Acasă » Știri din zonă » Tânăr de 23 de ani din Albac arestat preventiv după ce și-a înjunghiat un consătean

Tânăr de 23 de ani din Albac arestat preventiv după ce și-a înjunghiat un consătean

Publicat în 21.04.2017 la ora 9:29

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au dispus miercuri, 19 aprilie 2017, punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului PUREL IULIAN MARIAN, în vârstă de 23 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor prev. de art. 32 alin. 1 C. pen. rap. la art. 188 alin. 1 C. pen.

La data 20 aprilie 2017, procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă, iar judecătorul de drepturi și libertăţi din cadrul Tribunalului Alba a respins propunerea si a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu a inculpatului pe o durată de 30 de zile începând cu data de 20.04.2017. Împotriva încheierii de respingere a propunerii de arestare preventivă si luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu s-a formulat contestație de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.

În fapt, s-a reţinut că, în data de 18 aprilie 2017, în jurul 19:00, în timp ce se afla la intrarea în com. Albac, jud. Alba, în zona Râului Arieş, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul PUREL IULIAN MARIAN a lovit-o pe persoana vătămată T.T.D. cu un cuţit în abdomen şi spate, cauzându-i două plăgi penetrante, una abdominală şi cealaltă axilară posterioară stânga. Leziunile necesită 16-18 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii, punându-i în primejdie viaţa victimei.

Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi de drept, în vederea stabilirii răspunderii penale.

Investigaţiile au fost efectuate cu sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul I.P.J. Alba – Serviciul de Investigații Criminale și din cadrul Sectiei 9 a Politiei Rurale Câmpeni.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Acest articol a fost citit de 1740 ori

Tânăr de 23 de ani din Albac arestat preventiv după ce și-a înjunghiat un consătean
5 (100%) 1 vote

Comentarii

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.