campeniinfo, stiri campeni, informatii campeni

Acasă » Actualitate » 10 lucruri adevărate despre Avram Iancu pe care nu le știai: iubita unguroaică, luptele moţilor, depresia şi refuzul împăratului

10 lucruri adevărate despre Avram Iancu pe care nu le știai: iubita unguroaică, luptele moţilor, depresia şi refuzul împăratului

Publicat în 05.07.2019 la ora 21:34

Avram Iancu, este unul dintre eroii de referinţă ai românilor. Conducătorul moţilor din timpul mişcărilor revoluţionare din anii 1848 şi 1849 a rămas în istorie ca un simbol al patriotismului şi al jertfei pentru libertate. O serie de lucruri au rămas însă mai puţin cunoscute publicului care se raportează astfel la eroul naţional.

Avram Iancu (1824 – 1872) a fost unul dintre principalii eroi ai mişcărilor revoluţionare din anii 1848 şi 1849. A fost omul de care şi-au legat speranţele marea parte a moţilor implicaţi în acţiunile politice şi în luptele de apărare a comunităţilor de români din Transilvania acelor vremuri. Iancu a rămas în istorie ca un simbol al patriotismului, dar şi ca un personaj controversat, pentru că unele dintre acţiunile sale au fost mai puţin înţelese. Istoricii români l-au numit erou naţional, iar în prezent Iancu unul dintre cele mai omagiate personaje din istoria Transilvaniei.

Iată zece lucruri mai puţin cunoscute despre omul supranumit „crăişorul munţilor”.

1. A fost nepot al lui Horea

Avram Iancu s-a născut în anul 1824, însă data data exactă a naşterii sale nu este cunoscută. A copilărit în Vidra de Sus, un sat din Munţii Apuseni, aflat în nordul-vestul judeţului Alba. Potrivit istoricilor, Iancu, viitor lider al moţilor, provenea dintr-o familie înstărită, tatăl său fiind pădurar şi apoi jude domenial, iar bunicul său a fost preot. Iancu a fost nepot al celebrului Horea, unul dintre conducătorii răscoalei ţărăneşti din 1784, din Transilvania. Avram Iancu a avut doi fraţi şi patru surori.

În anul 1848, cel al începutului revoluţiei din Transilvania, Avram Iancu a fost admins în avocatură. Doi ani mai devreme să finalizeze cursurile Facultăţii de Drept din Cluj-Napoca, dar la acea vreme solicitarea de a primi o slujbă în administraţie pe măsura pregătirii sale a fost respinsă pe motiv că provenea dintr-o familie de iobagi. A obţinut totuşi un post de cancelist la Tabla Regească din Târgu Mureş (Curtea de Apel a Transilvaniei). Postul său echivala cu cel de jurist. în aceeaşi vreme.

2. A avut o iubită unguroaică

Una dintre presupusele iubite ale lui Avram Iancu ar fi fost Johanna Farkas, cunoscută ca Háni, o adolescentă maghiară din Abrud, mai tânără decât el cu zece ani. Aceasta a fost fiica unui avocat din Abrud. O mărturie orală consemnată de Ioan Lupaş menţionează că Háni l-a salvat pe iubitul ei în cea mai periculoasă clipă din viaţa acestuia, în luna mai a anului 1848, când maiorul Hatvani intra pe neaşteptate în Abrud pentru a-l surprinde pe Iancu, care se afla în casa avocatului Tamás Farkas, tatăl Johannei.

Aflând că trupele revoluţionare maghiare se apropie de oraş, Háni l-a înştiinţat pe Iancu, l-a rugat să plece numaidecât pentru a-şi salva viaţa şi l-a condus prin grădina din spatele casei. Potrivit istoricilor, astfel Iancu a părăsit Abrudul în ultima clipă şi s-a îndreptat spre Câmpeni, unde a organizat contraofensiva împotriva lui Hatvani.

3. Adunarea de la Blaj, plănuită în casa lui

În martie 1848, casa din Târgu-Mureş în care locuia Avram Iancu a fost locul de întâlnire al câtorva zeci de tineri care au plănuit organizarea unei mari adunări naţionale a românilor, la Blaj. Evenimentul era privit ca o acţiune revoluţionară, în care comunităţile de români urmau să îşi afirme identitatea şi să ceară drepturi politice egale cu cele ale ungurilor din Transilvania.

