campeniinfo, stiri campeni, informatii campeni

Acasă » Administrație » Licitația de aproape un milion de euro pentru modernizarea centrului civic al orașului Câmpeni va fi reluată

Licitația de aproape un milion de euro pentru modernizarea centrului civic al orașului Câmpeni va fi reluată

Publicat în 08.05.2019 la ora 14:00

Licitația în valoare de 4,2 milioane de lei, fără TVA, privind reabilitarea și optimizarea funcțional-estetică a parcului central din orașul Câmpeni a fost reluată după ce prima procedură lansată în februarie a fost anulată pe motiv că au fost înregistrate numai oferte inacceptabile sau neconforme.

Administrația locală are în vedere modernizarea zonei centrale a orașului prin refacerea tramei stradale, construirea unui loc de joacă, construcția unor obiecte de artă urbană, a unei toalete publice și refacerea spațiilor verzi.

”Proiectul de amenajare a parcului îl va face mai funcţional şi mai plăcut vederii. Vom crea un loc de joacă mult mai generos, vor avea fântâni arteziene şi sculpturi care vor omagia personalităţile istorice ale zonei noastre, vom folosi piatra cubică pentru a pava căile de acces care vor brăzda parcul central (…) dar şi o mulţime de alte lucruri frumoase care vor face din acest părculeţ modest unul cu care să ne mândrim şi mai mult, va înfrumuseţa centrul oraşului”, a declarat primarul orașului Câmpeni.

Ofertele pot fi depuse până în 28 mai a.c. Garanția acordată proiectului este de 60 luni de la data semnării procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor.

Facebook 

Acest articol a fost citit de 697 ori

Comentarii

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.