Rămâi conectat

Din Județ

Cei aproape 600 de fermieri din judeţ nu vor mai fi nevoiţi să returneze subvenţiile primite de la APIA

Publicat

în

apia-alba-fermieriÎn urma deselor întâlniri pe care prefectul de Alba, Gheorghe Feneşer, le-a avut de-a lungul timpului cu fermierii din judeţ, aceştia i-au cerut sprijinul în rezolvarea unei importante probleme cu care s-au confruntat.

Este vorba despre cei aproape 600 de beneficiari de subvenţii pentru creşterea animalelor, care au fost obligaţi, în urma controalelor Curţii de Conturi, să returneze sumele primite de la APIA. Pe bună dreptate, la jumătatea lunii ianuarie a anului trecut, prefectul Feneşer a declarat că această situaţie trebuia evitată prin solicitarea unui certificat fiscal în locul declaraţiei pe proprie răspundere. Atunci, prefectul şi-a manifestat convingerea că fermierii nu au urmărit să primească subvenţii în mod necuvenit. „Crescătorii de animale trebuie să ştie că nu sunt singuri, suntem alături de ei şi suntem convinşi că instanţa de judecată va soluţiona definitiv această problemă. Există foarte multe cazuri de persoane care, la momentul depunerii dosarului, nu aveau neplătit decât impozitul pe primul trimestru al anului în care au solicitat subvenţia şi nu şi-au imaginat că se consideră datorie la bugetul local”, declara anul trecut prefectul Feneşer, referindu-se la fermierii din judeţ. La rândul său, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, singurul în măsură să rezolve aceste probleme ale fermierilor, a declarat la Alba Iulia, în luna august a anului trecut, că va găsi soluţii prin elaborarea unui proiect de lege care urma să fie discutat de Parlament. „Astfel, fermierii nu vor mai avea probleme şi vor primi în continuare subvenţii fără nici un fel de penalităţi”, a declarat anul trecut, la Alba Iulia, ministrul Daniel Constantin, după ce prefectul Feneşer i-a solicitat sprijinul în soluţionarea problemelor fermierilor din judeţ. Acum, iată că ministrul Daniel Constantin s-a ţinut de cuvânt şi cei aproape 600 de fermieri din judeţ nu mai sunt obligaţi să returneze subvenţiile de care au beneficiat.

Daniel Nicolae NARIŢA, preşedintele PC Alba


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Din Județ

Colonelul Tudor Pașca, originar din Albac, este noul inspector-șef al Jandarmeriei Alba

Publicat

în

Inițial împuternicit pentru un an la comanda Jandarmeriei Alba, începând cu luna iunie 2022, iar apoi desemnat șef al IJJ Alba în iunie 2023, col. Tudor-Gheorghe Pașca a promovat concursul pentru ocuparea funcției de inspector-șef desfășurat în luna februarie 2024.

El a devenit astfel inspector-șef cu acte în regulă al Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba, succedându-i la conducerea instituției col. Marius Giurea, care între timp a trecut în rezervă.

În vârstă de 42 de ani împliniți în luna februarie, col. Tudor Pașca a fost angajat la Jandarmeria Alba la 1 decembrie 2005, iar de-a lungul carierei a urcat treptele ierarhiei militare până în 2017, când a fost mai întâi împuternicit și ulterior desemnat adjunct, iar din octombrie 2019 prim – adjunct al inspectorului-șef, funcție din care, în iunie 2022, a fost împuternicit la conducerea IJJ Alba, mai întâi interimar, iar după promovarea concursului în această lună, ca inspector-șef cu drepturi depline.

Col. Tudor Pașca, originar din comuna Albac, este absolvent al Facultăților de Drept și Științe Economice din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, dar și al unor stagii de formare în domeniul luptei împotriva traficului de persoane și în domeniul cercetării judiciare, organizate de către Inspectoratul General al Jandarmeriei Române în parteneriat cu Jandarmeria Franceză, Inspectoratul General al Poliției Române și cu alte instituții din România.

Totodată, el a absolvit două masterate, în managementul serviciilor publice, respectiv în instituții de drept bancar fiscal vamal, ambele la universitatea albaiuliană. Este căsătorit și are o fetiță.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Din Județ

Mesaje de Crăciun. Felicitări și Urări de Sărbători | campeniinfo.ro

Publicat

în

Mesaje de Crăciun • Felicitări de Crăciun • Urări de Crăciun • Crăciun fericit 2023 | campeniinfo.ro

Mesaje de Crăciun pentru soț, soție, mamă, tată, copii, părinți, nași, prieteni:

Crăciunul este una dintre cele mai frumoase sărbători din an, este acel moment plin de magie când familia se reunește în jurul mesei îmbelșugate, bucuria petrecerii timpului alături de cei dragi fiind de neînlocuit și așteptată cu nerăbdare.