“În seara de 26 Martie 1848 vreo trei zeci de tineri români se adunară în locuinţa lui Avram Iancu din Târgul Mureş. Inimosul practicant de avocat trecea deja de atunci ca unul dintre conducătorii tineretului, penru marele său suflet românesc şi pentru autoritatea prin care în chip tainic cucerea pe toţi tovarăşii săi. În momentele acelea, oraşul secuiesc era tulburat de strigătele frenetice ale ungurilor, care pretindeau unire sau moarte, adică uniunea Ardealului cu regatul Ungariei”, scria academicianul Silviu Dragomir, în 1924.”

Câteva zile mai târziu, Iancu părăsea oraşul Târgu Mureş pentru a se deplasa în satele din Munţi Apuseni, cu scopul de a-i mobiliza pe moţi să lupte pentru cauza naţională. „Cereţi vârtos să se şteargă iobăgia, pentru că, lucrând pe nimica de vreo zece sute de ani în brazdele domnilor, aţi plătit şi de o sută de ori pâmântul care vă dădea hrana vieţii de pe o zi pe alta, cu atât mai mult că l-aţi plătit degeaba, pentru că acela a fost al vostru şi pentru el s-a vărsat sângele strămoşilor voştri”, era apelul pe care l-ar fi adresat Avram Iancu înaintea marii adunări naţionale de la Blaj, informa istoricul Silviu Dragomir, în volumul Avram Iancu (1968), apărut la Editura Ştiinţifică. Această declaraţie radicală nu a fost rostită la prima adunare naţională de la Blaj, unde Iancu a avut un discurs mai moderat în faţa mulţimilor, susţin istoricii.

4. Sloganul cu care i-a mobilizat pe moţi

Potrivit istoricilor, Avram Iancu a reuşit să strângă 2.000 de moţi din satele Munţilor Apuseni, la adunarea naţională de la Blaj, din 30 aprilie 1848. „Voi sunteţi poporul” a fost sloganul cu care tânărul revoluţionar îi mobiliza pe moţi. Iar oamenii l-au urmat pe Iancu deşi, între timp, guvernatorul ungar al Transilvaniei a cerut interzicerea adunării naţionale. De asemenea, autorităţile făceau presiuni asupra localnicilor din satele Apusenilor să nu se prezinte la astfel de întruniri. În mai multe sate din Transilvania, potrivit istoricului SIlviu Dragomir, au fost montate spânzurători, cu scopul de a-i intimida pe localnici, iar de Paşti, înaintea adunării, autorităţile ungare au declarat starea de asediu. Totuşi, evenimentul a avut loc.

„Au sosit Iancu şi Buteanu, venind la adunare cu muntenii. Purta un cojoc albastru, cu blană de miel pe margini. O simplă pălărie neagră cu pene de cocoş pe ea. Prezenţa lui dă adunării măreţia de sărbătoare şi de luptă. De acum Iancu nu era numai al moţilor. Era al întregului popor răsculat din Transilvania”, era descris Iancu, potrivit istoricului Florian Dudaş, autor al volumului „Avram Iancu, eroul românilor” (1993).

Două săptămâni mai târziu o nouă adunare naţională avea loc la Blaj, iar de această dată, potrivit istoricului SIlviu Dragomir, Avram Iancu reuşise să adune 10.000 de moţi, care s-au alăturat altor câteva zeci de mii de români, ce au cerut desfiinţarea iobăgiei şi drepturi egale cu maghiarii din Transilvania.

5. Cine au fost oştenii lui Avram Iancu

Tensiunile dintre români şi maghiari în Transilvania s-au acutizat în vara anului 1848, după desfiinţarea prestaţiilor iobăgeşti, pentru că oamenii îşi cereau dreptul asupra proprietăţilor.

Între timp, autorităţile din Cluj au decis unirea Transilvaniei cu Ungaria, situaţie cu care o mare parte a românilor transilvăneni nu era de acord.

“Delegaţia prezentă un memoriu împăratului, în care, protestând împotriva uniunii, afirma că naţiunea română din Transilvania îşi pierde atât limba, cât şi naţionalitatea, prin uniunea cu Ungaria, căci în înţelesu articolelor de lege din ultima dietă ungară, numai limba maghiată e recunoscută ca limbă de stat, iar celelalte sunt respectate numai într-atîta că nu vor fi exterminate şi pe urmă în Ungaria e recunoscută prin lege numai naţiunea maghiară, iar celelalte naţiuni ale ţării nu sunt nici măcar pomenite”, scria academicianul SIlviu Dragomir, în 1924, explicând de ce românii transilvăneni se opuneau unirii dintre Transilvania şi Ungaria.”

