campeniinfo, stiri campeni, informatii campeni

Acasă » Actualitate » 255 de brazi de Crăciun și 21 de metri cubi de material lemnos, conficați de polițiștii din Apuseni

255 de brazi de Crăciun și 21 de metri cubi de material lemnos, conficați de polițiștii din Apuseni

Publicat în 14.12.2015 la ora 12:10

brazi-confiscati-baia-de-aries-dec-2015Acțiunile polițiștilor din Apuseni, pentru combaterea ilegalităților silvice, au continuat și la sfârșitul săptămânii trecute.

Astfel sâmbătă, 12 decembrie, polițiștii Postului de Poliție Bucium, în timp ce acționau împreună cu polițiștii din Abrud, au depistat în trafic, pe DJ 107 i, o autoutilitară, condusă de un bărbat de 51 de ani, din Abrud, care transporta 120 de pomi de Crăciun, fără documente legale de proveniență și transport.

Șoferul autoutilitarei a fost sancționat contravențional, conform art. 19 din Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, iar pomii de Crăciun au fost confiscați.

Tot sâmbătă, polițiștii Postului de Poliție Gârda de Sus, în timp ce acționau cu jandarmi ai Postului de Jandarmi Montan Arieșeni și lucrători silvici, au depistat doi localnici ce transportau cu căruțele, un număr total de 115 de pomi de Crăciun,  tăiați ilegal.

Ambii bărbați au fost sancționați contravențional, iar pomii de Crăciun au fost confiscați.

Duminică, 13 decembrie, poliţiştii rutieri din Cîmpeni au depistat în trafic, pe DN 75, două autoturisme, conduse de bărbaţi din comunele Vidra şi Poiana Vadului, care transportau un număr total de 20 de pomi de Crăciun.

Întrucât şoferii autoturismelor nu au putut prezenta documente legale de provenienţă şi transport pentru pomii de Crăciun transportaţi, au fost sancţionaţi contravenţional, conform art. 19 din Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, iar pomii au fost confiscaţi.

De la debutul Planului de acţiune „Sărbători în siguranţă”, poliţiştii din judeţul Alba au confiscat un număr total de 936 de pomi de Crăciun. Acţiunile de combatere a tăierilor, transportului şi comercializării ilegale de pomi de Crăciun, vor continua şi în perioada imediat următoare.

FOTO: ARHIVĂ

Acest articol a fost citit de 72 ori

255 de brazi de Crăciun și 21 de metri cubi de material lemnos, conficați de polițiștii din Apuseni
5 (100%) 1 vote

Comentarii

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.