campeniinfo, stiri campeni, informatii campeni

Acasă » Administrație » Ieri, 20 aprilie 2018, administrația locală din Câmpeni a organizat o amplă acțiune de ecologizare a albiei râului Arieș

Ieri, 20 aprilie 2018, administrația locală din Câmpeni a organizat o amplă acțiune de ecologizare a albiei râului Arieș

Publicat în 21.04.2018 la ora 14:47

Ieri, 20 aprilie 2018, Primăria orașului Câmpeni a răspuns solicitării oamenilor nemulțumiți de situația de groază de pe Arieș, plin de gunoaie și o amplă acțiune de ecologizare a albiei rîului a fost demarată de administrația locală.

Voluntarii au adunat gunoaiele care pluteau pe râu sau zăceau îngrămădite la mal.  În salopetă adunând mizeriile, edilul orașului a lucrat cot la cot cu ceilalti cetateni. Totodată, reprezentanții primăriei anunță că situația va fi atent monitorizată, iar cei care vor fi prinși aruncând gunoaie în continuare vor fi sancționați.

“Mulțumesc instituțiilor implicate: școli, spitale, grădiniță și firme private din Câmpeni. De luni 23.04.2018, Garda de mediu, Poliția Națională, Poliția locală vor amenda pe oricine aruncă mizerii în văi, albii, păduri, drumuri, trotuare, parcuri și alte locuri.

Acțiunea instituțiilor mai sus amintite se va desfășura pe o perioadă nedeterminată. Am impresia că civilizația se învață doar cu „bâta”. Amenzile sunt destul de usturătoare.

Atașez poze cu dezastrul ecologic de pe albia Râului Arieș înainte și după ecologizarea aproape integrală a acestuia. Cu o floare din păcate nu se face primăvară.

Urmați exemplul și alte primării, instituții din Munții Apuseni și nu numai”, a scris Ioan Călin Andreș, primarul din Câmpeni, pe facebook.

Situația de pe râul Arieș și a barajului de la Mihoești a fost prezentață și de ziarulunirea.ro la începutul săptămânii, în urma sesizărilor venite din partea mai multor locuitori din zona Apusenilor.

Acest articol a fost citit de 222 ori

Ieri, 20 aprilie 2018, administrația locală din Câmpeni a organizat o amplă acțiune de ecologizare a albiei râului Arieș
5 (100%) 2 votes

Comentarii

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.