Rămâi conectat

Știri din zonă

Administrația publică locală din comuna Bistra a depus cerere de finanțare pentru modernizarea DC 145

Publicat

în

Consilierii locali au aprobat devizul general și cererea de finanțare pentru obiectivul de investiții „Modernizare Drum Comunal 145, comuna Bistra, județul Alba”.

Finanțarea este accesată prin Programul Naţional de Investiţii ,,Anghel Saligny”.

„Și pentru acest drum care nu este inclus în alte programme derulate din fonduri externe nerambursabile în perioada 2021-2027 sau în alte programme naționale sau comunitare am solicitat finanțare prin programul Anghel Saligny”. Dorim să aducem și acest drum la standarde europene și vom continua și pe viitor modernizarea infrastructurii comunei noastre”, declară primarul comunei Bistra, Traian Gligor.

Proiectul prevede modernizarea unei lungimi de drum de 8.041 km cu lucrările aferente, lucrări de consolidare, acces la proprietăți etc.

Durata de implementare a acestei investiții ar fi de 36 de luni de la semnarea contractului de finanțare.

Valoarea totală a investiției este de 18.704.191,36 lei, din care 18.341.717,36 lei reprezintă valoarea solicitată de la bugetul de stat, iar suma de 362.474,00 lei urmeazăsă fie suportată de la bugetul local.

Primarul Traian Gligor are planuri mari de modernizare a celei mai întinse comune din România ca suprafaţă locuită, dar şi din Europa.

ComunaBistra are 35 de sate și o rețea de peste 90 de drumuri comunale şi săteşti care însumează o lungime totală de peste 200 km, la care se mai adaugă şi reţeaua stradală din centru, cu 33 de străzi.

Strategia edilului de dezvoltare a comunei este ca toate drumurile din Bistra să ajungă la standard europene.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Știri din zonă

Prezența unui urs semnalată în seara zilei de sâmbătă, 18 mai 2024, în localitatea Muncelu (Baia de Arieș). A fost emis mesaj RO-Alert locuitorilor din zonă

Publicat

în

Prezența unui urs a fost semnalată în seara zilei de sâmbătă, 19 mai 2024, în localitatea Muncelu, aparținând de orașul Baia de Arieș. ISU Alba informează că a fost emis mesaj de avertizare prin RO-Alert, locuitorilor din zonă.

„A fost semnalată prezența unui urs în satul Muncelul, oraș Baia de Arieș. S-a emis mesaj RO-ALERT locuitorilor din zonă”, a transmis ISU Alba.

FOTO: ARHIVĂ


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Un bărbat de 82 de ani a ajuns la spital, după ce a fost accidentat de un autoturism, pe o trecere de pitoni din Sălciua

Publicat

în

Marți, 14 mai 2024, în jurul orei 11.30, un tânăr de 21 de ani, din Baia de Arieș, în timp ce conducea un autoturism pe DN 75, pe raza localității Sălciua de Jos, a surprins și accidentat un bărbat de 82 de ani, din comuna Sălciua, care era angajat în traversarea străzii, pe trecerea de pietoni.

În urma accidentului, pietonul a suferit leziuni corporale ușoare și a fost transportat la spital.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Intervenție a pompierilor militari din Câmpeni pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din Valea Arăzii, comuna Horea

Publicat

în

Pompierii militari din Câmpeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Valea Arăzii, comuna Horea.

„Secția de pompieri Câmpeni intervine pentru localizarea și stingerea unui incendiu în comuna Horea, satul Valea Arăzii. Din informațiile preliminare ar fi vorba despre un incendiu izbucnit la o locuință. Forțe alocate: 1 x ASAS și 1 x EPA”, a transmis ISU Alba.

UPDATE: „Echipajele au ajuns la locul producerii incendiului. Incendiul este lichidat, a ars generalizat o locuință de aproximativ 7 mp. În urma incendiului, un copil, de sex feminin, în varsta de aproximativ 2 ani a necesitat îngrijiri medicale, prezetând arsura de gr. I la nivelul feței (suprafața arsă de aprox 2-3 cm). Totodată, a fost asistată medical și mama minorei, în vârstă de aprox. 26 ani, care a suferit o plagă tăiată la nivelul membrului superior stang. Ambele persoane sunt transportate de echipajul SMURD la CPU Câmpeni”, a mai transmis ISU Alba.

FOTO: ARHIVĂ


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

campeniinfo, stiri campeni, informatii campeni