campeniinfo, stiri campeni, informatii campeni

Acasă » Știri din zonă » 9 hectare de teren mistuite de flăcări, în urma unui incendiu de vegetație uscată izbucnit la Poșaga

9 hectare de teren mistuite de flăcări, în urma unui incendiu de vegetație uscată izbucnit la Poșaga

Publicat în 30.03.2017 la ora 11:13

Ieri, 29 martie 2017, Stația de pompieri Câmpeni în cooperare cu Servicul Voluntar pentru Situații de Urgență Poșaga au intervenit pentru stingerea a două incendii de vegetație uscată, lăstăriș, mărăciniș, doborâturi și litieră pe raza localității Poșaga – zonele Custuri și Haramuc.

În total au ars aproximativ 9 hectare de vegetaţie uscată, mărăciniș, lăstăriș, doborâturi și litieră.

Aceste incendii de vegetaţie uscată, litieră, mirişti şi resturi vegetale au drept cauză utilizarea necorespunzătoare a focului deschis.

Nerespectarea măsurilor specifice la efectuarea arderilor de vegetaţie uscată, mirişti, şi resturi vegetale poate avea  consecinţe grave asupra comunităţii prin pierderi de vieţi omeneşti, importante pagube materiale şi afectarea mediului înconjurător.  Din  acest motiv, cunoaşterea  şi  respectarea strictă a acestora constituie soluţia cea mai simplă şi mai puţin costisitoare,  constituind  în acelaşi timp o obligaţie morală şi civică a fiecărui cetăţean.

Pentru a evita eventualele evenimente în care aţi putea fi implicaţi vă aducem la cunoştinţă regulile şi măsurile de prevenire a incendiilor la vegetaţie uscată, mirişti şi resturi vegetale.

   În  vederea  realizării  igienizării  terenurilor  prin  ardere,  cetăţenii  au obligaţia  de  a  solicita  şi  obţine,  de  la  autorităţile competente, următoarele documente:

  • Permis de lucru cu focul, obţinut de la Primărie
  • Aprobare de la Agenţia de Protecţie a Mediului

Se exceptează de la această obligaţie, arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cadrul gospodăriilor cetăţeneşti, dar cu respectarea strictă a măsurilor generale de stingere a incendiilor.   

În cazul nerespectării prevederilor legale privind interzicerea arderilor de vegetație uscată Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură – APIA va aplica sancțiuni care ajung până la excluderea de la plata sprijinului financiar pentru deținătorii terenurilor igienizate prin incendierea vegetației uscate și care nu au obținut acceptul autorităților.

Garda Naţională de Mediu Comisariatul Judeţean Alba va aplica amenzi în valoare de 3000-6000 lei persoanelor fizice şi 2500050000 lei persoanelor juridice.

Pentru arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile fără obţinerea permisului cu foc şi/sau fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, cetăţenii (proprietarii de terenuri) sunt pasibili de sancţiune contravenţională, astfel: 1000 – 2500 lei.

Facebook 

Acest articol a fost citit de 416 ori

9 hectare de teren mistuite de flăcări, în urma unui incendiu de vegetație uscată izbucnit la Poșaga
5 (100%) 1 vote

Comentarii

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.