Acasă » Știri din zonă » Fiii satului Poieni-Vidra și urmașii acestora s-au reîntors de Rusalii la originile lor strămoșești, din Munții Apuseni

Fiii satului Poieni-Vidra și urmașii acestora s-au reîntors de Rusalii la originile lor strămoșești, din Munții Apuseni

Publicat în 07.06.2017 la ora 11:07

În cea de-a doua zi de Rusalii, Biserica Ortodoxă din satul Poieni – Vidra a găzduit întâlnirea fiilor satului și a celorlalte cătune aparținătoare – Hoancă, Băi, Hărăști și Bordești, la evenimentul desfășurat pe o vreme deosebit de frumoasă participând peste 200 de oameni – fii ai satului și urmași ai acestora, răspândiți în diferite părți ale țării sau peste hotare, localnici din comuna Vidra și din zonele învecinate, preoți și reprezentanți ai administrației publice locale.     

Întrunirea a fost organizată de preotul Avram Sicoe – cel care slujește la Biserica Ortodoxă Ponorel, precum și la cea din Poieni – cu ajutorul fiilor satului și a comunității din comuna Vidra, care au primit ajutor financiar din partea administrației publice locale pentru repararea și consolidarea drumului de acces, participanții urcând cu mașini de teren și cu autoturisme până în cătunul Dole sau chiar până la biserica din Poieni.

Aceasta a fost cea de-a doua întrunire a poienarilor și a urmașilor acestora, împrăștiați prin toată țara și chiar peste hotare, care s-au reîntors cu bucurie, dar și cu lacrimi în ochi, pentru a-și revedea tărâmurile copilăriei, să participe la slujbele religioase, să aprindă lumânări la mormintele înaintașilor și să se regăsească în număr cât mai mare după atâta timp de când au plecat. Ultima întrunire a fiilor satului s-a desfășurat în toamna anului trecut, pe 26 octombrie, atunci când s-a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească de Sfântul Mucenic Dumitrie – hramul bisericii. Anul trecut, înainte de acea întâlnire, numeroși urmași ai poienarilor au strâns bani și au făcut mai multe reparații la această biserică – una dintre cele mai vechi din Apuseni, ridicată între 1612-1615, conform istoricului care se găsește la intrare.

Evenimentul de luni a început încă de dimineață cu Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de preoți împreună cu părintele paroh Avram Sicoe, a continuat cu sfințirea mai multe obiecte bisericești, iar la Taina Sfântului Maslu și la parastasul de pomenire a morților, ridicat în curtea bisericii, au participat în total 9 preoți, dintre care 2 preoți din județul Hunedoara, fii ai satului. După oficierile religioase, majoritatea participanților au rămas la o agapă a poienarilor, ocazie cu care au reușit să se reîntâlnească, să se recunoască și să discute între ei, iar câțiva dintre fiii satului au mers și la vetrele părintești, acum părăsite, ca să vadă ce a mai rămas pe acolo…Târziu după-amiază, pustietatea și tristețea s-au așternut iarăși asupra cătunelor din Poieni, iar ploaia a căzut din cer peste locurile părăsite – probabil un semn că morții și vii s-au plâns unii pe alții…

Satul Poieni și cătunele învecinate, considerate ca aparținătoare acestuia, se găsesc situate în partea sudică a comunei Vidra din Munții Apuseni, pe un platou situat la circa 1000 metri altitudine. Principalul drum de acces este din DJ 762, care pornește din Mihoești spre comuna Avram Iancu, iar din satul Ponorel se urmează pe un drum comunal circa 5 km până în cătunul Hoancă, primul dintre ele.

