campeniinfo, stiri campeni, informatii campeni

Acasă » Actualitate » Peste 100 de persoane au protestat astăzi la Spitalul Orășenesc Câmpeni, după ce un medic tânăr dorește să plece pentru că este nemulțumit de schimbarea conducerii

Peste 100 de persoane au protestat astăzi la Spitalul Orășenesc Câmpeni, după ce un medic tânăr dorește să plece pentru că este nemulțumit de schimbarea conducerii

Publicat în 08.10.2018 la ora 12:15

Peste 100 de persoane au participat astăzi, 8 octombrie 2018, la un protest, în fața Spitalului Orășenesc Câmpeni, după ce medicul internist Ciprian Budae a anunțat că va pleca din unitate, nemulțumit de schimbarea conducerii.

Manager la spital a fost ec. Morcan Dragomir, iar locul său a fost luat de către dr. Daniel Șenilă.

La protest au participat, pe lângă cadre medicale, și mulți oameni, pacienți ai dr. Budae, aceștia fiind nemulțumiți de plecarea sa.

Scrisoare deschisă din partea dr. Budae Ciprian:

Spitalului in care am profesat cu drag si personalului caruia ii sunt recunoscator pentru tot sprijinul acordat.
Cand veti citi aceste cuvinte, probabil eu voi fi cu jumatate de inima franta de dezamagirea pe care stiu ca am provocat-o multora dintre voi, poate ca de aceea meritati niste explicatii.

Se intampla in toamna anului 2016, cand am calcat pragul acestui spital. Am venit cu multa reticienta si cu nenumarate prejudecati, hotarat sa aduc schimbari majore pe sectiile pe care voi lucra, insa mare mi-a fost uimirea de profesionalismul personalului din sectiile pe care am lucrat. M-am straduit sa nu va dezamagesc si sa contribui si eu, dupa puterile mele la ceea ce voi construiserati demult si cu eforturi stiute numai de voi. La inceput nu mi-a fost usor, mi-am luat si ceva suturi in fund… unii dorind sa-mi cunoasca mai repede limitele.

Privind inapoi la decizia pe care am luat-o este greu de descris ce sentimente ma incearca: unul este durerea, pentru ca ma vad cum las balta o multime de oameni care si-au pus toata increderea in mine. Pe de alta parte o bucurie pe care am avut-o cand m-ati uimit inca odata, rand pe rand semnand o lista, in care nu denigram pe nimeni, pur si simplu apreciam munca unui om, si ati semnat-o in ciuda presiunilor si amenintarilor la care ati fost supusi. Acela a fost momentul cand pe langa oameni cumsecade, ati devenit puternici, liberi si uniti. Cred ca cel mai important lucru dobandit in societatea noastra a fost libertatea, libertatea de exprimare, libertatea de a gandi fiecare pentru el dar de foarte multe ori intervine frica de a te comporta ca un om liber. Consider ca o alta virtute care lipseste societatii noastre, este curajul, aceasta virtute ati aratat-o cu totii de curand, si-mi da sperante ca aceasta zona nu e pierduta, mai are o speranta, iar in urmatorii ani comunitatea se va dezvolta tot mai frumos. Va indemn, ori de cate ori va unesc nevoi, sa ramaneti uniti si sa nu va fie frica sa va cereti drepturile, sunteti cei mai de seama oameni pe care i-am cunoscut si meritati toata aprecierea celor din jur!

Se spune pe buna dreptate ca nimeni nu este apreciat si nu este judecat pe drept cat timp traieste; abia dupa ce dispare este pomenit sau dat uitarii.
Chiar daca plec in aceste conditii sper ca de mine o sa va aduceti aminte cu drag si sper sa va ramana in minte doar faptele bune, pentru cele rele ca rog sa ma iertati.
Simt ca trebuie sa-mi cer iertare in mod personal de la cateva persoane:

Lidia Stan-ati fost ca si o MAMA pentru mine, pe tot parcursul colaborarii, cand scriu aceste randuri mi se rupe sufletul si-mi lacrimeaza ochii gandindu-ma la dezamagirea si gustul amar pe care vi-l las in suflet. Sa stiti ca chiar daca nu am stiut sa o arat intodeauna, v-am indragit foarte, foarte mult si pentru mine faceti parte dintre cei 3 oameni pe care incerc sa ii folosesc ca modele de urmat!