Atunci când nu puteți fi alături de cei dragi de Crăciun, le puteți trimite acestora cele mai frumoase mesaje, felicitări și urări cu prilejul Nașterii Domnului.

Ziarul Unirea Online vă prezintă cele mai frumoase mesaje și urări de Crăciun pe care le puteți trimite familiei, prietenilor, chiar și colegilor sau șefilor.

Mesaje de Crăciun pentru cei dragi

”Fie că sărbătoarea Crăciunului să îţi umple sufletul de bucurie, să îţi aducă pace şi linişte în suflet, iar lumina lui minunată să îţi lumineze în continuare paşii în viaţa. Crăciun Fericit!”

”Fie ca sărbătorile de iarnă să vă aduca bucuria Crăciunului prin speranță, spiritul Crăciunului prin pace, emoția Crăciunului prin dragoste.”

”Cu colinde de Crăciun, vă dorim un an mai bun, și cu dragoste creștină să primiți în dar lumină, zurgălăi de flori de gheață să va bucure de viață, mult noroc s-aveți în toate, La Mulți Ani cu sănătate!”

”Fie ca sărbătorile de iarnă să vă aducă linişte, căldura şi armonie în suflet. Crăciun fericit şi un An Nou plin de împliniri!”

mesaje de crăciun, urări de crăciun, felicitări de crăciun

mesaje de crăciun, urări de crăciun, felicitări de crăciun

”Fie ca Pruncul născut în ieslea din Bethleem să vă umple casele şi vieţile cu bucurie,sănătate şi multă înţelepciune pentru anul care vine. La Mulți Ani!”

”Sărbători fericite cu bucurii şi împliniri alături de cei dragi! Să vă găsească Moşul cu masa bogată şi sufletul curat!”

”Vă doresc ca sărbătorile de iarna să vă aducă sănătate şi fericire, împlinirea tutror dorinţelor şi sănătate celor dragi. La multi ani!”

”Strălucirea stelei de Crăciun să vă lumineze inimile, iar în sufletele voastre să se oglindească lumina caldă a lumânărilor. Crăciun fericit va doreşte!”

”Sfânta sărbătoare a Crăciunului să vă aducă belşug în casă, dragoste în suflet şi lumină tuturor celor dragi!”

Mesaje de Crăciun pentru soț • Urări de Crăciun

”Dragul meu, îți doresc un Crăciun fericit! Să fii sănătos, să te bucuri de sărbători pline de magie, să ai parte numai de bucurii în suflet! La mulți ani!”

”Crăciunul este timpul pentru dăruire. De aceea, astăzi îți ofer dragostea, afecțiunea, atenția și aprecierea mea. Mulțumesc că ești mai mult decât am sperat vreodată să găsesc la omul de lângă mine”

”De Crăciun, dacă vine la ține un tip gras și păros și te baga într-un sac, nu te speria! I-am scris moșului că te vreau pe ține de Crăciun!”

”Pomul de Crăciun veșnic verde îmi amintește de dragostea durabilă pe care o împărtășim împreună. Îți mulțumesc că ai fost și ești cel mai bun soț pe care aș putea să-l găsesc vreodată”.

Mesaje de Crăciun pentru soție • Felicitări de Crăciun

”În noaptea de Crăciun vreau să văd o grămadă de stele, nu pe cer, nici pe brad, ci în ochii iubitei mele. Crăciun fericit, iubita mea!”

”Moș Crăciun mi-a promis că îmi va aduce anul acesta ceva frumos și nostim dacă voi fi cuminte. Am fost cel mai cuminte băiat din lume și acum te voi avea în sfârșit!”

”Cu tine aproape de mine, știu că acest Crăciun va fi cel mai bun pe care l-am avut vreodată. Ești perfectă pentru mine. Să ai un Crăciun minunat, draga mea soție!”.

”Pentru o lume întreagă ești o singură persoană. Dar pentru mine ești o lume întreagă. Crăciun fericit, iubirea mea!”

Mesaje de Crăciun pentru mama • Urări de Crăciun

”La mulți ani și Crăciun fericit, draga mamă! Fie ca această sărbătoare plină de emoție să te găsească sănătoasă și cu zâmbetul pe buze! Îți doresc un Crăciun minunat, alături de oamenii pe care îi iubești cel mai mult!”

”Crăciun fericit! În zi de sărbătoare, îți doresc să fii cea mai fericită mamă din lume, să te bucuri de cel mai frumos Crăciun de până acum, alături de familie și prieteni. La mulți ani!”

”La mulți ani! Îți doresc, draga mea mamă, un Crăciun de poveste, cu sănătate, bucurii în suflet și tot ceea ce tu îți dorești!”

