Rămâi conectat

Știri din zonă

Dispensarul medical din Baia de Arieş a fost renovat

Publicat

în

dispensar baiaVechiul dispensar medical din Baia de Arieș, de pe strada 22 Decembrie 1989, a intrat în iarna 2015 cu straie noi după ce administrația locală a investit 200.000 de lei în renovarea acestuia.

Primarul orașului Baia de Arieș, Traian Pandor, a declarat pentru ziarul “Unirea” că banii necesari investiției au fost alocați de la bugetul local. ”A fost refăcută tencuiala exterioară, a fost izolat termic, a fost înlocuit acoperișul. Urmează compartimentarea interioară, conform normativelor de sănătate publică. La final cele 5-6 cabinete vor fi oferite spre concesionare medicilor specialiști care vor să practice aici. Consider că este mult mai bine să avem medicii aici decât să punem oamenii bătrâni, bolnavi și unii fără resurse materiale suficiente pe drumuri. Vom avea și o stație de ambulanță aici, pentru cazurile grave ce trebuie transportate la alte spitale”, explică primarul Traian Pandor. Primarul din Baia de Arieș ne-a mai povestit că acest dispensar a fost mândria orașului pe timpul când exploatarea minieră de aici era în floare. ”Aici a fost și o maternitate, în care s-au născut mulți dintre locuitorii orașului”, mai spune Traian Pandor. În aprilie 2011 spitalul din Baia de Arieș a fost închis, locuitorii din oraș fiind nevoiți să străbată zeci de kilometri până la cabinetele medicilor de specialitate, în Câmpeni, Cluj sau Alba Iulia.

Nicoleta IDITA-TOMUȚA


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Știri din zonă

Carmen de a Sălciua, priceasnă închinată Maicii Domnului, lansată în Postul Paștelui

Publicat

în

Carmen de la Sălciua, cunoscuta cântăreață de muzică de petrecere, a înregistrat prima ei priceasnă, „Fecioară Curată”, într-un moment profund și sincer de exprimare a credinței sale.

Contactată de ziarulunirea.ro pentru a ne dezvălui mai multe despre acest proiect, Carmen dezvăluie că ea crede în Dumnezeu și exprimă asta și în mediul online, ori de câte ori are ocazia.

„Eu sunt un om care crede mult în Dumnezeu și poate nu sunt cel mai credincios om, dar când îi cânt lui Dumnezeu simt o bucurie extraordinar de mare pentru care nu sunt vrednică să Îi mulțumesc. Măcar atâta pot să fac și eu, să împărtășesc cumva și cu oamenii, pentru că și noi, artiștii trebuie să Îl mărturisim cumva pe Dumnezeu”.

Carmen se simte privilegiată să împărtășească această experiență cu publicul său. Artista subliniază că această latură a ei, aduce o perspectivă diferită asupra vieții și că se va implica pe viitor în proiecte similare.

Pentru ea, cântatul pricesnelor este o modalitate de a-și exprima recunoștința și devotamentul față de Dumnezeu, iar această nouă direcție în cariera sa este întâmpinată cu entuziasm și dorința de a oferi mai mult în acest sens.

„Sunt un om mai simplu decât îți poți imagina. E o lume total diferită de multe ori cea care se vede pe ecrane, comparativ cu felul în care ești în viața reală.”

Carmen spune că are sufletul plin de bucurie atunci când cântă pricesne și că vocea ei sună altfel când face asta. Ea spune că pe mașină, de exemplu, nu se ascultă pe ea cântând, dar să reasculte priceasna după înregistrări, a fost o adevărată plăcere.

„O iubesc mult pe Maica Domnului și această priceasnă, “Fecioară Curată „, o închin Ei”, mai spune artista.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Performanța a fost premiată de administrația publică locală din comuna Bistra

Publicat

în

Sportivii cu rezultate remarcabile la competitiile sportive nationale si internationale precum și antrenorii care i-au pregătit au fost premiați de administrația publică locală din comuna Bistra, în cadrul Galei Performerilor.