Personalul de pe sectia de medicina interna, in frunte cu Cosmina(numai tu stii cate batai de cap ti-am dat..,) si cum mi-ai descalcit itele atunci cand le-am incurcat, Iertati-ma ca nu va numesc pe fiecare in parte asistente si infirmiere; nu am vazut in niciun spital din cate am lucrat un asa mare volum de munca și calitate cum am intalnit la voi, la fiecare in parte, am observat tristetea si gustul amar pe care vi-l lasa plecarea mea, sunt constient de problemele pe care vi le provoc, iertati-ma va rog si faceti in continuare ceea ce ati facut pana acum pentru ca o faceti foarte bine. Va multumesc ca ati fost alaturi de mine in tot acest timp!

Colegului meu, prieten de nadejde si sprijin neconditionat; Dr Vultur Sorin, care din prima zi m-a primit cu bratele deschise, ati fost primul care m-a sustinut in toate demersurile pe care le-am facut. Doresc oricarui colectiv medical sa aiba parte de un om asa cum sunteti dumneavoastra. Imi amintesc primele saptamani in spital, in care personalul aprecia foarte mult capacitatea dumneavoastra de a-i uni, atmosfera pozitiva pe care ati adus-o in spital, modul in care s-au schimbat relatiile interumane odata cu venirea dumneavoastra. De la inceput v-ati comportat cu mine ca un tata, protector, intelegator si oferind suport neconditionat. Am apreciat intodeauna curajul dumneavoastra, verticalitatea si modul in care nu va feriti sa spuneti lucrurilor pe nume. Stiu cat de mult va dezamagesc prin plecarea mea, stiu ca imi veti respecta decizia, ma veti incuraja si ma veti sustine imediat, de aceea va multumesc din suflet pentru tot!

Personalul din urgenta si din ATI, care a fost nevoit sa lucreze cu mine in desele ocazii, sa-mi suporte nervi(uneori), sa stiti ca nu am crezut vreodata ca o asistenta poate sa ajunga la un asemenea nivel de calificare cum sunteti voi. Am primit intrebarea “noi cui ramanem?” Ramaneti impreuna si faceti ceea ce stiti mai bine! Meritati toata admiratia pentru ceea ce faceti! Sa stiti ca toti cei care cred ca nu v-ati merita sporurile, toti o sa ajunga rand pe rand sa fie ingrijiti de voi, moment in care vor realiza ce greseala au facut. Vreau sa va spun ca am ramas foarte placut surprins de onestitatea si curajul vostru!(eu n-am mai intalnit asa ceva…)

O sa imi cer scuze si medicilor pe care i-am suparat rand pe rand:

Lacramioara-nu am prea reusit sa impartim ecograful intodeauna, imi cer scuze pentru ca uneori am fost prea zelos;

Dr Proenov-imi amintesc cu rusine vreo 2 episoade cand m-au cam luat nervii si nu aveati nici o vina;

Simona -nu cred sa te fi suparat vreodata, probabil ca doar atunci cand m-am apucat de strans semnaturi; daca imi scapa ceva raman cu speranta ca o sa gasesti puterea sa ierti si sa uiti.

