campeniinfo, stiri campeni, informatii campeni

Acasă » Societate » Învățământ-Cultură » Absolvent al Liceului „Dr. Lazăr Chirilă” din Baia de Arieș, eliminat din examenul de Bacalaureat, la istorie

Absolvent al Liceului „Dr. Lazăr Chirilă” din Baia de Arieș, eliminat din examenul de Bacalaureat, la istorie

Publicat în 06.07.2016 la ora 13:15

examan-bacalaureat-salaUn absolvent al Liceului „Dr. Lazăr Chirilă” din Baia de Arieș a fost eliminat, astăzi, din examenul de Bacalaureat, la istorie, din cauza că i-a sunat telefonul mobil în timpul probei. 

Potrivit președintelui Comisiei Județene de Bacalaureat 2016, Dan Cherecheș, absolventul în cauză nu a avut o tentativă de copiat, însă și-a uitat telefonul în buzunar, care i-a sunat spre finalul probei.

Miercuri a avut loc proba obligatorie a profilului – la matematică și istorie – care a fost susținută de 2323 absolvenți, 71 fiind absenți.

Probele scrise de la Bacalaureat au început luni, 4 iulie, cu testul de la limba şi literatura română, iar marți a avut loc proba la limba maternă. Miercuri, candidații au susținut proba obligatorie a profilului (matematică sau istorie), iar vineri va avea loc proba la alegere în funcţie de profilul liceal absolvit, care se susţine la una din 10 materii: geografie, chimie, fizică, biologie, informatică, filosofie, logică, psihologie, sociologie şi economie.

Rezultatele vor fi afișate în data de 12 iulie (până în ora 16,00) și, în aceeași zi, vor putea fi depuse contestații (între orele 16,00 — 20,00), care urmează a fi soluționate în perioada 13 — 15 iulie. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 16 iulie.

Potrivit unui centralizator al Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, în vederea susținerii examenului național de bacalaureat din această sesiune, s-au înscris 137.344 de absolvenți de liceu.

MENCS reamintește faptul că pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească, cumulativ, condițiile referitoare la susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale, susținerea tuturor probelor scrise și nota 5 la fiecare dintre acestea, obținerea mediei 6 cel puțin, la probele scrise.

Nu este permis accesul candidaților în sălile de examen cu manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, și nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare. Nerespectarea dispozițiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu, precizează MENCS.

Acest articol a fost citit de 373 ori

Absolvent al Liceului „Dr. Lazăr Chirilă” din Baia de Arieș, eliminat din examenul de Bacalaureat, la istorie
4 (80%) 2 votes

Comentarii

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.