campeniinfo, stiri campeni, informatii campeni

Acasă » Actualitate » Peste 3.000 de persoane au participat la Serbările Naționale organizate la Țebea, în memoria eroului național Avram Iancu

Peste 3.000 de persoane au participat la Serbările Naționale organizate la Țebea, în memoria eroului național Avram Iancu

Publicat în 11.09.2016 la ora 15:09

tebea-2016Peste 3.000 de persoane au participat astăzi la Serbările Naționale organizate la Țebea, manifestarea fiind dedicată memoriei lui Avram Iancu, de la a cărui moarte se împlinesc 144 de ani, scrie agerpres.ro. 

Ceremonialul oficial a început la ora 10,30, la cimitirul de la Țebea, cu o slujbă religioasă de pomenire a lui Avram Iancu, oficiată de episcopul Devei și Hunedoarei, Gurie, împreună cu un sobor de preoți. Vor fi depuse coroane de flori din partea autorităților și instituțiilor statului, urmând ca la final să fie rostite mai multe mesaje legate de importanța și personalitatea lui Avram Iancu.

La eveniment sunt prezente mai multe personalități ale vieții politice, printre care copreședinții PNL Alina Gorghiu și Vasile Blaga, președintele PSD, Liviu Dragnea, președintele PMP, Traian Băsescu, prim-vicepreședintele PNL Gheorghe Falcă, parlamentari, primari din județul Hunedoara și cele învecinate, reprezentanți ai instituțiilor deconcentrate ale statului.

Organizatorii au anunțat că circulația rutieră se va închide duminică, pe DN 76, în zona cimitirului de la Țebea, în jurul orei 11,50-12,00, pentru desfășurarea paradei militare.

Serbările Naționale de la Țebea se vor încheia, duminică după-amiază, cu un spectacol folcloric la care vor participa soliști de muzică populară cunoscuți.

Avram Iancu s-a născut la 1824, într-o familie de moți înstăriți din comuna Vidra de Sus. De profesie avocat, la Revoluția de la 1848 Avram Iancu făcea parte dintre fruntașii intelectualității românești transilvănene luptătoare pentru emancipare socială și națională.

A fost unul dintre inițiatorii și organizatorii adunărilor publice de la Blaj, din 30 aprilie, 15-17 mai și 15-23 septembrie 1848, și conducătorul cetelor înarmate de țărani și mineri din Munții Apuseni, în rândurile cărora se bucura de o mare popularitate.

Avram Iancu a murit la 10 septembrie 1872 în comuna Baia de Criș și trei zile mai târziu a fost înmormântat în cimitirul de la Țebea, lângă Gorunul lui Horea.

sursa: agerpres.ro

Acest articol a fost citit de 113 ori

Peste 3.000 de persoane au participat la Serbările Naționale organizate la Țebea, în memoria eroului național Avram Iancu
5 (100%) 1 vote

Comentarii

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.