Stiu ca deja m-au iertat si de aceea vreau sa le multumesc:

Dr Frent -nu o sa uit niciodata faptul ca in prima zi, fara sa ma cunosti, mi-ai spus:”Eu mi-am cumparat un ecograf din bani mei(luati imprumut), e in cabinet la mine, e deschis tot timpul… cand ai nevoie cu tot dragul; si daca te pot ajuta cu ceva oricand, la orice ora ma poti chema de acasa”(asta da primire) si poate ca ar trebui amintit aici capacitatea ta de a imparti fara a cere nimic in schimb!(ceva destul de rar)

Dr Gligor -o sa-mi ramana tot timpul imaginea de om pe care nu-l deranjezi niciodata cand ii ceri ajutorul, neobosit si cu tare mare chef de lucru(chiar n-am prea vazut la nimeni atata pofta de munca). Cand scriu aceste cuvinte imi amintesc o perioada cand erati in concediu, eu aveam o pacienta cu Hemoragie, v-am sunat la 6 dimineata si ati venit in vreo 10 minute…(jos palaria!) si imi mai amintesc vreo cateva situații similare. Multumesc mult pentru ajutorul acordat de fiecare data cand l-am cerut!

Dr Tuhasu: ca tot vorbeam de modele, sa-mi ajute bunul Dumnezeu sa pot sa dobandesc 1% din bunatatea si intelepciunea ta; nimeni nu poate gresi cat poti tu sa intelegi si sa ierti!

Dr Pop- aveti o capacitate exceptionla de a invata si de a va reinventa, cand o fi sa ajung si eu prin urgenta bolnav, sa stiti ca mi-as dori sa fiti dumneavoastra de garda. (Daca ar fi sa ca caracterizez: Grija pentru pacient, maxima! )

Dr Miclea : iertati-ma ca plec, stiu cat de multe asteptari ati avut de la mine si cat de tare va dezamagesc, ramaneti mereu, cum va stiu eu mereu disponibila pentru oricine deschide usa de la urgente. Nu-mi amintesc sa va fi rugat ceva candva si sa nu ma fi ajutat! Multumesc pentru tot!

Dr Gita in putinul timp cat am fost colegi am reusit sa-mi dau rapid seama de calitatea ta umana si profesionala, iti doresc tot binele din lume, sa reusesti sa te dezvolti profesional asa cum doresti. Sper sa fi sprijinita din plin si de catre noua conducere, sper sa ramai in zona noastră asa cum iti doresti, pentru ca este nevoie mare de medici.

Dr Mboh Charles- dincolo de nivelul profesional foarte ridicat, o calitate umana deosebita, pe care am intalnit-o la toti colegii mei straini in timpul facultatii… deseori am observat ca voi ne iubiti tara mai mult decat ne-o iubim noi. Iti doresc sa fi sprijinit de catre colegi si conducere, este o zona cu oameni faini! e mare lucru sa avem un neurolog atat de bine pregatit printre noi, sper sa ti se aduca si aparatura necesara pentru a iti desfasura activitatea.

Dr Truta-mult succes! sper sa ramaneti in zona, este mare nevoie de pediatrii in zona!

Ema- desi ti-am tocat nervi cateodata, sa stii ca te-am simtit mereu ca pe o sora, mereu calma, mereu intelegatoare si cu un suflet imens! Un om la care oricine poate veni pentru un sfat bun si ajutor neconditionat. Mare lucru sa lucrezi intr-un colectiv numeros si sa nu gasesti unul sa zica ceva de rau.

Personalului de laborator, sa ma ierte pentru datile in care le-am gresit. Chiar le-am gresit de cateva ori… Doamnei Chirila, reprezinta si sindicatul din care fac parte, m-ati sprijinit cu toate fortele de la bun inceput, va revine o grea sarcina… de a ramane un centru de echilibru, de a mentine personalul unit si de a nu lasa pe nimeni sa faca abuzuri asupra persoanelor care si-au pus toata nadejdea in mine! Sarcina este grea pentru ca persoanele sunt multe… Nu am vazut in viata mea un om cu capacitate mai buna de a comunica, cu atât de mult curaj si demnitate! Va multumesc pentru tot sprijinul si pentru toate povetele pe care mi le-ati dat de-a lungul timpului.