În acelaşi an, în Abrud a fost înfiinţată garda naţională maghiară, în timp ce românii erau somaţi să se alăture cauzei ungurilor. Iancu le-a cerut moţilor din Apuseni să se înarmeze şi să fie pregătiţi de ostilităţi. A transmis unei comisii guberniale maghiare sosită în Ţara Moţilor că ţăranii români nu se vor răzvrăti însă împotriva autorităţilor ungare, dar îşi vor revendica pământurile şi pădurile. Moţii care i s-au alăturat „crăişorului munţilor” au fost organizaţi militar. În lunile următoare a fost înfiinţată Legiunea Auraria Gemina, condusă de Avram Iancu, având propriul steag.

În satele din Apuseni erau organizate tabere de instrucţie şi un fel de miliţii populare ale românilor. Unele au fost dispersate de soldaţi gărzii naţionale maghiare şi de infanteria ungarei, mult mai bine pregătită din punct de vedere tehnic. Potrivit istoricilor, la cea de-a treia adunare naţională de la Blaj, care a avut loc în 21 septembrie 1848, Iancu a adus 6.000 de moţi, ce puteau trece ca o armată. Oamenii cereau oprirea persecuţiilor împotriva românilor şi afirmau oponenţa faţă de unirea Transilvaniei cu Ungaria.

6. Luptele lui Avram Iancu

Din toamna anului 1848 până în vara anului următor, Avram Iancu şi miile de români care făceau parte din Legiunea Auraria Gemina au fost implicaţi în mai multe operaţiuni militare pe teritoriul Transilvaniei, în special alături de armata imperială austriacă, aflată atunci în conflict cu armata ungară susţinută de secui. Motivul pentru care moţii au ales să se alăture habsburgilor a fost că ungurii au refuzat drepturile politice pentru români, în timp ce Casa imperială austriacă i-a recunoscut pe români ca naţiune politică.

Cele mai multe dintre confruntările în care au fost implicaţi moţii lui Avram Iancu au avut loc în Munţii Apuseni. o bătălie importantă a fost consemnată în iunie 1849, la Abrud.

Potrivit istoricilor, armata maghiară a fost silită să se retragă din oraş, după ce a pierdut peste 500 de soldaţi în lupter. Istoricul Silviu Dragomir susţinea că după ocuparea Transilvaniei de către armata maghiară în anul 1848, structurile politice ale românilor au fost desfiinţate, dar regiunea Munţilor Apuseni a rămas sub autoritate românească, nefiind cucerită de unguri. Moţii înarmaţi, organizaţi sub conducerea lui Avram Iancu, au reuşit să reziste. Între timp, însă între Avram Iancu şi reprezentanţii armatei maghiare au avut loc mai multe tratative de pace. Ostilităţile s-au încheiat în luna august 1849, iar treptat, până în septembrie, moţii au renunţat la arme.

7. A fost arestat şi apoi decorat

Avram Iancu devenise, la doar 25 de ani, un lider energic în Transilvania, dar şi un personaj incomod pentru autorităţile maghiare şi pentru cele imepriale. Popularitatea de care se bucura în rândul românilor l-a ajutat să reziste unor tentative de oprimare. În decembrie 1849, soldaţii austrieci l-au reţinut în târgul de la Hălmagiu, însă la scurt timp au fost obligaţi să îl elibereze la presiunea românilor, care se aflau în număr mare în acea zi la târg. Soldaţii au pretins că arestarea s-a făcut din greşeală.

Două luni mai târziu, Avram Iancu avea să reprezinte interesele românilor din Transilvania în faţa împăratului austriac Franz Joseph, care l-a primit în audienţă la Pesta. Ulterior, împăratul a semnat decoraţia “Crucea de aur pentru merite, cu coroană”, ce urma să îi fie acordată lui Avram Iancu, însă liderul transilvănean a refuzat să o primească.

„Eu distincţia ce mi s-a acordat, pentru care în ceea ce priveşte persoana mea îi mulţumesc Maiestăţii Sale cu toată supunerea, nu o pot primi atâta timp cât acele făgăduieli nu vor fi împlinite şi dorinţele juste ale naţiunei române nu vor fi satisfăcute, fiindcă în caz contrar, făcând abstracţie de faptul că eu aş fi considerat ca un bărbat de rea-credinţă de către popor, pe care aş fi ţinut numai să-l înşel cu promisiuni goale, dar mi s-ar face imposibilă calea ca să mai realizez ceva în viitor pentru monarhul meu şi pentru naţiunea mea”, astfel şi-a motivat Avram Iancu gestul de a refuza medaliile împăratului.

