campeniinfo, stiri campeni, informatii campeni

Acasă » Știri din zonă » DSP Alba a dat „undă verde”: apă potabilă la izvoarele de pe domeniul public al comunei Bistra

DSP Alba a dat „undă verde”: apă potabilă la izvoarele de pe domeniul public al comunei Bistra

Publicat în 08.11.2016 la ora 10:00

apa-potabila-cimpeniCele două surse de apă de la pompa Valea Bistrişorii (lângă Primărie) şi de la izvorul SP 1 sunt potabile. În urma analizelor efectuate la sfârşitul lunii august a acestui an de către Direcţia de Sănătate Publică la solicitarea Primăriei Bistra, la cele două surse de apă cu acces direct de la DN 75, acestea au fost declarate potabile, conform buletinului de analiză nr. 1115/26.08.2016.

„Noi, administraţia publică locală, facem de două ori pe an analize la aceste două surse de apă, primăvara şi vara. Sunt două perioade importante în monitorizarea surselor de apă. O dată, vrem să ne asigurăm că la trecerea de la iarnă la primăvară, după ce se topesc zăpezile, apa nu conţine substanţe ce pot fi periculoase pentru sănătatea oamenilor. Altă perioadă este trecerea de la vară la toamnă, ca să vedem cum se comportă izvoarele la perioada de secetă. Dorim ca cetăţenii să fie protejaţi şi să nu avem surprize neplăcute în ceea ce priveşte sursele de apă de pe domeniul public”, declară Traian Gligor, primarul comunei Bistra. Pentru ca apa să fie potabilă, trebuie să îndeplinească câteva condiţii: să fie incoloră, transparentă, inodoră, relativ insipidă, să nu conţină substanţe chimice sau de altă natură peste limita maximă admisibilă de standardele obligatorii; să fie lipsită de microorganisme, iar microflora sa profită să fie limitată strict la un număr cât mai redus. Totodată, pentru a fi potabilă, apa trebuie să aibă în compoziţie săruri de calciu, care imprimă duritate ce se exprimă în grade germane şi este cuprinsă între 10 şi 20. Analizele la cele două izvoare au fost făcute atât din punct de vedere fizico-chimic, cât şi microbiologic. De la cele două izvoare se aprovizionează nu doar localnicii din Bistra, ci şi cei din localităţile învecinate, precum şi persoanele aflate în tranzit pe DN 75. Primarul spune că intenţionează să semnalizeze aceste două izvoare cu plăcuţe, ca fiind surse de apă potabilă.

I. B.

Acest articol a fost citit de 59 ori

DSP Alba a dat „undă verde”: apă potabilă la izvoarele de pe domeniul public al comunei Bistra
5 (100%) 1 vote

Comentarii

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.