Acasă » Societate » Câmpănari » O aplicație pentru transportatori, dezvoltată de un tânăr originar din Câmpeni, a strans 47.000 de utilizatori și valorează 300.000 de euro

O aplicație pentru transportatori, dezvoltată de un tânăr originar din Câmpeni, a strans 47.000 de utilizatori și valorează 300.000 de euro

Publicat în 21.08.2016 la ora 14:46

NarizaUn tânăr originar din Câmpeni, stabilit de 5 ani în Statele Unite ale Americii, la Chicago, a lansat o aplicație, utilă transportatorilor, iar la scurt timp a atins peste 47.000 de utilizatori, iar o firmă londoneză și-a arătat interesul de a o achiziționa, prețul ei ajungând deja la circa 300.000 de euro.

Nariza Virgil, cel care a lansat aplicația – o rețea de socializare pentru șoferii de camionagii – a demonstrat că prin muncă și ambiție visele devin realitate. El a plecat de jos, dintr-un oraș din Munții Apuseni, în Statele Unite, unde la început i-a fost foarte greu să-și găsească un loc de muncă din cauza statului de ”turist”.

”După 5 luni m-am căsătorit, așa mi-am obținut și statutul de rezident al Statelor Unite. În ianuarie 2013 am început primul meu website, unde promovam produse de Nutriție, care îmi aducea un venit decent dar nu suficient de decent pentru a-mi asigura un viitor.  Am urmat cursuri de PHP, Java și HTML+CSS . Am aplicat pentru licență în domeniu, iar 8 luni mai târziu construiam website-uri pentru diferite companii și persoane. Am avut mulți prieteni șoferi de camion, români și ei. Fiecare se plângea ca e foarte greu sa găsești curse bune, parcări, restaurante sau chiar alți șoferi unde sa ceară sfaturi. Forumurile de camionagii nu erau suficiente. Am cercetat piața și am văzut ca nu exista o rețea de socializare pentru ei, ceva care să includă totul, de la restaurante, locuri de munca, să își posteze fotografii, video să aibă propriul blog, sa vândă și să cumpere camioane. Așa ca am conceput platforma eu însumi in dcecembrie 2015”, a povestit Virgil.

Aceasta se numește truckersleague.com (liga camionagiilor), iar în luna mai tânărul a primit o ofertă din partea unei companii londoneze, care a dorit să o achiziționeze.

”Aplicația a fost aprobată și de Google Play și poate fi descărcată din magazinul Google. Momentan mă aflu în Anglia pentru a încheia contractul respectiv. Aplicatia și website-ul în sine sunt stopate până pe data de 17 septembrie pentru a schimba două funcționalități, cerute de cei compania care vrea să o cumpere. Aplicația poate fi folosită din nou la sfârșitul lunii septembrie. Specific că fratele meu, Vlad a avut un rol important în a promova aplicația în Europa cât timp eu eram în State. A mers la zeci de parcări de camioane unde a împărțit pliante și cărți de vizită”, a spus acesta.

Tânărul are și un mesaj pentru tinerii care doresc să lucreze în IT sau domenii conexe. ”Informația e putere. Să se axeze pe partea de antreprenoriat, să se gândească la un plan de afaceri, sa caute toate informațiile necesare pentru a începe (online găsești toate informațiile necesare), să se axeze numai si numai pe acea afacere și o sa reușească. Sa fie conștienți ca durează pana a avea un rezultat. Cum se spune, antreprenorii sunt cei care prefera sa lucreze 12 ore pentru ei însăși in locul a 8 ore pentru altcineva”, a transmis Virgil.

Acest articol a fost citit de 2303 ori

O aplicație pentru transportatori, dezvoltată de un tânăr originar din Câmpeni, a strans 47.000 de utilizatori și valorează 300.000 de euro
3.6 (72%) 5 votes

Comentarii

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.