Iancu a acceptat, în schimb, medalia „Ordinul Sf. Ana”, din dispoziţia ţarului Rusiei.

8. A refuzat să îl întâmpine pe împărat

În vara anului 1852, împăratul Franz Joseph a vizitat Transilvania, unde starea de tensiune între comunităţile română şi maghiară continua să existe. Avram Iancu a pregătit întâmpinarea sa la Vidra de Sus, însă în ziua în care Franz Joseph a ajuns pe Muntele Găina, Iancu nu s-a mai prezentat în faţa împăratului. Nimeni nu a putut să explice gestul românului.

“Dar când împăratul onoră cu vizita sa districtul minelor, se întâmplă că Iancu se ţinu departe de serbările pentru întâmpinare, însoţite de însufleţirea poporului, într-un chip demonstrativ de nerecunoscut şi nici chiar prin stăruinţa unor persoane dinter cele mai influente nu a putut fi înduplecat să-şi schimbe atitudinea sa sau să-şi comunice măcar motiivele acesteia”, relata istoricul Nicolae Buta, în carea publicată în 1924.

Avram Iancu a refuzat să ajungă în faţa împăratului austriac şi în celelate oraşe din Transilvania, pe care Franz Jospeh le-a vizitat, deşi apropiaţii săi îl considerau îndreptăţit să reprezinte interesele moţilor în faţa împăratului. În luna septembrie a aceluiaşi an Avram Iancu a fost arestat, dar eliberat în scurt timp. Acelaşi an a reprezentat şi vremea ieşirii lui din viaţa publică.

9. Ieşirea neaşteptată din viaţa publică şi depresia

După anul 1852, Avram Iancu a ieşit din viaţa publică. Istoricii români susţin că a căzut într-o depresie profundă. „Mintea i se împăienjeni de durere, iar figura lui câştigă încetul cu încetul expresia dureroasă şi cruntă a eroilor distruşi de puterea covârşitoare a unei idei, pe care realităţile vremii o refuzaseră deocamdată”, îl descria istoricul Nicolae Buta, în 1924. În momentele sale de luciditate Iancu spunea adesea: „Eu nu mai sunt Iancu, eu sunt umbra lui. Iancu e mort”.

Într-o scrisoare trimisă prietenului său Ilie Măcelar în 1860, Avram Iancu scria „timpul speranţelor mele a trecut, iar credinţa mea e ca a şarpelui, căruia natura îi impune să-şi apere capul”. O altă scrisoare, datată din 1867, a fost găsită asupra lui cinci ani mai târziu, la moartea sa. Era adresată împăratului Franz Jospeh, căruia Avram Iancu îi cerea ajutor, plângându-se că a ajuns un om frânt cu desăvârşire, într-o stare „vrednică de a se numi mizeră”. Istoricii susţin că în ultimii ani din viaţă Iancu, bolnav, prefera să rătăcească prin satele muntenilor din Apuseni, nedespărţit de fluierul cu care doinea.

10. Cum a murit Avram Iancu

Avram Iancu şi-a petrecut ultima parte a vieţii suferind de o depresie profundă. La începutul anului 1872, starea de sănătate a lui s-a agravat. A fost internat în spitalul din Baia de Criş, judeţul Hunedoara, din cauza unei hemoragii şi a tuselor chinuitoare. Acolo şi-a petrecut ultimele săptămâni din viaţă. Avram Iancu a fost găsit mort în dimineaţa zilei de 10 septembrie 1872 pe prispa caseiunui localnici din Baia de Criş, numit Lieber, un brutar din localitate, la care trăsese peste noapte. Au fost găsite asupra lui o năframă, un fluier din lemn de cireş şi o jalbă către împăratul austriac Franz Joseph, unsă şi mototolită, pe care nu a trimis-o niciodată destinatarului, susţin istoricii. Cauza decesului lui Iancu a fost o hemoragie.

Preotul a consemnat pe certificatul de deces numele celui decedat „Avram Iancu, eroul românilor”, vârsta de 48 de ani şi faptul că moartea a fost „firească”. Avram Iancu a fost înmormântat la Ţebea, în cimitirul ortodox în care se află şi Gorunul lui Horea.

Sursa: adevarul.ro

Acest articol a fost citit de 2926 ori

5.0
01

Comentarii

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.