campeniinfo, stiri campeni, informatii campeni

Acasă » Știri din zonă » Dosar penal pentru un bărbat din Vadul Moților pentru infracțiuni silvice

Dosar penal pentru un bărbat din Vadul Moților pentru infracțiuni silvice

Publicat în 25.07.2014 la ora 17:27

tir-cu-lemne-confiscatPolițiștii din Vadu Moţilor, împreună cu organele silvice din cadrul Ocolului Silvic Horea Apuseni,  au efectuat, ieri, o acţiune pe linia respectării legislaţiei în domeniul silvic, fiind verificate două instalaţii de prelucrare a materialului lemnos. Cu aceasta ocazie au fost aplicate 2 sanctiuni contraventionale în valoare de 2000 lei, conform  legii 171/2010.

Ca urmare a verificărilor efectuate a fost identificat T.C., din comuna Vadu Moţilor, care în cursul lunii iulie 2014 a tăiat în mod ilegal şi transportat la instalaţia de debitat material lemnos care îi aparţine, zece arbori de esenţă răşinoase din pădurea aparţinând Composesoratului Săcătură, de pe raza comunei Vadu Moţilor.

S-a luat măsura ridicării în vederea confiscării cantităţii de material lemnos,  fiind predat în custodie Ocolului Silvic Horea Apuseni.

Faţă de persoana în cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de „tăiere ilegală de arbori şi sustragere de arbori”, fapte prev. şi ped. de art. 108, alin. 1 şi art. 110, alin. 1  din Legea nr. 46/2008.

FOTO: ARHIVĂ

Acest articol a fost citit de 383 ori

5.0
01

Comentarii

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.