Rămâi conectat

Știri din zonă

Lucrări finalizate la Centrul de îngrijire a bătrânilor din comuna Albac

Publicat

în

albacÎn comuna Albac s-au terminat lucrările de construcţie a unui Centru de zi pentru îngrijire bătrâni, acesta fiind componenta socială a unui proiect integrat „Modernizarea infrastructurii rutiere, sociale şi culturale în comuna Albac”, în valoare de peste 2.600.000 de euro, derulat prin APDRP pe Măsura 322, din care cofinanţarea locală este de aproximativ 3 %.

Primarul Tiberiu Petru Todea a precizat că acest proiect se află în fază finală, iar după ce se obţin toate autorizaţiile, centrul va fi inaugurat şi se va depune ultima cerere de plată la APDRP. El va avea o capacitate de 16 locuri şi este dotat cu o sală modernă de gimnastică, sală de petrecere a timpului liber şi asistenţă medicală, iar în total se vor crea 5 locuri de muncă, fiind construit în parteneriat cu un ONG şi cu Asociaţia “Filantropia Ortodoxă” Alba Iulia. Infrastructura rutieră a constat în asfaltarea a două străzi din centrul comunei – Cârjeşti şi Centru – şi a drumurilor comunale DC 196 – Dealul Lămăşoii, DC 197 Rogoz-După Pleşe şi DC Faţă – Sohodol cu o lungime totală de 11 km, lucrările realizându-se toate în termen şi fiind făcute deja recepţiile. Componenta culturală a proiectului a presupus achiziţionarea de costume populare pentru 20 de perechi de dansatori, instrumente muzicale – 2 acordeoane, 2 viori, 10 fluiere şi un contrabas – precum şi dotarea căminului cultural cu staţie de amplificare, reflectoare şi cortină, primarul Todea menţionând faptul că formaţia “Albăceana” se pregăteşte serios cu un program ce cuprinde 12 secţiuni pentru participarea la festivalul-concurs “Cultură pentru cultură” din luna mai, care se va desfăşura în comuna Bucium, la “Serbarea Narciselor” de la Negrileasa.

Ovidiu CULDA


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Știri din zonă

Minor din Vadul Moților cercetat de polițiștii din Câmperni, după ce a fost depistat conducând fără permis o motocicletă neînmatriculată, pe DC 139

Publicat

în

Joi, 18 aprilie 2024, în jurul orei 20.40, polițiștii Secției de Poliție Rurală Câmpeni au identificat un tânăr de 16 ani, din comuna Vadu Moților, în timp ce conducea o motocicletă, pe DC 139 din localitate, fără a avea plăcuțele de înmatriculare montate pe aceasta.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că motocicleta nu era înmatriculată în circulație, iar conducătorul acesteia nu posedă permis de conducere, pentru nicio categorie de vehicule.

Față de tânăr, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea, pe drumurile publice, a unui vehicul neînmatriculat și conducere fără permis.

FOTO: ARHIVĂ


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Bărbat de 53 de ani din Bistra cercetat de polițiști, după ce a accidentat o femeie care traversa regulamentar o stradă din Abrud

Publicat

în

Miercuri, 17 aprilie 2024, în jurul orei 15.45, un bărbat de 53 de ani, din comuna Bistra, în timp ce conducea un autoturism pe strada Republicii din Abrud, a surprins și accidentat o femeie de 63 de ani, din Municipiul Cluj Napoca, care era angajată în traversarea străzii pe trecerea de pietoni.

În urma accidentului, femeia a suferit leziuni corporale ușoare și a fost transportată la spital, fără a rămâne internată.

Atât conducătorul auto cât și victima accidentului au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, în ambele situații.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

FOTO: ARHIVĂ


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Peste 200 de mii de euro vor fi investiți în corpuri de iluminat cu tehnologie LED și sistem de telegestiune, la Bistra

Publicat

în

Încă un contract pentru creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public în comuna Bistra (etapa II) a fost semnat de către primarul Traian Gligor.

Valoarea totală a investiției este de 10.14628, 98 lei cu TVA, din care finanțarea nerambursabilă este de 994739,33 lei, câștigată prin Programul privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public, derulat prin Administrația Fondului pentru Mediu.

Peste 200 de corpuri vechi de iluminat stradal din anumite zone vor fi demontate și înlocuite cu corpuri noi de iluminat, performante, cu tehnologie LED. Cele 209 corpuri noi de iluminat public moderne și performante vor fi controlate de la distanță prin platforme de management și telegestiune.

„Acest program a fost o oportunitate pentru administrația locală de a moderniza iluminatul public din comună și de a reduce costurile cu energia electrică. Acest lucru asigură implicit și un nivel de trai mai bun comunității noastre. Dorim să facem acest lucru în toate satele comunei noastre. Vom accesa în continuare orice fonduri care ne permit să investim în calitatea serviciilor pentru cetățeni”, afirmă Traian Gligor, primarul comunei Bistra.

Corpurile de iluminat stradal noi vor fi montate în zonele/străzile: Valea Bistrișorii, Novăcești, Rude, Nămaș, Trișorești, Crețești, Gănești, Lunca Merilor, Gârde, Hudricești, Lunca Largă, Gruieț, Solidarității, Ghiocelului, Iuliu Coroiu, Șoferilor, Calea Turzii, Calea Turzii secundară.

Modernizarea sistemului de iluminat public duce la îmbunătățirea calității mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin utilizarea unor corpuri de iluminat cu LED care să determine o eficiență energetică ridicată și poluare luminoasă minimă.

„Clasicul iluminat stradal, mare consumator de energie din comuna Bistra, va fi înlocuit pas cu pas cu unul modern, mai economic și mai eficient. Pe lângă faptul că se vor face economii serioase la bugetul local (costurile de întreținere sunt mici, iar durata de viață a LED-urilor este ridicată), se va crea și un mediu de siguranță pentru cetățeni, care se vor putea bucura de confortul pe care îl oferă iluminatul public modern”, mai spune Traian Gligor, primarul comunei Bistra.

FOTO: ARHIVĂ


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

campeniinfo, stiri campeni, informatii campeni