Pe lista performerilor s-au aflat 162 de karatiști de la Clubul Sportiv Comunal Bistra care s-au clasat pe primele locuri la competițiile sportive naționale de karate din anul 2023. Dintre acestia, 17 sportivi au fost premiati si pentru participarea la Campionatul European din Slovenia. Sportivii au fost antrenați de Viviana Pripon (6 DAN).

Pe lângă aceștia, au mai fost premiați peste 28 de sportivi ai echipelor de fotbal care au obtinut rezultate deosebite la Campionatul Munților Apuseni, antrenați de profesor antrenor Tiberiu Boca.

„Am premiat performanța și am hotărât să îi stimulăm în acest fel pe sportivii noștri, care prin rezultatele lor au reprezentat cu onoare comuna. Le mulțumesc sportivilor pentru munca lor și nu în ultimul rând antrenoarei Viviana Pripon pentru dedicarea și implicarea de care dă dovadă, pentru ca sportivii noștri să urce pe podium de fiecare dată”, declară primarul comunei Bistra, Traian Gligor.

Edilul a înmânat diplome și premii în bani sportivilor, în funcție de performanțele obținute la competiții.

„Îi mulțumesc domnului primar și consilierilor locali din Bistra care au fost de acord să aloce bani pentru premierea sportivilor. Copiii merită să fie răsplătiți pentru munca depusă de-a lungul unui an. Rezultatele obținute de CSC Bistra atât pe cluburi cât și individual fac cinste comunei. Domnul primar a fost alături de noi și ne-a sprijinit tot timpul și sunt convinsă că va face acest lucru și pe viitor. Recompensa noastră față de dânsul și de comunitate sunt premiile, medaliile și trofeele pe care le aducem cu drag acasă”, afirmă antrenoarea CSC Bistra, Viviana Pripon.

Primarul Traian Gligor îi consideră atât pe sportivii cât și pe elevii premiați – adevărați ambasadori ai comunei Bistra.

Susținerea performanței, indiferent de domeniu – cultură, sport, educație este o prioritate importantă pentru administrația publică locală din comuna Bistra. La fel și respectul față de valori.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Administrația locală din Albac a sărbatorit-o pe Gaftea Todea, la împlinirea venerabilei vârste de 100 de ani

Publicat

în

Cea mai în vârstă femeie din Albac, Gaftea Todea, a împlinit ieri 100 de ani. Primarul, Todea Tiberiu, împreună cu apropiații au felicitat-o și au sărbătorit evenimentul.

Gaftea Todea este o femeie plină de viață care nu își arată vârsta, ea a ajuns la venerabila vârstă de 100 de ani, pe care i-a sărbătorit ieri, împreună cu primarul din Albac, Tiberiu Todea, venit cu o delegație de la primărie pentru a-i înmâna diploma, florile, tortul și premiul de 1500 de lei, pe care bugetul local l-a aprobat pentru centenari.

Gaftea Todea a fost felicitată și în mediul online, pe pagina Primăriei Albac:

„Să ajungi la o vârstă venerabilă și să îți sărbătorești ziua de naștere înconjurată de oamenii dragi, este una dintre cele mai mari bucurii pe care le poți avea.

De aceasta a avut parte și d-na Gaftea Todea, cea mai în vârstă femeie a comunității noastre, o femeie plina de viață care nu își arată vârsta.

La mulți ani, stimată doamnă!”

La petrecere au mai fost prezenți apropiații și familia. Cu toții i-au cântat sărbătoritei ”La mulți ani!”

Trei moți din Albac au ajuns la centenar în 2024! Primul sărbătorit a fost Lazăr Petru, pe 12 martie, a urmat ieri, Todea Gaftea și Mateș Petru care urmează să împlinească 100 de ani, pe 4 septembrie 2024.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

campeniinfo, stiri campeni, informatii campeni