campeniinfo, stiri campeni, informatii campeni

Acasă » Politică » Ioan Dîrzu, deputat PSD: ”Trebuie să venim în sprijinul producătorilor români și să ne spunem clar punctul de vedere!”

Ioan Dîrzu, deputat PSD: ”Trebuie să venim în sprijinul producătorilor români și să ne spunem clar punctul de vedere!”

Publicat în 15.03.2017 la ora 10:00

Legea care prevede ca marile magazine să aibă pe rafturi cel puţin 51 la sută produse româneşti ar fi trebuit să intre în vigoare, dar nu există încă normele de aplicare.

Recent, Comisia Europeană ne-a ”certat” că prin această lege blocăm libera circulaţie a mărfurilor pe teritoriul comunitar. Potrivit deputatului PSD Ioan Dîrzu, vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice, ”parlamentarii PSD insistă ca legea să rămână în varianta în care a fost elaborată, chiar dacă acest act normativ nu este pe placul Uniunii Europene! Așa cum multinaționalele și-au impus politica lor, consider că și noi trebuie să ne impunem această dorință a noastră”. În opinia sa, nu trebuie să cedăm presiunilor UE și așa cum Polonia a reușit să-și impună o lege, la fel trebuie să procedăm și noi. Chiar dacă, recent, Comisia Europeană a declanșat procedura de infringement împotriva legii ce prevede ca marile magazine să expună spre vânzare 51 la sută produse româneşti, pentru noi sunt importante normele de aplicare a acestei legi. Apoi, statul român trebuie să-și spună clar poziția în discuțiile cu Comisia Europeană și să o susțină. La rândul lor, fermierii se plâng că nu îşi pot desface produsele în magazinele din România, care sunt invadate de alimente din străinătate. Avem fermierii noștri, dar primim lapte, carne, legume, fructe din import, luăm totul din import. Și atunci, cum să reziste și să se dezvolte fermierii români, pe o piață dominată de străini? Să nu mai punem la socoteală subvențiile pe care le primesc fermierii din alte țări, mai mari decât cele de la noi! lCu sau fără infringement? După ce i-am ”deranjat” pe cei de la Comisia Europeană, legea care prevede ca marile magazine să aibă pe rafturi cel puțin 51 la sută produse românești revine în Parlament. Va fi elaborată o nouă variantă, iar apoi va fi supusă votului în plen. Miercuri, 15 martie, parlamentarii din Comisia pentru agricultură vor dezbate din nou prevederile Legii 150/2016, după ce Comisia Europeană a declanşat prima etapă a procedurii de infringement, fiind trimisă României o scrisoare de punere în întârziere. Comisia susţine că a-i obliga pe retaileri să achiziționeze cel puțin 51% din produse alimentare și agricole de la producătorii locali ar încălca principiul liberei circulații a mărfurilor. Parlamentarii vor găsi o soluție pentru evitarea infringementului, dar și în vederea menținerii unor prevederi care să le faciliteze producătorilor locali spaţii de desfacere în marile magazine.

A. D. T.

Acest articol a fost citit de 41 ori

Ioan Dîrzu, deputat PSD: ”Trebuie să venim în sprijinul producătorilor români și să ne spunem clar punctul de vedere!”
Apreciază acest articol

Comentarii

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.