campeniinfo, stiri campeni, informatii campeni

Acasă » Actualitate » 40 de locuitori din Munții Apuseni au organizat un protest spontan la Prefectura Alba după s-au trezit cu brazii pe care îi vindeau în piață confiscați

40 de locuitori din Munții Apuseni au organizat un protest spontan la Prefectura Alba după s-au trezit cu brazii pe care îi vindeau în piață confiscați

Publicat în 17.12.2015 la ora 12:06

brazi-confiscati-politie-localaCirca 40 de locuitori din Munții Apuseni au organizat în această dimineață un protest spontan la Prefectura Alba după ce miercuri oamenii s-au trezit cu brazii pe care îi vindeau în piață confiscați, în ciuda faptului că aveau documentele de proveniență în ordine.

Prefectul județului Alba, Gheorghe Feneșer, a declarat, în urma discuțiilor purtate cu protestatarii, că piețele din Alba Iulia nu sunt autorizate să comercializeze pomi de iarnă și din această cauză moții s-au trezit cu cei peste 230 de brazi, pentru care aveau documente legale confiscați.

„Au fost peste 40 de oameni care au venit din zona Munților Apuseni, în municipiul Alba Iulia. Datorită faptului că piețele din municipiul Alba Iulia nu sunt autorizate pentru a vinde pomi de iarnă, ieri după amiază, aceștia au avut o surpriză. Pomii le-au fost confiscați de către organele de poliție. S-au confiscat în acest fel peste 230 de pomi de iarnă. Am vrut și eu să văd dacă existau documente de proveniență a acestora și stupefacția a fost mare. Oamenii au venit cu bună intenție la Alba Iulia, au venit să-și vândă acești pomi de iarnă, care proveneau de pe proprietățile lor, erau cu toții marcați, fără însă, a ști că nu există această piață autorizată. Faptul este consumat. Acum trebuie văzut de urgență cum se pot autoriza aceste piețe de către primăria municipiului și cred că trebuie să-i ajutăm pe oameni, să vedem ce se poate face în recuperarea acelor pomi confiscații”, a declarat prefectul Gheorghe Feneșer.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu, prefectul Gheorghe Feneșer a mai precizat că există alte piețe, la Blaj, la Sebeș, care sunt autorizate, unde oamenii nu au restricții de comercializare a brazilor de Crăciun

FOTO: ARHIVĂ

Acest articol a fost citit de 126 ori

40 de locuitori din Munții Apuseni au organizat un protest spontan la Prefectura Alba după s-au trezit cu brazii pe care îi vindeau în piață confiscați
5 (100%) 1 vote

Comentarii

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.