campeniinfo, stiri campeni, informatii campeni

Acasă » Actualitate » „Avram Iancu, om frumos, vino iar la neamu’ nost’!”

„Avram Iancu, om frumos, vino iar la neamu’ nost’!”

Publicat în 23.07.2015 la ora 12:00

Muntele-Gaina-crucea-iancului-2015Istoria îşi păstrează geniile ca pe pietrele ei preţioase. Deşi a văzut lumina zilei în urmă cu 191 de ani, Avram Iancu rămâne o piatră preţioasă a Apusenilor, a României.

S-a născut din dorinţa şi durerile unui neam. S-a născut din dorinţa poporului de a fi cineva capabil să-i reîntregească vrerile, să-i plătească umilinţele, să aprindă scânteia nevoii de împlinire. Când îi priveşti chipul şi-i citeşti testamentul: „Unicul dor al vieţii mele fiind ca să-mi văd naţiunea mea fericită”, te simţi mic şi neputincios.
Se zice că dacă rostim promisiuni fără a le acoperi cu fapte, faptele plâng când sunt uitate. Prin viaţa lui scurtă, el a respectat dorinţa de a-şi vedea naţiunea fericită, dând dovadă de multă mărinimie. Când a absolvit învăţământul primar a fost premiat cu o sumă de bani pe care Avrămuţ i-a oferit-o învăţătorului lui. În 1850, Avram Iancu merge la Viena, dar în loc de drepturi primeşte promisiuni şi o decoraţie. Demn, Iancu aruncă decoraţia spunând: „Nu ne-am luptat pentru jucării, Împărate! Decoraţi-mi poporul cu drepturile sale!”
După înfrângerile avute, Iancu îi spune tatălui său: „Mi-i ciudă numa tată, că nu le-am putut aduce oamenilor şi munţilor şi pădurilor în palme toată bucuria şi strălucirea fructelor biruinţei pe care le-am promis”. În 1852 primeşte o sumă de bani împreună cu Axente Sever şi Simion Balint pe care-i depune la Casa de păstrare din Sibiu pentru a pune bazele unei societăţi literare româneşti care va avea drept scop „dezvoltarea culturii şi limbii române”. În februarie 1867, Avram Iancu trăieşte o mare decepţie în urma formării Imperiului Austro-Ungar, respectiv colaborarea unor foşti revoluţionari cu autorităţile habsburgice. Suferă enorm, se retrage în sine, părea un car încărcat cu povară la care trăgea de unul singur într-o tot mai pustiitoare tăcere. „Colindă munţii fără teamă/ E-n toate casele primit/ Cu mare dragoste şi cinste/ E craiul nost’ nefericit”.
Aşa a fost sfârşitul lui Horea, frânt cu roata călăului, iar Iancu doborât de roata istoriei. El simbolizează peste timp dreptul nostru la existenţă, la limba naţională, la propria istorie, principii de bază ale Europei Unite…
Craiul nostru credea cu tărie: LUPTĂTORII CU ARMA LEGII VOR PUTEA SCOATE DREPTURILE ROMÂNILOR!” Ce ar spune azi Iancu?
Ce mult ar suferi acum, dacă s-ar afla printre românii lui dragi! Ar vedea bătrâni singuri prin case uitate, iar tinerii plecaţi în lumea largă ca să-şi caute de lucru. Ce lucru dureros! Ar vărsa lacrimi pentru şcolile închise, ar simţi lipsa de unitate a românilor.
Ar simţi şi ura acelora care îi doresc răul!
Noi, cei de după el, trebuie să punem câte un grăunte de suflet la piedestalul nemuririi lui!

Minerva TOADER

Facebook 

Acest articol a fost citit de 153 ori

Apreciază acest articol

Comentarii

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.