Doamnei director economic, ii multumesc pentru sprijin, stiu ca acum, probabil simte ca poate nu m-a sprijinit suficient (stati linistita, a fost ok). Stiu cat de mult m-ati apreciat, si deseori m-ati ajutat. Va cer iertare pentru cele cateva dati in care am avut iesiri nervoase, datorate nevoii mele de a avea aparatura si imposibilitatea dumneavoastra de a ma ajuta. Cand am venit la spital mi-ati spus ca in fiecare luna acumulam o datorie de 30000RON (si primaria nu ne ajuta aproape deloc de 3 ani de zile), acum am inteles ca suntem usor pe plus…eu cred ca am facut treaba buna impreuna. Va doresc sa aveti parte de multa putere de munca.

Personalului auxiliar care niciodata nu se vede însă, el sta acolo in spate si face lucrurile sa mearga bine! Intodeauna, inca de înainte de a veni in acest spital m-ati ajutat in toate problemele mele. Si o sa va revina acum sarcina grea de a finaliza actele pentru transfer. Va multumesc pentru tot si sa ma iertati daca v-am gresit.

Raman cu un pacat… deocamdata nu-mi cer iertare unei persoane care intodeauna, de fiecare data, orice i-am cerut, oricat de simplu era lucrul respectiv mi-a explicat ca nu se poate, de fiecare data fiind nevoie sa apelez la dl manager pentru a face lucrurile posibile.(probabil ca asa am inceput sa-l indragesc). Ii recomand sa se schimbe, si nu-i port pica.

Totodata vreau sa-mi cer scuze tuturor celor pe care i-am omis…

Si in ultimul rand, dar nu cel din urma: Dr Senila, ne-am inteles minunat inca de la inceput, v-am apreciat de fiecare data cand v-am intalnit, in majoritatea timpului in urgenta, indiferent de ora, noapte sau zi, de cele mai multe ori, chemat de acasa din afara programului (sincer cred ca sunteti cel mai solicitat medic din spitalul asta!) si de fiecare data cu raspuns prompt si rezolvarea cea mai corecta pentru bolnav. Numai cine nu a avut o mana rupta nu stie ce inseamna un ortoped venit la timp in mijlocul noptii, zi dupa zi… Paste, Craciun, Revelion…. Nu o sa uit niciodata urgentele rudelor mele, dar si a pacientilor mei la care v-am solicitat, si de fiecare data, cu tot dragul m-ati ajutat! Dincolo de acestea va consider un profesionist exceptional! vesnic calm si amabil(chiar nu v-am vazut niciodata enervat…). Cred ca pentru dumneavoastra este ceea mai mare dezamagire pe care v-o cauzez, imi cer iertare si probabil o sa traiesc tot timpul cu sentimentul ca v-am gresit foarte mult prin faptul ca nu va puteti baza pe mine, poate in cel mai important moment in care aveati nevoie de serviciile mele. Vreau sa stiti ca decizia pe care am luat-o a fost luata inainte de a stii cine o sa fie numit manager interimar, (dealtfel in tot acest timp ati fi putut sa-mi spuneti sa o las mai usor). Vreau sa cred ca va cunosc destul de bine, o sa va descurcati bine in functia de manager, si lucrurile o sa mearga bine, din pacate inceputul o sa fie mai dificil, ulterior lucrurile o sa aseze pe un fagas normal. Cand o sa aseze pe fagas normal o sa intervina din nou dl primar si o sa va spulbere toata linistea… Pentru colegii care raman imi doresc ca aceasta numire sa nu fie facuta de catre dl primar doar pentru a asigura interimatul, sa ii lumineze Dumnezeu mintea si sa se gandeasca la continuitate, cat de importanta este aceasta continuitate (totusi si continuitatea asta pare ca nu prea da roade cand e vorba de institutia primariei). Va asteapta vremuri grele, mult stres, multe presiuni, probabil ca golul lasat de mine va fi umplut rapid de stomatologul pe care si-l doreste atat de mult… si caruia ii va dota din fondurile primariei cabinetul cu aparatura de ultima generatie! (asa cum nu a reusit sa faca cu sectia de medicina interna). Probabil se vor face angajari masive (aiurea, desigur… acolo unde nu este nevoie, in sectiile neperformante si dumneavoastra o sa trebuiasca sa dormiti cu toate astea pe cap!, restul o să muncească din greu ca sa le plătească salariile.
Totusi rog pe toata lumea sa va sprijine, sa fiti uniti si sa faceti ceea ce trebuia demult…sa nu lasati pe nimeni din afara spitalului sa coordoneze activitatea in spital.

