Actualitate
O șoferiță de 18 ani din Roșia Montană, fără permis de conducere, a provocat un accident rutier la Câmpeni
Ieri dimineață în jurul orelor 03.40, poliţiştii din Câmpeni au intervenit pentru soluţionarea unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale, produs la intersecţia DN 75 cu strada Avram Iancu din localitate.
Potrivit IPJ Alba, “din cercetări a rezultat că C.D.E., o tânără în vârstă de 18 ani, din comuna Roşia Montană, în timp ce conducea un autoturism, nu s-a asigurat la efectuarea unei manevre de întoarcere şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din Câmpeni.
Cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că tânăra nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Pe numele său, poliţiştii din Câmpeni au întocmit dosar penal în care este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.”
FOTO: ARHIVĂ
Actualitate
Primăvara capricioasă, în Apuseni: De la +22°C la 0°C în mai puțin de 24 de ore
În Apuseni, „zăpada mieilor”, cum este numită popular, a început să se aștearnă încă de azi noapte și a acoperit florile de primăvară.
Dacă în urmă cu câteva zile, chiar si la munte se înregistrau +22°C, de miercuri dimineața, iarna ne arată că mai are energie ca să ne facă surprize.
„Natura ne surprinde din nou! Ninge ca în povești la Arieșeni! Mai ieri ne bucuram de vara timpurie, azi iarnă în toată regula”, spun localnicii.
• Zăpada mieilor – semnificație
Zăpada mieilor este o denumire populară care se referă la ninsorile ce vin după data de 9 martie, când se termină Zilele Babelor. Zăpada mieilor sau zăpada berzelor este cunoscută în popor încă din vechime și este considerată benefică.
Din bătrâni, ninsorii venite de după data de 9 martie i se spune zăpada mieilor și este considerată semn bun pentru că ne aduce spor și bogăție. Unii spun că ninsoarea mieilor e pe la sfârşitul lui martie, alţii spun că e pe la începutul lui aprilie. În această perioadă sunt aduşi pe lume mieii, simbolul primăverii. Această zăpadă udă pământul și îl pregătește astfel pentru recolte bogate.
Există însă și posibilitatea ca această zăpadă să dăuneze culturilor. Dacă ea vine prea târziu și este însoțită de viscol și temperaturi negative mai multe zile la rând, atunci agricultorii au motive de îngrijorare.
• Zăpada Mieilor – legendă
Legendele spun că atunci când seva primăverii a început să tulbure liniștea firii, Soarele, sătul de atâta iernat, a încercat să fugă spre miazăzi, spre căldură. Ca să poată evada pe poarta cerului, a pus câte o babă pe cei nouă cai ai caleștii sale, știind că acestea sunt ”mai rele decât diavolul”.
Trecură astfel ca vântul de poarta Raiului, unde păzitorul ei – Sân Toader, înghețat de frigul iernii, a băgat de seamă prea târziu ce s-a întâmplat. Speriat, el a fugit în grajdurile cerului, a luat nouă bidivii puternici, a pus nouă moși să-i încalece și a pornit în urmărirea Soarelui. Au căutat ei opt zile, dar i-au pierdut urma, căci babele afurisite mânau caii de se zdruncina cerul, lăsând să cadă pe Pământ ninsoare și viscol. Prăpăd, nu alta, iar moșii, mai blânzi și mai domoli, nu se puteau pune cu ele…
A noua zi însă, moșul Alexe i-a dat de urmă, și împreună cu ceilalți moși, au pornit să-l prindă pentru a-l obliga să meargă pe drumul lui ceresc, lăsat de Dumnezeu. Și-n ziua când au găsit Soarele, Pământul cu vietățile lui s-a trezit la viață. ”Și de aceea de la zilele Babei Dochia, cea mai strașnică babă, sunt nouă zile până la Sân Toader și de la Sân Toader – nouă zile până la Alexe – omul lui Dumnezeu și de la Alexe – nouă zile până la Buna-Vestire”. (Marcel Olinescu – ”Mitologia românească”).
Actualitate
Tânăr de 29 de ani din Câmpeni cercetat de polițiștii din Alba Iulia, după ce a fost depistat conducând sub efectul substanțelor psihoactive
Astăzi, 16 aprilie 2024, în jurul orei 01.30, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au oprit, pentru control, pe Calea Moților din Alba Iulia, un autoturism care era condus de un tânăr de 29 de ani, din Câmpeni.
În urma testării conducătorului auto, cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
FOTO: ARHIVĂ
Actualitate
Bărbat de 32 de ani din Câmpeni, condamnat la închsoare cu executare, reținut de polițiști și dus la Penitenciarul Aiud
Miercuri, 10 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Câmpeni au identificat un bărbat de 32 de ani, din orașul Câmpeni, care este posesorul unui mandat de executare a pedepsei închisorii emis la data de 10 aprilie 2024, de Judecătoria Lugoj.
Bărbatul a fost condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate de 2 ani și 5 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
Condamnatul a fost depusă în penitenciarul Aiud, pentru executarea pedepsei.
FOTO: ARHIVĂ
-
Actualitateacum 2 luni
MESAJE de ZIUA INDRAGOSTITILOR 2024. Ce declaraţii şi mesaje de dragoste puteţi să îi transmiteţi persoanei iubite | campeniinfo.ro
-
Actualitateacum o lună
MESAJE de 8 MARTIE 2024, Ziua Femeii. Felicitări, urări și SMS-uri pentru femeile din viața voastră | campeniinfo.ro
-
Actualitateacum 3 săptămâni
Mesaje de PAȘTELE CATOLIC 2024. FELICITARI, URARI și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi | campeniinfo.ro
-
Actualitateacum 3 săptămâni
Păcăleli și farse de 1 APRILIE 2024: Idei de farse pe care prietenii le vor ține minte mult și bine | campeniinfo.ro
-
Actualitateacum 2 luni
Mesaje de Dragobete 2024. Ce SMS -uri, felicitări şi mesaje de dragoste putem trimite de ziua îndrăgostiţilor la români | campeniinfo.ro
-
Actualitateacum 2 luni
Mesaje de 1 martie, Mărțisor 2024. Felicitări şi urări pe care le puteţi trimite cu ocazia venirii primăverii | câmpeniinfo.ro
-
Mondenacum 2 luni
Valentines day 2024: CITATE despre dragoste și iubire. MESAJE celebre | campeniinfo.ro
-
Știri din zonăacum 2 luni
Eroii moți Horea, Cloșca și Crișan comemorați la Albac