Poieniul s-a depopulat foarte mult între anii 1970 – 1980, când comuniștii au industrializat România, iar familiile cu copii s-au mutat în orașe și în satele din zonele joase ale Transilvaniei – marea majoritate în județele Hunedoara, Arad, Alba, Timiș, Sibiu, Cluj, chiar și la poalele Munților Apuseni – abandonându-și gospodăriile. Aici au mai rămas doar familiile care nu au renunțat la casa părintească, marea majoritate fiind bătrâni, ultimii dintre aceștia fiind îngropați în cimitir în urmă cu mai mulți ani. La recensământul din 2002, aici a mai fost găsit un singur om. În prezent, aici nu mai locuiește permanent nici o persoană, însă mai există câțiva foști localnici sau rude ale acestora care revin primăvara cu animalele pentru a le paște pe întinsele pășuni care cresc pe aceste meleaguri. Lipsa apei, a drumurilor practicabile și a școlilor i-a determinat pe poienari să plece în locurile mai joase și cu condiții mai bune de viață. Printre cele mai hotărâtoare motive a fost desființarea ciclului gimnazial al școlii din Poieni deoarece scăzuse sub 100 numărul de copii – cândva în jurul anului 1977 – deși acolo se construise școală nouă în urmă cu câțiva ani. În prezent școala este o ruină, din care au mai rămas doar zidurile, fiind spartă și distrusă după ce a fost desființată, la câțiva ani după căderea comunismului.

Doamna Minerva Bogdan din satul Bobărești – comuna Vidra, în prezent pensionară, a fost ultimul cadru didactic care a predat la școala primară din Poieni timp de 6 ani, până în 1992, atunci când s-a desființat din lipsă de copii. Despre satul acesta și vremurile din urmă cu peste 25 de ani, își amintește cu nostalgie următoarele: ,,Am fost învățătoare la Poieni, o școală care în anii ’70 avea peste 100 de copii, atât în ciclul primar cât și în cel gimnazial, dar eu am găsit 5 copii în 3 clase – numărul acesta fiind variabil de la un an școlar la altul. Deja oamenii plecaseră în masă – mai erau aproximativ 25 de familii – întrucât copiii lor nu aveau posibilitatea să facă ciclul gimnazial și liceul decât dacă ar fi stat la internat în alte localități. Nu era introdus curentul electric, nu era apă destulă pentru necesitățile satului, fântânile de aici aveau 20 metri adâncime, cu apă puțină și nepotabilă.

La serviciu, trebuia să fac naveta 12 km, lucru imposibil zilnic, așa că am locuit în fosta cancelarie a școlii și mergeam acasă de 2 ori pe săptămână. Oamenii de aici erau harnici și respectuoși. După amiază chemam pe elevii care locuiau în apropiere ca să rezolvăm probleme și exerciții din culegeri. Am avut elevi buni care au făcut cinste școlii când au urmat ciclul gimnazial. Școala nu era veche, construită în perioada 1968-1970, dar deja trebuiau înlocuite țiglele de pe acoperiș. M-am urcat de zeci de ori în pod să înlocuiesc țiglele sparte – prima țiglă înlocuită am pus-o invers. Iernile erau crunte, cu zăpadă mare și cu viscol, dar copiii nu lipseau, nici nu erau bolnavi. După 1990, atunci când am plecat, nu mai erau nici măcar 2 copii: oamenii își făcuseră planuri să plece la țară. Încet, încet, bătrânii au murit ori s-au dus la copii, la țară. Acum doar primăvara mai vin gospodari cu animalele, și stau până toamna. Poate că dacă s-ar fi introdus curentul electric mai repede, ar fi fost altfel. Dar abia după 1990 s-a introdus electricitatea, de apă potabilă – nici vorbă, a fost imposibil. Dacă li s-ar fi creat condiții decente de trai – un drum asfaltat, curent electric, facilități pentru creșterea vitelor și altele – cu siguranță că oamenii nu ar fi plecat cu toții de aici.” a încheiat învățătoarea Minerva Bogdan.

Ovidiu CULDA

Acest articol a fost citit de 821 ori

Fiii satului Poieni-Vidra și urmașii acestora s-au reîntors de Rusalii la originile lor strămoșești, din Munții Apuseni
5 (100%) 2 votes

Comentarii

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.