Acasă » Știri din zonă » O femeie din Poiana Vadului a murit electrocutată, după ce a atins gardul conectat la curent electric al unui consătean

O femeie din Poiana Vadului a murit electrocutată, după ce a atins gardul conectat la curent electric al unui consătean

Publicat în 13.07.2016 la ora 11:59

masina-medicina-legalaProcurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au dispus, punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii preventive a reţinerii inculpatului CRISTEA REMUS DORINEL, în vârstă de 33 ani, domiciliat în Poiana Vadului, pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 12.07.2016, fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor.

În aceeaşi dată, urmare propunerii formulate de către procuror, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Alba a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 30 de zile, fiind emis mandat de arestare preventivă.

În fapt, s-a reținut că, în data de 11.07.2016, după ce inculpatul, în prealabil şi-a împrejmuit grădina din spatele locuinţei cu un gard electric (fir textil cu inserţii metalice neizolate, conductoare de curent electric, folosit pentru paza animalelor), a conectat gardul respectiv la reţeaua electrică (la priza de 220 V), contrar instrucţiunilor de folosire a acestuia, plecând de acasă şi lăsându-l nesupravegheat, fapt care a condus la electrocutarea victimei C.P. (în vârstă de 69 de ani, din localitate), în timp ce l-a atins. Victima a decedat imediat, deşi la faţa locului a sosit un echipaj medical de ambulanţă care a intervenit pentru acordarea primului ajutor.

Investigaţiile au fost efectuate cu sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul I.P.J. Alba. Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi în vederea stabilirii răspunderii judiciare.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

FOTO: ARHIVĂ

Acest articol a fost citit de 895 ori

O femeie din Poiana Vadului a murit electrocutată, după ce a atins gardul conectat la curent electric al unui consătean
5 (100%) 1 vote

Comentarii

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.