campeniinfo, stiri campeni, informatii campeni

Acasă » Știri din zonă » Tânăr de 23 de ani, din Albac, trimis în judecată pentru tentativă la omor, după ce și-a înjunghiat un consătean

Tânăr de 23 de ani, din Albac, trimis în judecată pentru tentativă la omor, după ce și-a înjunghiat un consătean

Publicat în 28.06.2017 la ora 10:13

Tribunalul Alba a dispus ieri, 27 iunie 2017, începerea judecății în cazul unui tânăr în vârstă de 23 de ani, din Albac, acuzat de tentativă la omor. Iulian Marian Purel a fost anchetat de procurori  după ce, în luna aprilie, și-a înjunghiat un consătean, aplicându-i două lovituri de cuțit în spate și abdomen.

Potrivit rechizitoriului, ”în data de 18.04.2017, în jurul 19.00, în timp ce se afla la intrarea în comuna Albac, județul Alba, în zona Râului Arieş, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul Iulian Marian Purel a lovit-o pe persoana vătămată T.T.D. cu un cuţit în abdomen şi spate, cauzându-i două plăgi penetrante, una abdominală şi cealaltă axilară posterioară stânga. Leziunile necesită 16-18 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii, punându-i în primejdie viaţa victimei”.

La data 20.04.2017, procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă, iar judecătorul de drepturi și libertăţi din cadrul Tribunalului Alba a respins propunerea si a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu a inculpatului pe o durată de 30 de zile începând cu data de 20.04.2017. Împotriva încheierii de respingere a propunerii de arestare preventivă si luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu s-a formulat contestație de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.

Potrivit soluției pe scurt, publicată marți, 27 iunie 2017, pe portalul instanței: ”În baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 230/P/2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, a administrării probelor, precum şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul PUREL IULIAN MARIAN … trimis în judecată sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă la omor, prev. de art.32 alin.1 C.pen. rap. la art.188 alin.1 C.pen. (…) Cu drept de contesta?ie în 3 zile de la comunicare”.

Acest articol a fost citit de 785 ori

Tânăr de 23 de ani, din Albac, trimis în judecată pentru tentativă la omor, după ce și-a înjunghiat un consătean
5 (100%) 1 vote

Comentarii

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.