campeniinfo, stiri campeni, informatii campeni

Acasă » Știri din zonă » În centrul comunei Vidra se găseşte singura farmacie de pe valea Arieşului Mic

În centrul comunei Vidra se găseşte singura farmacie de pe valea Arieşului Mic

Publicat în 24.11.2017 la ora 10:00

În comuna Vidra funcționează de aproape 5 luni farmacia ”Vera Farm”, aceasta fiind prima și singura farmacie umană de pe valea Arieșului Mic, care oferă în principal medicamente pentru cei aproximativ 3.000 de locuitori din comunele Vidra și Avram Iancu.

Situată la mai puțin de 100 de metri de Primăria, Poliția și Dispensarul Vidra, farmacia este una independentă, amplasată la parterul unei construcții noi, moderne, care este o investiție realizată după normele în vigoare chiar de tânăra farmacistă Adriana Iuliana Nicoară, din Câmpeni, absolventă a Facultății de Medicină și Farmacie din Oradea, promoția 2014.

Pe lângă medicamente de uz general, produse pentru copii și medicamente indicate pe rețete compensate, farmacista a menționat că pacienții își pot măsura glicemia, tensiunea arterială și își pot comanda medicamente ce nu se regăsesc pe stoc, iar pe viitor, în oferta acestei unități se vor afla și produse cosmetice.

Farmacista, care este și administratorul acestei unități, a mai precizat că programul de funcționare este între orele 8-16 de luni până vineri, sâmbăta este deschis între orele 10-14, iar duminica este închis, dar în caz de mare urgență aceasta poate fi apelată și în afara programului.

Ovidiu CULDA

Acest articol a fost citit de 693 ori

În centrul comunei Vidra se găseşte singura farmacie de pe valea Arieşului Mic
2.7 (53.33%) 3 votes

Comentarii

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.