campeniinfo, stiri campeni, informatii campeni

Acasă » Actualitate » CNN Travel: „Munții Apuseni – cel mai bine păstrat secret est-european”

CNN Travel: „Munții Apuseni – cel mai bine păstrat secret est-european”

Publicat în 25.11.2019 la ora 19:06

Munții Apuseni reprezintă una dintre cele mai frumoase și interesante destinații atât din România, cât și din lume, loc deosebit de pitoresc, încărcat de magie și tradiții. Un loc unde până și iarna parcă vine într-un sejur lung, atrasă de bogățiile pe care natura le oferă, regăsite în jurul Țării Moților.

Așadar, aici se află românii cu cele mai lungi ierni din țară, care sunt pregătiți pentru ger și zăpadă. Pentru că la ei vremea rea ține și cinci luni, moții din Apuseni, mai ales cei care stau în vârf de munte, își fac provizii din octombrie.

Cei de la CNN au plasat munţii Apuseni între cele mai frumoase 20 de locuri din Europa. Jurnaliştii americani considera Apusenii cel mai bine păstrat secret al Europei de Est pentru că sunt izolaţi şi mai au încă păduri şi tradiţii seculare.

La peste 1000 de metri altitudine, în creierii Apusenilor, casele moţilor sunt răsfirate pe coama muntelui. Iarna, zăpada măsoară peste 1 metru. Aşa că moţii se pregătesc din vreme pentru sezonul rece.

„La noi pe iarna e dezastru. 1500 de kg de porumb, 12 saci de faină, 20 de saci de tărâţa, să ne descurcăm cu animalele până în primăvara. Vin iernuri grele, ne aprovizionam din iarnă şi apoi hibernam ca ursul” a declarat un localnic.

O altă femeie a spus care sunt proviziile pe care le-a pregătit:”Am pus castraveţi, am pus gogoşari, am pus zacusca, compoturi, avem ceapă, morcovi. Anul trecut a fost zăpada foarte mare, deocamdată nu a nins, dar trebuie să ne facem proviziile”.

Ana Dobra, localnica: “Avem vreo 3 km până la primul magazin, cumpărăm porumbul să avem la porci, faină, tărâţe, zahăr, ulei. Cum le aducem? Cu umărul mai mult.”

“Cinci luni şi ceva vine zăpada foarte mare şi deplasarea e foarte grea” a mai declarat un alt bărbat de-al locului.

Problema este când i se face rău unuia dintre moţi. De pildă, medicul din comună Garda de Sus e nevoit să ia la pas cătunele ca să ajungă la pacienţii în vârstă.

În schimb, turiştii care ajung în cătunele de munte sunt fascinaţi de aceste locuri.

Ana Dobra, localnica: „Au fost şi din Polonia şi din Germania şi din Italia, se întreabă aşa, că nu mai sunt vecini şi le arătăm că numai acolo prin pădure, pe dincolo”.

Deşi în ultimii ani în comună Garda de sus zeci de km de drum au fost asfaltaţi, moţii din zonele îndepărtate rămân izolaţi iarna.

sursa: stirileprotv.ro

Acest articol a fost citit de 534 ori

Comentarii

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.