Rămâi conectat

Învățământ-Cultură

Al 15-lea an de acordare a premiului „Viorica Drăgoiu” pentru cel mai bun chimist de la Colegiul Național „Avram Iancu“ din Câmpeni

Publicat

în

A devenit deja o tradiție pentru această unitate școlară ca absolventul cu cele mai bune rezultate obținute la chimie să primească premiul „Viorica Drăgoiu” în valoare de 100 dolari americani și o diplomă de recunoaștere a meritelor susținute în timpul ciclului liceal.

În acest an, premiul a fost obținut de eleva Teodora Burz din clasa a XII-a Matematică Informatică – Intensiv Informatică de la Colegiul Național „Avram Iancu” Câmpeni.

Acest premiul s-a atribuit anual din 2006 de către Tiberiu Virgil Drăgoiu, absolvent al acestui liceu în anul 1989. Premiul a fost inițiat în onoarea mamei sale, care a fost profesor de chimie la acest liceu în perioada 1969-2006, doamna Viorica Drăgoiu obținând rezultate remarcabile de-a lungul anilor la  chimie, în prezent fiind pensionară.

Tiberiu Virgil Drăgoiu a absolvit în 1995 Facultatea de fizică de la Universitatea din Cluj-Napoca, ulterior fiind profesor de fizică la Liceul „Emil Racoviță” din același municipiu, iar în anul 1997 a câștigat Loteria Vizelor, mutându-se în Statele Unite ale Americii. Cariera de profesor de fizică a continuat-o în Statele Unite ale Americii la „Hillsborough High School”, la „The Hun School of Princeton” în New Jersey până în 2016, următorii doi ani la „European International School” în Manila-Filipine iar din 2018 până în prezent predă la German European School Singapore – un liceu cu Bacalaureat internațional în limba engleză.

Premiul de 100 dolari oferit pentru a cincisprezecea oară de către profesorul Tiberiu Virgil Drăgoiu este apreciat de conducerea Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni, iar directorii Natalia Narița și Natalia Jeflea consideră că este un stimulent pentru studiul chimiei, aducând mulțumiri pe această cale fostului elev al școlii și mamei sale, profesoara Viorica Drăgoiu.

Eleva Teodora Burz, câștigătoarea premiului pentru chimie „Viorica Drăgoiu” în 2020, este  foarte fericită și mulțumită pentru munca pe care a depus-o la această disciplină, în scopul admiterii la Medicină, precizând respectul și considerația pentru profesorul din Singapore și mama acestuia: „Sunt foarte bucuroasă să primesc acest premiu, îmi aduc aminte cu drag că acum 2 ani o cunoștință de-a mea a primit premiul, m-am bucurat extrem de mult și am aplaudat cât de tare am putut. Mereu mi-a plăcut chimia, însă doar de curând mi-am dat seama că lucrând mereu, în timp am devenit cu adevărat bună la chimie, materie pe care știu să o gestionez destul de bine, zic eu. Premiul acesta înseamnă mult pentru mine și este o onoare că am avut ocazia să fiu una dintre câștigătoarele acestuia.”

Reamintim că, de-a lungul timpului, câștigătorii premiului „Viorica Drăgoiu” au fost următorii elevi: Cristian Nicolae Petricele – 2006; Oana Joldeș – 2007; Ioan Ovidiu Gligor – 2008; Ioana Crețiu  și Teodora Oaida – 2009; Ioana  Pașca, Alexandru Stahie, Cătălina  Marc – 2010; Andreea Cosmina Gligor – 2011; Teodora  Scrob – 2012; Mădălina Maria  Raiu – 2013; Ioana Bota – 2014; Marius Horia Adam – 2015; Diana Maria Scrob – 2016; Ileana Stan – 2017; Paula Andrada Mucea – 2018; Iulia Andreș – 2019.

Ovidiu CULDA


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Învățământ-Cultură

Rezultate foarte bune obținute de elevii Școlii Gimnaziale „Nicodim Ganea” Bistra, la etapa județeană a Olimpiadei de Educație Socială

Publicat

în

La finalul săptămânii trecute a avut loc etapa județeană a Olimpiadei de Educație Socială, la care au luat parte și 4 eleve de la Școala Gimnaziala „Nicodim Ganea”, din Bistra.

„A devenit o tradiție, ca elevii Școlii Gimnaziale „Nicodim Ganea” Bistra să participe cu succes la Olimpiada de Educație Socială .

Astfel elevele Toader Adriana si Balea Maria Sofia din clasa a VIII-a au făcut echipe de succes cu elevele Lup Roxana și Rîșteiu Georgiana din clasa a VII-a.

Premiul III si o mențiune ne onorează, rezultate în spatele căruia se află pasiune, determinare și multă muncă.

Le felicităm din suflet!”, au transmis reprezentanții școlii „Nicodim Ganea” Bistra.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Gaița Ștefania Ioana, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni, calificare la faza națională a Olimpiadei de Geografie

Publicat

în

Eleva Gaița Ștefania Ioana, din clasa a XII-a FBE a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni, a demonstrat încă o dată că munca asiduă și pasiunea pentru geografie reprezintă cheia succesului!

Astfel ea cunoaște din nou bucuria de a participa la Olimpiada Națională de Geografie care va avea loc anul acesta la Constanța. Ștefania a reușit aceeași performanță și anul trecut, obținând un Premiu Special la Pitești.

Anul acesta a participat și la Concursul Național Geoinfovirtual, obținând Premiul I cu 96 de puncte din 293 elevi înscriși.

Felicitări, Ștefania pentru ambiție și performanță, pentru acest frumos rezultat care este o răsplată a efortului depus!

Mult succes și inspirație la etapa Națională! Ștefania a fost coordonată de profesor coordonator, Filip Anda.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

David Dragoș, elev al Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni, calificare la fazele naționale ale Olimpiadelor de Chimie și Matematică

Publicat

în

David Dragoș, elev în clasa IX-a la Colegiul Național „Avram Iancu” Câmpeni, a reușit să se califice la fazele naționale ale olimpiadelor de matematică și chimie și a obținut locul II la etapa județeană de informatică.

„Ani de liceu…Când la mate dai de greu…”, versuri care pentru elevul David Dragoș din clasa a IX-a MII nu reprezintă altceva decât bucuria unei întreceri cu sine însuși.

De altfel, Dragoș a cunoscut din nou bucuria de a fi pe primul loc la olimpiada județeană de matematică, după ce a reușit aceeași performanță în urmă cu doi ani.

Rezultatele lui frumoase nu înseamnă doar matematică.

El a început în forță cu o triplă reușită:

– Premiul 1 la Olimpiada de matematică – faza județeană, cu participare la faza națională, prof. coordonator Sturza Ioana.
– Premiul 2 la Olimpiada de informatică – faza județeană, prof. coordonator Berindeie Virgil.
– Premiul 3 la concursul de chimie „Lazăr Edeleanu” – faza județeană, cu participare la faza națională, prof. coordonator Mucea Cristina.

Dragoș se pregătește în cadrul Centrului Județean de excelență Alba la matematică (prof. coordonator Sturza Ioana)și chimie ( prof. coordonator Anca Constanța).

„De trei ori felicitări, Dragoș! Felicitări profesorilor coordonatori!”, au transmi sreprezentanții Colegiului Național „Avram Iancu „Câmpeni”.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

campeniinfo, stiri campeni, informatii campeni