Pacientilor pe care i-am ingrijit si oamenilor care au avut asteptari de la mine, plec dintr-un loc care imi este tare drag, un loc in care am avut multe satisfactii si nu imi este usor, plec cu inima franta, insa va rog sa-mi respectati decizia si sa nu incercati sa mi-o influentati(am si eu demnitatea mea), am luat decizia singur fara a fi influentat de nimeni, considerand ca trebuie sa dau un exemplu, ca trebuie sa trag un semnal de alarma, ca cei din jur o sa se uite la acest gest si o sa ia aminte, lucrurile nu mai pot fi conduse in acest oras asa… primarul sa faca ce vrea, cand vrea, sa nu tina cont de nimeni si de nimic iar nimeni sa nu zica nimic. Stiu ca crede ca este iubit si respectat… asa-i doresc sa ajunga! Doamne ajuta! vreau sa-i transmit ca eu stiu ca doar a fost votat… intr-o anumita conjunctura, iar modul cum il iubeste lumea o sa il vada atunci cand o sa dea de greu, sunt curios cati oameni o sa iasa in strada sa il sustina atunci când va da de greu(asa cum am dat eu acum).

A fost o decizie pe care am luat-o din principiu, un sacrificiu pe care eu am ales sa il fac in incercarea mea de a il face pe dl primar sa ințeleaga (sau macar sa se gandeasca de acum incolo) ca nu e bine sa-si implementeze ideile cu forta in toate institutiile din orasul acesta, mai ales in cele care functioneaza foarte bine, m-a deranjat foarte mult faptul ca nu-l intereseaza parerea nimanui, isi implementeaza ideologiile in toate institutiile pe care le are in subordine, noi personalul din spital am stiut ca mandatul de manager o sa se încheie, motiv pentru care am hotarat sa organizam un vot sa vedem care este parerea oamenilor care muncesc in aceasta institutie, in urma consultarilor 70% din personal a decis ca e mai bine sa se pastreze actualul manager, restul supusi presiunilor s-au abtinut. Am dus listele semnate la primarie fara nici un efect… nu m-a intrebat nimeni nimic…, managerul a fost inlocuit, iar eu in momentul in care am vazut ca nu-i pasa de parerea a 70% din personal am decis sa nu raman cobai la experimentele nereusite pe care le-a realizat de-a lungul timpului si pe care doreste sa le realizeze. Acestui om chiar nu-i pasa de parerea nimanui! El le stie pe toate!
In perioada in care am venit in spital a fost mare nevoie de mine, am muncit pe branci, zile si nopti, ore suplimentare(neplatite). La un moment dat sotia mea nu mai stia daca sunt casatorit cu ea sau cu spitalul iar copilul se obisnuise sa nu fiu pe acasa. Cred ca meritam…(la fel ca si alti medici, asistente, infirmiere, fochist, portar, zugrav…etc) cel putin sa fiu ascultat, sa mi se ceruta o parere, sa mi se explice care e planul de viitor, ce strategie de dezvoltare propune primarul pentru spital…. cine o sa fie viitorul manager, sa-l cunoastem si noi inainte. In ultimii 2 ani doar piedici am primit, si-a dorit foarte mult sa blocheze activitatea in spital pentru a putea ulterior sa schimbe conducerea, cred ca si el este uimit de faptul ca am reusit sa ne redresam economic si sa ne dezvoltam cu toate piedicile pe care ni le-a pus. Mai cred ca in societate, fiecare dintre noi trebuie tot mai des sa ne impotrivim abuzului de putere, sa cerem sa fim respectati, sa ne fie apreciata munca, oameni care sunt buni acolo unde sunt, trebuie aparati si sutinuti de catre cei din jur! Altfel vom fi mereu victimele unor experimente politice nereusite. Nu comunitatii ar trebui sa-i fie frica de politic ci politicului de comunitate. Fac o paranteza precizand ca toata lumea imi spune ca nu ar trebui sa-l contrazic pe primar… „ca ma pun rau cu el”…sunt socat de modul asta de a gandi(suntem o societate bolnava), daca ajung sa traiesc cu frica unui primar pe care eu il platesc, eu il votez, eu il dau jos oricand, chiar si in timpul mandatului… (oricand se pot aduna semnaturi pentru suspendare), decat sa traiesc cu frica mai bine mor liber si cu demnitate, nu o sa stau niciodata sa ma uit cum cineva isi bate joc de munca altcuiva. S-au cum un lucru bine facut este pus la pamant fara sa aiba nimeni nicio reactie. Nu vad alta cale de a ne dezvolta, este o aiureala totala sa provoci miscari Browniene acolo unde lucrurile functioneaza bine! Cu ocazia asta imi amintesc si de perioada liceului(acelasi primar…)cum erau schimbati directorii politic(si am avut la un moment dat un director….!), chiar daca parintilor nu le placea ca e schimbat, nimeni nu facea nimic! toata lumea discuta pe la spate, in soapta, cu parere de rau dar sa nu-i auda cineva! Parca am ramas incremeniti in comunism si ne acceptam soarta, lasam intodeauna, dar intodeauna, fara nici macar o exceptie politicul sa faca experimente cu noi, cu copiii nostri, dar si cu parintii nostrii si ne este tuturor frica sa luam atitudine, continuand sa ramanem intr-o ceata totala(am ajuns sa ne asemanam cu niste iobagi moderni -daca tot traim in capitala Tarii motilor).

