campeniinfo, stiri campeni, informatii campeni

Acasă » Știri din zonă » Finanţări de peste 300.000 de euro la Bistra, pentru şcoli şi alimentare cu apă

Finanţări de peste 300.000 de euro la Bistra, pentru şcoli şi alimentare cu apă

Publicat în 10.07.2018 la ora 10:00

Primarul comunei Bistra, Traian Gligor a semnat săptămâna trecută (3 iulie 2018) la Bucureşti, la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, două contracte de finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.

Primul contract a fost semnat pentru Proiectul ,,Reabilitare, modernizare şi extindere Şcoala cu clasele I-IV, comuna Bistra”, subprogramul Modernizarea satului Românesc, domeniul: realizarea/extinderea/reabilitarea/modernizarea/dotarea unităţilor de învăţământ preuniversitar, respective creşe, grădiniţe, şcoli generale primare şi gimnaziale, licee, colegii naţionale, grupuri şcolare, şcoli profesionale, şcoli postliceale, unităţi de învăţământ special de stat, precum şi alte unităţi de învăţământ preuniversitar, înfiinţate potrivit legii. Valoarea totală a investiţiei este de 547.744,76 lei. De această investiţie vor beneficia în primul rând 133 de elevi.

Al doilea contract semnat a fost pentru finanţarea Proiectului ,,Extindere alimentare cu apă în satele Creţeşti şi Lunca Largă, comuna Bistra, jud. Alba”, subprogramul Modernizarea satului Românesc, domeniul: realizarea/extinderea/reabilitarea/modernizarea sistemelor de alimentare cu apă şi staţii de tratare a apei, investiţie în valoare de 856.422,74 lei. Peste 300 de localnici din cele două sate vor beneficia de această investiție.

După încheierea contractelor de finanțare, beneficiarul – comuna Bistra,  poate  solicita în scris la minister, transferul sumelor alocate, necesare pentru decontarea bunurilor achiziţionate, serviciilor prestate, lucrărilor executate, corelat cu graficele de execuţie ale livrării de bunuri, prestării serviciilor, execuţiei lucrărilor, în funcţie de necesităţi, în limita contractului încheiat.

,,Sunt bucuros că am semnat şi aceste finanţări pentru cele două proiecte declarate eligibile anul trecut. O să facem toate demersurile necesare ca să mişcăm lucrurile cât putem de repede. Banii de la minister vor veni  în funcţie de necesităţi  şi de execuţia lucrărilor respective. O să depunem în continuare proiecte pentru finanţare atât pe fonduri de la Guvern cât şi pe fonduri europene. Doar aşa vom reuşi să schimbăm comuna în bine. Le mulţumesc tuturor celor care au contribuit la realizarea acestor proiecte, pentru ca acestea să ajungă să fie puse în practică”, afirmă Traian Gligor, primarul comunei Bistra.

Pentru ,,Reabilitare, modernizare şi extindere Şcoala cu clasele I-IV, comuna Bistra” vor urma procedurile de atribuire a contractelor pentru pentru proiecte și execuție, iar pentru ,,Extindere alimentare cu apă în satele Creţeşti şi Lunca Largă, comuna Bistra, jud. Alba”, procedurile pentru partea de execuție.

Programul Naţional de Dezvoltare Locală este un instrument important de finanţare de la bugetul de stat a proiectelor destinate dezvoltării locale. PNDL vizează creşterea accesibilităţii la resurse şi a calităţii vieţii pentru toţi locuitorii României.

În prezent, PNDL se concentrează pe patru tipuri principale de investiții: drumuri județene, drumuri comunale, apă și ape uzate și infrastructură social şi cuprinde 12 domenii specifice de investiții.

Acest articol a fost citit de 115 ori

Finanţări de peste 300.000 de euro la Bistra, pentru şcoli şi alimentare cu apă
5 (100%) 2 votes

Comentarii

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.