campeniinfo, stiri campeni, informatii campeni

Acasă » Actualitate » Micii fermieri din Apuseni se plâng de modul defectuos de concesionare a pajiştilor comunale şi anularea unor subvenţii la animale

Micii fermieri din Apuseni se plâng de modul defectuos de concesionare a pajiştilor comunale şi anularea unor subvenţii la animale

Publicat în 14.03.2015 la ora 11:00

Ioan-UtiuLa sfârşitul săptămânii trecute, în Câmpeni a avut loc o întâlnire între reprezentanţi ai Federaţiei Micilor Fermieri Crescători de Animale.

Deţinători şi Utilizatori de Pajişti – FMFCADUP – cu Ioan Uţiu, secretarul de stat din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, numit de curând în acest minister şi preluând ca atribuţii principale legătura instituţiei cu Parlamentul, compartimentul Industriei Alimentare precum şi, mai nou, revitalizarea din punct de vedere agricol a zonei montane. Conducerea federaţiei ne-a transmis că această întâlnire a avut printre motive faptul că Federaţia Micilor Fermieri Crescători de Animale, Deţinători şi Utilizatori de Pajişti – FMFCADUP – este o federaţie a asociaţiilor profesionale şi patronale ale crescătorilor de bovine, a micilor fermieri, în principal din zona de munte şi colinară a României, ale căror interese nu sunt întru totul reprezentate de federaţiile mari în care se regăsesc mari crescători de bovine din zona de şes şi cu care uneori nu au interese convergente, iar problemele micilor fermieri sunt complet diferite în unele privinţe faţă de cele ale marilor ferme zootehnice. Totodată, fermierii au ridicat din nou problema Federaţiei Crescătorilor de Bovine din România din care fac parte unii din membrii FMFCADUP şi care resimt un acut sentiment de trădare din partea preşedintelui Claudiu Frânc, cel care a fost de acord cu anularea sprijinului pentru vaca de lapte şi carne din zonele defavorizate şi chiar a ascuns acestor membri discuţiile din anul 2014 pe tema anulării acestui sprijin cu Ministerul Agriculturii, punând micii fermieri în faţa faptului împlinit. Chiar ministrul a fost surprins că Federaţia Micilor Fermieri a reacţionat doar după anunţul ministrului de anulare a sprijinului făcut în luna februarie, când evident era mult prea târziu, punându-i în situaţia de a nu putea reacţiona. Principalele probleme discutate au fost: lModificările aduse prin OUG 63/2015 legislaţiei pajiştilor; lRevitalizarea Agenţiei Zonelor Montane din cadrul Ministerului Agriculturii a făcut subiectul a îndelungi discuţii, deoarece o mare parte din membrii federaţiei sunt agricultori în zona montană iar repornirea activităţii acesteia este în sarcina secretarului de stat Ioan Uţiu. Federaţia a făcut o serie de propuneri, dar noutăţile în domeniu vor fi anunţate în perioada următoare. Fermierii au evidenţiat faptul că prin presiunile făcute de Asociaţia Comunelor din România pentru acordarea de competenţe mari primarilor de comune, nici măcar consiliilor locale, în a acorda discreţionar păşunile comunelor, de a fracţiona suprafeţele şi a de creşte redevenţele pentru păşuni după bunul plac, nu se iau în considerare implicaţiile dezastruoase care vor apărea dacă asemenea măsuri vor fi implementate. Aceste presiuni nu sunt concretizate încă pe hârtie dar dacă se ia în considerare doar declaraţia preşedintelui Comisiei de Agricultură a Camerei Deputaţilor, care este de părere că deputaţii sunt datori primarilor ce le asigură voturi, sunt şanse mari ca măcar unele din aceste presiuni să se concretizeze în texte legale într-un răstimp extrem de mic, într-o manieră lipsită de transparenţă, care va face tardivă reacţia organizaţiilor fermierilor. În esenţă, primarii doresc să se închidă prin OUG toate concesiunile de păşuni şi încheierea de altele noi direct de către ei, probabil unor asociaţii de crescători de apartament sau fermieri prietenoşi, ignorând pierderea şi returnarea de fonduri europene de către concesionarii actuali. Există deja localităţi unde pentru contracte noi de concesiune se pretind sume de circa 1000 lei/ha de păşune. Acest lucru este nesuportabil, dar este şi ilegal deoarece prin prevederi legale redevenţa este limitată la maxim 50% din valoarea masei vegetale recoltabile pe păşune, valori stabilite de serviciile de specialitate ale Consiliilor Judeţene; lPosibilitatea de a pierde bani europeni din sprijinul cuplat pentru vaca de lapte şi carne, deoarece din cifrele care sunt raportate până acum nu există suficiente bovine înscrise şi chiar dintre cele care sunt, multe nu vor îndeplini condiţiile. Astfel, din dorinţa de a acorda subvenţii doar fermelor şi de a neglija sau închide chiar pe micii fermieri care deţin până la 10 capete de bovine, se vor pierde fonduri europene; lPrevederile din Legea zootehniei aflată în dezbatere parlamentară; lEliminarea unor prevederi din Codul silvic care sunt potrivnice crescătorilor de animale din zona montană şi care ignoră tradiţiile seculare din acest spaţiu. Astfel, există prevederi în Codul Silvic care interzic în mod imperativ accesul animalelor în păduri chiar dacă nu e vorba de plantaţii. Nu există niciun studiu care să reliefeze impactul negativ asupra ecosistemului al intrării temporare a bovinelor în pădurile montane; lFederaţia Micilor Fermieri cere modificarea Legii vânătorii şi fondului cinegetic în sensul responsabilizării gestionarilor de fonduri de vânătoare pentru pagubele aduse culturilor agricole şi pajiştilor de mistreţii deveniţi excedentari în populaţiile din unele zone. Aurel Stan, preşedintele FMFCADUP, ne-a transmis că secretarul de stat Ioan Uţiu şi ceilalţi reprezentanţi ai fermierilor din Apuseni au apreciat pozitiv întâlnirea şi şi-au propus să mai organizeze altele de acest fel pentru a putea rezolva cât mai multe din problemele micilor fermieri.

Ovidiu CULDA

Facebook 

Acest articol a fost citit de 295 ori

Micii fermieri din Apuseni se plâng de modul defectuos de concesionare a pajiştilor comunale şi anularea unor subvenţii la animale
5 (100%) 1 vote[s]

Comentarii

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.