Si totusi vreau sa ii multumesc domnului primar, ca :
1)prin intermediul consilierilor pe care i-a trimis in consiliul de administratie a spitalului (in special dl. consilier Gaitu Virgil; însoțit de consilierul Calin Cornea-asistand pasiv la discuții si aprobandu-l prin vot) (am tot respectul pentru dl consilier Lazea Traian-care intodeauna m-a sprijinit in consiliul de administratie al spitalului), ceilalti doi reusind sa blocheze postul de asistenta din ambulator timp de aprox 2ani!!!, a reusit sa ma jigneasca sistematic in toate sedintele la care am participat, explicandu-mi ca politicul este chiar si deasupra medicilor, cand i-am spus ca ne lipsesc o groaza de aparate, ca este spitalul in care noi la randul nostru vom fi tratati mi-a afirmat: ”eu cand o sa am nevoie de spital oricand ma duc la Cluj” i-am explicat ca de 1 an functionez cu o asistenta in minus, ceea ce duce la cresterea timpului de asteptare pentru pacienti in fata cabinetului si mi-a raspuns “daca ati functionat un an de zile nu este o problema sa functionati si in continuare” si ultima data cand i-am spus ca sunt decis sa plec pentru ca primaria nu ma ajuta sa suplimentam fondurile de la minister sa cumparam un aparat performant (nu unul cum mai avem altele doua), in conditiile in care 3 ani de zile comparand cu orice oras, fondurile pentru achizitie de aparatura au fost minime, am primit urmatorul raspuns: “ sa stiti ca orasul Campeni nu inseamna numai spital si pacienti, sunt multe alte institutii si oameni”. Vreau sa va spun ca de cate ori o sa primiti un diagnostic gresit in spitalul orasenesc Campeni sa va ganditi la piramida din fata primariei, la Duster-ul politiei locale, la merele si vacile din plastic si toti banii aruncati pe proiecte care nu au nici o finalitate. Pentru ca medici sunt de cea mai buna calitate, insa au nevoie si de aparatura.
2)-ca prin dorinta d-lui primar de a se sicana cu dl manager, imposibilitatea lui de a intelege ca atunci cand spitalul e blocat lucrurile sunt foarte grave!!!! zgarcenia lui de a aloca fonduri spitalului, intarzierea cu care a alocat fondurile pentru reparatea liftului a reusit sa ma faca sa fiu pus in situatia de a ruga copii unui pacient decedat de 120kg, sa-l care in spate, pe scari 3 etaje!!!(liftul fiind defect), in spital nedispunand de nici un brancardier! ulterior la o saptamana distanta, când am explicat administratiei cât de serioasa eset problema, considerand ca face o mare favoare spitalului a alocat suma necesara repararii liftului;
3)-ii multumesc ca din multele miliarde pe care le cheltuie pe toate prostiile (vaci, capre, mere, piramide, trenulete, fel si fel de mașini, nu i-am urmărit îndeaproape cheltuielile ca ma luau nervii…) la rugamintea de a aloca suma de 227.000RON pentru a suplimenta suma primita de la ministerul sanatatii in scopul achizitionarii unui ecograf performant, ne-am auzit ecoul, luni in sir… ulterior luand decizia de a ne achizitiona totusi un ecograf, insa incadrandu-ne in suma primita de la minister + 10% de la primarie;