Mesaje de Crăciun pentru tata • Felicitări de Crăciun

”Crăciun fericit, dragul meu tată! Sărbători pline de lumină, căldură și bucurii! Te iubesc!”

”Fie că sărbătoarea Crăciunului să îţi umple sufletul de bucurie, să îţi aducă pace şi linişte în suflet, iar lumina lui minunată să îţi lumineze în continuare paşii în viaţa. Crăciun Fericit!”

”La mulți ani! Să fii sănătos și să te bucuri de multă sănătate! ”

Fie ca de acest Craciun sa ti se indeplineasca toate dorintele. Si sa fii fericit si sanatos tot anul ce va veni. Craciun fericit, dragă tată!

Mesaje de Crăciun pentru părinți

”Când eram mică, îmi doream cele mai frumoase daruri de la Moș Crăciun. Acum știu că cele mai importante cadouri nu stau împachetate frumos sub brad, ci sunteți voi. Sărbători fericite! Vă îmbrățișez cu drag”.

”Crăciun fericit pentru cei mai buni părinti din lume! Vă mulțumesc că ați fost alături de mine de fiecare dată când am avut nevoie. La mulți ani!”

”La mulți ani! Sărbătorile de iarnă să vă aducă multe bucurii, surprize şi îndeplinirea tuturor dorinţelor. Crăciun fericit!”

”Urările mele speciale se îndreaptă către voi. Să aveți un Crăciun binecuvântat, iar Isus să va trimită abundență și prosperitate! Vă iubesc!”

Sarbatorile inseamna mai mult decat cadouri si petreceri. Fie ca acest Craciun sa va aduca adevaratele miracole! La multi ani!

Mesaje de Crăciun pentru copii • Urări de Crăciun

Sa ai un Craciun pe care sa ti-l amintesti toata viata! Cele mai bune urari de Craciun si sa ai un An Nou magnific!

Craciun cat mai luminos, vis de iarna calduros, liniste langa cei dragi, veste buna dinspre magi! Craciun fericit!

”Crăciun fericit! Sărbătoarea plină de magie a Crăciunului să îți aducă sănătate, zâmbete și bucurii nenumărate! Te iubim!”

”Moș Crăciun să îți aducă tot ce îți dorești! Sărbători fericite, dragul nostru fiu! Să te bucuri de tot ce îți dorești”

Aceasta e o noapte speciala, in care poti intalni o persoana speciala! Este vorba despre copilul care ai fost. Uita pentru o noapte grijile si retraieste miracolul noptii de Craciun!

Felicitări de Crăciun pentru nași

Bogatie cata vreti, Sanatate pentru toti, Iar la anul care vine Sa va fie si mai bine. Sa va fie casa, casa, cu bucate noi pe masa, Mos Craciun cu sacul plin, drumu-n viata cat mai lin.

”La mulți ani! Crăciun fericit! Să vă bucurați de tot ce vă doriți și să fiți alături de noi încă 1000 de ani!”

”Sărbători pline de armonie, liniște și iubire! Vă dorim un Crăciun plin de magie și fie ca Moșul să vă aducă cele mai de preț daruri: sănătate, bucurie și fericire!”

Mesaje de Crăciun pentru prieteni • Urări de Crăciun

”De sfintele Sărbători să deschidem uşa pentru oaspeţi dragi, şi inima pentru speranţă, bucurie şi lumină. Să fim mai buni şi să privim înainte cu încredere, ştiind că dacă avem credinţă, drumul din faţa noastră va fi presărat cu împliniri. La mulți ani!”

”Frumuseţea iernii, cu dulcele ecou al colindelor şi cu imaginea celor dragi în suflet să vă aducă împlinire, iubire şi fericire. Sărbători fericite!”

”Lumina sfântă venită în Ajun să vă aducă în suflet un veşnic Crăciun. Sărbători de vis alături de cei dragi!”

Fie ca cele mai dragi persoane sa-ti fie alaturi si sa recreati adevaratul spirit al Craciunului. Craciun fericit!

E sarbatoare! Bucura-te de pace, lumina si caldura alaturi de cei dragi tie. Dăruiește din toata inima si deschide-ti sufletul pentru a primi dragoste si fericire. Lasa-ti sufletul sa renasca si traieste fiecare zi ca pe un dar nepretuit.

Mos Craciun bate la usa, scoate mana din manusa si va da din palma lui darurile cerului, langa brad si langa foc sa va umple de noroc!


