domn din cer… Astazi Hristos s-a nascut. Craciun si pace!

 Lumina sfanta venita in Ajun sa va aduca in suflet un vesni Craciun. Sarbatori de vis alaturi de cei dragi!

De sfintele Sarbatori sa deschidem usa pentru oaspeti dragi, si inima pentru speranta bucurie si lumina. Sa fim mai buni si sa privim inainte cu incredere, stiind ca daca avem credinta, drumul din fata noastra va fi presarat cu impliniri.

 Fie ca spiritul bland al Sfintelor Sarbatori sa ninga asupra voastra doar bucurie si senin, prosperitate, veselie si sanatate in anul ce vine! Sarbatori Fericite!

 MESAJE de CRĂCIUN:

Pe vremuri oamenii aveau cruce de lemn si inima de aur. Acum au cruce de aur si inimă de lemn.Fie ca sfanta sarbatoare sa readuca aurul in sufletele noastre. Sa aveti parte numai de lumina in inima si gand. Sarbatori fericite.

Minunatele nopti ale Craciunului, colindelor si datinilor stramosesti sa va gaseasca la ceas de bucurie alaturi de oaspetii cei dragi. Va doresc tot binele, gandurile bune si curate sa va insoteasca pretutindeni, fericirea si succesul sa va fie mereu alaturi!

Iubirea divina coboara printre noi, ca o ninsoare naiva aducand cu ea bucuria Nasterii Mantuitorului.

 Fie ca Pruncul nascut in ieslea din Bethleem sa va umple casele si vietile cu bucurie,sanatate si multa intelepciune pentru anul care vine. LA MULTI ANI !

Ridica-ti fruntea ta CRESTINE
Azi catre RASARIT,
Si-n casa CANDELA SA ARDA
Caci DOMNUL NOSTRU S-A NASCUT!


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Monden

Nume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | campeniinfo.ro

Publicat

în

Nume are se sărbătoresc de Sfânta Maria pe 15 august și 8 septembrie. Variante ale numelui Maria | campeniinfo.ro

Aproximativ 2,2 milioane de români își serbează onomastica de sărbătoarea Sfintei Maria, aproximativ 1,8 milioane dintre aceștia fiind femei.

Dintre femeile care își serbează onomastica – aproximativ 1.400.000 se numesc Maria, aproximativ 270.000, Mariana, și în jur de 51.000 poartă numele de Marinela.

Acest nume a devenit celebru în epoca republicană datorită lui Caius Marius, un vestit om de stat şi comandat militar. Încercând să lămurească pe deplin originea şi semnificaţia acestui nume, cercetătorii au ajuns la concluzia că el se apropie de cuvântul etrusc “maru”, care era numele unei funcţii şi care iniţial a avut înţelesul de “om, individ”.

Există păreri care susţin că el ar putea fi apropiat şi de radicalul indo-european “mer mor”, cu înţelesul de “bărbat tânăr, femeie tânără”, care se întâlneşte şi în limba latină “maritus” (“căsătorit, soţ”, de la verbul “marito” – “a se căsători”).

Contrar aparenţelor, numele de Marius nu are nicio legătură cu binecunoscutul nume de Maria, aşa cum greşit se crede.

Acest nume nu îşi datorează recunoaşterea datorită influenţei creştine, ci mai ales datorită faptului că a fost reluat direct din istoria romană în epoca Renaşterii şi a devenit rapid foarte utilizat în perioada revoluţiilor democratice bugheze (mai ales din Franţa).

Nume care se sărbătoresc de Sf. Maria: Maria (vine din ebraica si înseamnă: cea iubita, cea îndrăgită), Mari, Meri, Marioara, Măriuța, Marița, Mara, Mariana, Marilena, Marina, Marinela, Marița, Marusia, Mariuca, Maricica, Mia, Mioara, Marian, Marin.

Semnificația numelui Maria are numeroase proveniențe

S-au vehiculat multe ipoteze cu privire la acest nume foarte popular și îndrăgit de întreaga lume creștină. Cei mai mulți consideră că acesta ar fi de origine ebraică, având ca exemplu pe sora lui Moise, care a purtat acest nume.

Semnificația numelui Maria: puritate

Semnificația numelui Maria duce cu gândul la puritate, fiind purtat de mama lui Iisus Hristos. Cu toate acestea, în anumite culturi are interpretări diferite. În accepțiunea egipteană, acest nume ar putea veni de „mry”, care în seamnă iubit sau iubire.
Ce spun lingviștii despre semnificația numelui Maria

Deși este purtat de Maica Domnului, semnificația numelui Maria este alta pentru lingviști. Aceștia cred că el provine de la numele ebraic Maryam, care se traduce prin „picătură de mare” sau „stea de mare”. În interpretarea latină, semnificația numelui Maria este „stea de mare”. În accepțiunea evreiasă semnificația numelui Maria este „mare a amărăciunilor”. Deși semnificația numelui Maria este una foarte specială pentru creștini, începând cu secolul al IV-lea, multă lume a evitat să-l aleagă pentru botezul copiilor, deoarece le era teamă să nu denigreze imaginea Fecioarei Maria.

Semnificația numelui Maria în numerologie

În numerologie, semnificația numelui Maria descrie o persoană altruistă, generoasă și care este înzestrată cu o sensibilitate sufletească special. Femeile care poartă aceste nume sunt mămoase, epmatice și tandre. Tot numerologia descrie semnificația numelui Maria purtat de femeile cu firi idealiste, perfecționiste, care se gândesc la cei din jurul lor.

Semnificația numelui Maria în alte culturi

Pentru creștini, semnificația numelui maria vine din Noul Testament, fiind purtat de mai multe femei, cele mai importante fiind Maica Domnului și Maria Magdalena. Deși acest nume a fost foarte apreciat de creștini, în anumite perioade a fost considerat mult prea sfânt pentru a fi folosit.

În țările vorbitoare de limbile spaniolă, franceză și engleză semnificația numelui Maria și-a păstrat proveniența biblică. Acolo, este foarte popular ca un prenume mijlociu, întrebuințat ocazional de familiile catolice și se crede că un copil ce poartă acest nume este protejat de Sfânta Fecioara Maria.

În lumea arabă, semnificația numelui Maria vine de la forma Mariam, care a predominat în țările musulmane datorită respectului pe care îl are Islamul față de Fecioara Maria, mama lui Iisus. Părinții musulmani își doreau ca fetele lor să semene Preacuratei în modestie, dar și în castitate.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

campeniinfo, stiri campeni, informatii campeni