Ii transmit domnului primar ca sunt un om liber, ca dupa 23 de ani de studii am si eu dreptul la o parere, nu am pornit un razboi impotriva lui, nu-i sunt dusman. Pur si simplu mi se pare deplorabil modul cum se comporta si cum conduce acest oras, am vrut sa-i transmit acest mesaj deoarece comportamentul lui a început să-mi influențeze munca, am vrut sa ajunga si la oamenii din jurul lui, sperand ca ajutat de catre acestia va reusi sa se schimbe in bine pana la ultimele alegeri. Si vreau sa stie ca oamenii nu te voteaza daca ii angajezi in functii publice, ci te voteaza daca acele institutii pe care le coordonezi și în care ai angajat oameni functioneaza.

In scurta mea experienta de viata, jumatate din ea petrecuta in spitale am invatat ca in viata nu prea ai nimic de pierdut (azi traiesti/maine poate nu mai esti) si ca demnitatea este foarte importanta(cand ai pirdut-o nu mai ai nici o sansa); iar timpul petrecut pe pământ, mai lung sau mai scurt, cât o fi el e bine sa treaca cu folos. De aceea sunt dispus sa suport avalansa de consecinte care urmeaza faptului ca am avut curajul de a-l critica pe primar.

Dr Budae Ciprian se va intoarce in Spitalul Orasenesc Campeni cand va fi indeplinita cel putin una din cele 2 conditii:
1). sa fie manager Dl.Morcan singurul care are curajul sa tina piept d-lui primar; si este capabil sa nu îl lase sa implementeze in spital idei care nu sunt agreate de medici;
2). cand nu va mai fi primar dl. Calin Andres(peste 1 an jumate- sau mai devreme).

Cred ca ambele conditii sunt acceptabil si nu o sa fie greu de indeplinit in viitorul apropiat.

Va transmit și unul din motto-urile după care am crescut și pe care o să-l respect toată viata: „PENTRU CA RAUL SA TRIUMFE, ESTE SUFICIENT CA OAMENII BUNI SA NU FACA NIMIC!”

Acest articol a fost citit de 3329 ori

Peste 100 de persoane au protestat astăzi la Spitalul Orășenesc Câmpeni, după ce un medic tânăr dorește să plece pentru că este nemulțumit de schimbarea conducerii
3.4 (67.69%) 13 votes

Comentarii

Comentarii

Un Comentariu la Peste 100 de persoane au protestat astăzi la Spitalul Orășenesc Câmpeni, după ce un medic tânăr dorește să plece pentru că este nemulțumit de schimbarea conducerii

