Învățământ-Cultură
Istoria se repetă la Liceul Tehnologic „Țara Moților” din Albac. Din 23 de candidați înscriși la examenul de Bacalaureat nu a promovat nici unul
Liceul Tehnologic „Țara Moților” din Albac nu are, nici în acest an, nici un candidat care a reușit să promoveze examenul, din cei 23 absolvenți înscriși.
Dintre aceștia, 17 nu s-au prezentat la probe, iar restul de șase nu au obținut note suficient de mari pentru a promova Bacalaureatul 2021.
Rata cumulată de promovare la Bac, înainte de contestații, este de 67,8%, în creștere cu aproape 5% față de aceeași etapă de afișare din sesiunea iunie-iulie a anului trecut, când a fost 62,9%, anunță Ministerul Educației într-un comunicat primit de Edupedu.ro, după afișarea rezultatelor de la Bacalaureat.
Pentru promoția curentă, rata de promovare este 73,9% (un plus de 2,5%, comparativ cu aceeași etapă din sesiunea iunie-iulie 2020 – 71,4%), iar pentru promoțiile anterioare, 27,6% (o majorare de 2,6%, comparativ cu sesiunea iunie-iulie 2020 – 25%).
Învățământ-Cultură
Rezultate excelente la faza județeană a Olimpiadei de Religie, pentru elevii de la Colegiul Național „Avram Iancu” Câmpeni
Elevii de la Colegiul Național „Avram Iancu” din Câmpeni au obținut rezultate deosebite la religie. Oaida Nicoleta s-a clasat prima la etapa județeană a Concursului „Împreună cu Hristos în viață”, iar la națională a luat mențiune.
„Rezultate excelente la religie pentru elevii CNAI! Sub coordonarea doamnei prof. Trînc Sofia, elevii noștri au obținut următoarele rezultate:
Olimpiada județeană de Religie, desfășurată sâmbătă, 13 aprilie 2024:
Mențiune: Petrea Andreea din clasa a IX-a FBE.
Concursul ,,Împreună cu Hristos în viață” – Faza județeană:
Premiul I – Oaida Nicoleta, din clasa a X-a SN,
Premiul I – Todea Andreea din clasa a-X-a SSBF,
Premiul I – Mercea Andreea din clasa a IX-a FBE,
Premiul special – Ancău Dragoș din clasa a VII-a.
Faza națională:
Mențiune – Oaida Nicoleta – X SN
Felicitări tuturor!”, au transmis reprezentanții Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni.
Învățământ-Cultură
Trei elevi de la Colegiul Național „Avram Iancu” Câmpeni s-au calificat la faza națională a Olimpiadei de Creativitate Științifică
Elevii Boncuțiu Ștefan, Pașca Cătălin, Pleșa Valentin, de la Colegiul Național „Avram Iancu” Câmpeni, au reușit performanța de a se califica la faza națională a Olimpiadei de Creativitate Științifică, secțiunea științe fundamentale – fizică.
„Rezultate excelente ale elevilor noștri la disciplinele reale! La Olimpiada de Creativitate Științifică, secțiunea Științe fundamentale – fizică, echipa formată din elevii: Boncuțiu Ștefan, Pașca Cătălin, Pleșa Valentin, toți din clasa a X-a MII, s-a calificat la etapa națională care va avea loc la Suceava. Elevii au fost coordonați de prof. Oneț Liviu. Felicitări elevilor și prof. coordonator!”, au transmis reprezentanții Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni.
Învățământ-Cultură
Lazea Natalia, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni, calificare la faza națională a Concursului de Biologie „George Emil Palade”
Mateș Daria, elevă în clasa a VII-a la Colegiul Național „Avram Iancu” Câmpeni. Aceasta, îndrumată de profesoara Bistraie Adela, a reușit să se califice la faza națională a Concursului de Biologie „George Emil Palade”.
„Reprezentanți la concursuri naționale avem și din cadrul claselor de gimnaziu. Lazea Natalia, din clasa a VII-a, s-a calificat sâmbătă la faza națională a concursului de biologie pentru gimnaziu „George Emil Palade”. Profesor coordonator: Bistraie Adela. Felicitări!”, au transmis reprezentanții Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni.
-
Actualitateacum 2 luni
MESAJE de ZIUA INDRAGOSTITILOR 2024. Ce declaraţii şi mesaje de dragoste puteţi să îi transmiteţi persoanei iubite | campeniinfo.ro
-
Actualitateacum o lună
MESAJE de 8 MARTIE 2024, Ziua Femeii. Felicitări, urări și SMS-uri pentru femeile din viața voastră | campeniinfo.ro
-
Actualitateacum 3 săptămâni
Mesaje de PAȘTELE CATOLIC 2024. FELICITARI, URARI și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi | campeniinfo.ro
-
Actualitateacum 2 săptămâni
Păcăleli și farse de 1 APRILIE 2024: Idei de farse pe care prietenii le vor ține minte mult și bine | campeniinfo.ro
-
Actualitateacum 2 luni
Mesaje de Dragobete 2024. Ce SMS -uri, felicitări şi mesaje de dragoste putem trimite de ziua îndrăgostiţilor la români | campeniinfo.ro
-
Actualitateacum 2 luni
Mesaje de 1 martie, Mărțisor 2024. Felicitări şi urări pe care le puteţi trimite cu ocazia venirii primăverii | câmpeniinfo.ro
-
Mondenacum 2 luni
Valentines day 2024: CITATE despre dragoste și iubire. MESAJE celebre | campeniinfo.ro
-
Știri din zonăacum 2 luni
Eroii moți Horea, Cloșca și Crișan comemorați la Albac