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Din Județ

În județul Alba apa e un lux! Tarifele la apă și canalizare, aproape duble față de București | campeniinfo.ro

Publicat

în

În județul Alba apa e un lux! Tarifele la apă și canalizare, aproape duble față de București | campeniinfo.ro

În ultima perioadă, tot mai mulți cetățeni mi-au semnalat faptul că prețurile practicate de APA CTTA, companie de stat, deținută de Consiliul Județean Alba, sunt extrem de mari, aproape insuportabile. Este un adevăr pe care îl resimte fiecare cetățean din Alba, fiecare consumator final.

Știu foarte bine că, în buna tradiție a neasumării vreunui eșec ori realități dureroase, distinșii domni din PNL Alba, în frunte cu Ion Dumitrel, vor arunca vina pe legislație, pe ANRSC sau pe orice altceva, de la încălzirea globală și până la situația geopolitică, cu războaiele din Orientul Mijlociu ori Ucraina. Este și aceasta o realitate cu care domnii din PNL Alba ne-au obișnuit în ultimele două decenii.

Ceea ce nu vor spune și recunoaște vreodată Ion Dumitrel și ceilalți din conducerea PNL Alba și a Consiliului Județean, este faptul că, în realitate, APA CTTA există pentru a servi intereselor de partid și de gașcă ale domnilor Dumitrel, Roman, Hațegan, Fulea și toți ceilalți liberali care stau agățați, cu buzunarele larg deschise, de bugetele publice. Și abia apoi, într-o mai mică măsură, pentru a asigura cetățenilor accesul la apă și canalizare.

Ca să înțelegem foarte clar realitatea acestor companii sinecură, iată prețurile la apă practicate de APA CTTA în județul Alba:
– pentru populație, apa potabilă costă 6,95 lei/mc cu TVA în timp ce serviciul de canalizare 7,48 lei/mc cu TVA
– pentru ceilalți consumatori, apa potabilă costă 6,38 lei/mc iar serviciul de canalizare 6,86 lei/mc cu TVA

Cu alte cuvinte, populația plătește mai mult decât plătesc agenții economici, instituțiile publice și alte persoane juridice

.

Răstimp, o altă companie de stat, APA Nova București, și care funcționează în același cadru legislativ ca și APA CTTA Alba, practică următoarele tarife:

– pentru toți consumatorii, apa potabilă costă între 5,05 și 5,50 lei/mc, în timp ce serviciul de canalizare costă între 2,66 și 2,90 lei/mc. Aceste marje există pentru a acoperi anumite intervenții neprevăzute la rețele.

Cu alte cuvinte, apa potabilă este cu aproape 40% mai ieftină la București decât în Alba Iulia, în timp ce canalizarea este la sub jumătate de preț. Sunt convins, domnii de la șefia CJ Alba ori APA CTTA vor avea o justificare și pentru acest fapt. Până la urmă, Bucureștiul e străbătut de Dâmbovița, iar Alba Iulia de Mureș, iar Dâmbovița e înaintea Mureșului, alfabetic, deci iată de ce e mai ieftin acolo.

APA CTTA a avut anul trecut, în urma facturilor remise populației și persoanelor juridice din județ, încasări de peste 119 milioane lei.

APA CTTA SA, deși este o companie de utilitate publică, nu este o instituție și nu se supune legilor administrației publice. Prin urmare, nu există transparență și nu există limitări salariale, cum se întâmplă în instituțiile publice. Aceste venituri uriașe au asigurat niveluri de salarizare extrem de mari, în special pentru șefii companiei. Evident, nu toți cei aproape 800 de angajați ai companiei se bucură de salarii uriașe. De tratament preferențial beneficiază, în mod special, șefii din companie care, fapt cvasi cunoscut, sunt numiți politic. Șeful companiei este Ștefan Bardan, fost deputat PDL și unul din apropiați lui Ion Dumitrel. La „apa mică, filiala din Alba Iulia a APA CTTA, îl regăsim pe domnul Paul Voicu, fost viceprimar PD-PNL.

În ciuda lipsei de transparență a companiei, anumite salarii pot fi aflate, căutând în declarațiile de avere ale oamenilor politici. Căci, cum bine îi stă unei companii sinecură, ea este ticsită cu rude șefilor de partid.

Prin urmare, le solicit domnilor Ion Dumitrel și celorlalți membri din conducerea CJ Alba, unii dintre ei încasatori de venituri suplimentare de la compania de apă, să transparentizeze întreaga activitate a companiei, să introducă o reformă salarială care să aducă nivelurile de salarizare la cele din economia reală și, poate cel mai importat, să găsească soluții pentru ca prețul apei potabile și al canalizării să fie unul suportabil și just.

APA CTTA trebuie să funcționeze în folosul cetățenilor, nu pentru a asigura, din facturi uriașe, bunăstare, salarii uriașe, prime și bonusuri unei găști conectate la șefia PNL Alba.

Corneliu Mureșan, secretar executiv PSD Alba


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

campeniinfo, stiri campeni, informatii campeni