  1. ghiolbetea politicienilor Răspunde

    13.10.2018 la 23:07

    Scrisoare deschisa domnului ”Aisha”,
    Stimate ”domnule” Aisha Adanna 🙂 aveti idee ce inseamna sa faci o garda? Sau concubina
    dumnevoastra are vreo idee? Nu cred ca sunteti in masura sa judecati oameni care sunt zi si
    noapte acolo pentru a ajuta, inclusiv pentru dumneavoastra,cand aveti nenumarate atacuri de
    panica tocmai pentru facptul ca nu va luati tratamentul psihiatric la timp, apropo de controale
    psihiatrice.
    Nimeni nu e de neinlocuit nici chiar dumneavoastra, deci ar fi cazul sa plecati de la primaria
    acestui oras pe care l-ati distrus sistematic si l-ati transformat intr-un sat deplorabil de munte.
    Va permiteti sa faceti petreceri PSD-iste pe banii locuitorilor din Campeni, cica din
    sponsorizari, dar nu ati rupt 10.000 de lei sa cumparati un topogan si doua leagane pentru
    copii. E mai usor sa puneti un afis cu ”loc de joaca inchis” pentru a arunca asupra parintilor
    raspunderea ca si-au adus copiii in cel mai mizerabil loc de joaca AAA, da o sa faceti
    ”candva” cel mai mare parc din Europa.
    Daca tot ati scapat de doamna Gherman ati adus alt cardiolog?
    Nu vedeti ca toti medicii buni, cu demnitate pleaca de aici pentru ca nu suporta mizeria
    aceasta pe care o construiti zi de zi?
    Spuneti ca domnul Budae a facut circ, dar dumneavoastra ce faceti de patru mandate incoace?
    Daca cineva nu se supune ”Zeului dement” inseamna ca face circ? Daca cineva isi permite sa
    aiba propria opinie diferita de a ”Zeului dement” sau e isteric?
    Aveti dreptate domnule ”Aisha” sunteti in varsta si ar fi cazul sa lasati tineri cu idei si
    principii sanatoase sa conduca acest oras si sa va retrageti spre un ospiciu, pentru a putea
    suporta decaderea de pe Muntele Olimp citez o carte celebra ” Un trup îmbătrânit, gras,
    flasc, un chip buhăit, fără urmă din ceea ce a fost cândva, nu se sfie te să ne ș
    arate, pardon, fundul, chiar de la la început.”, inceputul mandatelor mi-as permite sa
    spun asta ca tot apelati la citate.
    Domnul Budae s-a simtit dator cu o explicatie tuturor celor cu care a colaborat si a avut o
    relatie profesionala excelenta, dar cum ati putea intelege asta cand le stiti pe toate, nu ati
    colaborat cu nimeni, drept dovada e acest oras care mai are putin si racneste de ”schilodirile”
    pe care i le aplicati in fiecare zi, luna, an cat mai sunteti primar.
    Mai amintiti de inima sfasiata a domnului Budae, dar cum ramane cu a dumneavoastra? Inima
    dumneavoastra nu e sfasiata de durerea de a nu fi suportat de nici o femeie pe care o intalniti?
    Cate casnicii? Vreo 3? Concubine nenumarate, rezultat final in pat cu psihiatrul.
    Mai aveti dreptate cand ati spus ca domnul Budae a gresit diagnosticele, de fapt diagnosticul ,
    cel al dumneavoastra, a omis Sindromul Munchausen (Aceasta este o afectiune asemanatoare
    ipohondriei, cu diferenta ca pacientii sunt constienti ca sunt sanatosi, dar isi fac rau in mod
    intentionat sau se prefac bolnavi doar pentru a atrage atentia. Viziteaza spitale, inventeaza
    povesti elaborate despre boala lor si nu accepta tratament tocmai pentru faptul ca se complac in
    acea situatie, dorindu-si mereu sa atraga atentia.)
    O sa inchei cu un ordin, ordin al locuitorilor orasului Campeni, caci nu meritati sa va
    rugam, sa plecati de la conducerea lui, sa nu-l mai disecati si rezecati zilnic caci
    hemoragia lui va va asfixia cat de curand.
    Domnule ”Aisha” sper ca ati votat ”nu” la referendum ca altfel v-ati tradat singur 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.