Acasă » Politică » Inginerul Gheorghe Pantea – candidatul PNL pentru funcţia de primar la Arieşeni

Inginerul Gheorghe Pantea – candidatul PNL pentru funcţia de primar la Arieşeni

Publicat în 21.03.2016 la ora 10:30

sigla_pnl_2016Miercuri, 16 martie, începând cu ora 18,00, la Arieşeni a avut loc o nouă şedinţă extraordinară a Comitetului Executiv Local al PNL. Cu această ocazie, profesoara Mirela Mocan a anunţat membrii comitetului despre faptul că, din cauza unor probleme strict personale, respectiv în acest an trebuie să se pregătească pentru a-şi susţine teza de doctorat, renunţă la a mai candida pentru funcţia de primar al comunei Arieşeni din partea PNL.

Totodată, Mirela Mocan l-a propus pentru această candidatură pe inginerul silvic Gheorghe Pantea, cu care, potrivit unei recente hotărâri a Comitetului Executiv al PNL Alba, deoarece se ajunsese la balotaj, trebuia să se confrunte în cadrul unui al treilea sondaj de opinie realizat la nivelul localităţii. Ea a mai declarat că “echipa PNL Arieşeni va rămâne unită pe mai departe”.
Cu ocazia şedinţei de miercuri, s-a procedat şi la alegerea unui singur preşedinte al PNL Arieşeni deoarece până acum, la fel ca peste tot la nivelul organizaţiilor judeţene şi locale ale PNL, au funcţionat la conducere doi copreşedinţi. Astfel, ca preşedinte al PNL Arieşeni a fost ales Gheorghe Pantea (senior), fostul preşedinte al PDL Arieşeni.
Potrivit vicepreşedintelui PNL Alba, Corneliu Olar, care a luat parte la şedinţa de miercuri, “Gheorghe Pantea, candidatul PNL la Primăria Arieşeni are şanse reale de a câştiga în 5 iunie mandatul de primar şi astfel să întrerupă o guvernare locală neperformantă, ce durează de 12 ani”.

Ovidiu Culda

Acest articol a fost citit de 335 ori

Inginerul Gheorghe Pantea – candidatul PNL pentru funcţia de primar la Arieşeni
1 (20%) 1 vote

Comentarii

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.