campeniinfo, stiri campeni, informatii campeni

Acasă » Știri din zonă » Pictorul-iconograf Ioan Toader din Albac a pictat o cruce uriașă de 5/4, metri ce a ajuns într-o biserică din Italia

Pictorul-iconograf Ioan Toader din Albac a pictat o cruce uriașă de 5/4, metri ce a ajuns într-o biserică din Italia

Publicat în 06.08.2017 la ora 17:28

Pentru pictorul Ioan Toader, din comuna Albac, Iconografia este un dar, este bucuria pe care i-a dat-o Dumnezeu. El le-a dăruit credincioşilor din Monza (Italia) o cruce uriaşă de 5/4 metri pe care este pictat „Iisus biruitorul”

În călătoriile noastre prin Ţara Moţilor, de-a lungul Ampoiului, puiul acesta de râu, ţâşnind ca o picătură de rouă din măria sa Dealul Mare pentru a deveni o salbă de mărgele înainte de a fi îngenuncheat de „străbunica” Zlatna, ce i-a inundat limpezimea sute de ani, împingându-l spre Alba Iulia apă moartă, împiedicându-ne de Abrudel, valea aceasta cu ochii otrăviţi, care spală tăcerea freatică a adâncurilor şi, parcă ruşinată, se varsă în Arieş, acest patrimoniu lichid cu două braţe precum cristalul iniţial, înecându-l într-o culoare arămie, de care nu se poate debarasa nici când bate la porţile Turzii, am întâlnit oameni dăltuiţi de anotimpuri în coasta dealurilor, pădurilor, stâncilor, sub policandrul freamătului de brazi şi al coaselor, al doinelor şi dorului, al tradiţiilor şi obiceiurilor milenare pentru a fi binecuvântaţi mereu de acelaşi Semn al Crucii.

Din această dăltuire în vremelnicii am decupat o familie numeroasă, de zece copii născuţi pe Dealul Lămăşoii, comuna Albac, sub numele de Toader: Maria şi Todor – gospodari cu frica lui Dumnezeu, crescători de animale, prieteni ai lemnului căţărat pe razele Soarelui, sub genele şi sprâncenele izvoarelor tămăduitoare. Din cei zece copii, aşadar, m-am oprit la Ioan Toader, un om al maturităţii depline, al credinţei şi luptei pentru existenţă, pictor-iconograf.

Biografie sub tutela vremelniciei

Ioan Toader a fost născut la 21 februarie 1959, în Dealul Lămăşoii, comuna Albac. A terminat zece clase la Albac. A trecut prin secţia de arhitectură a Liceului de Construcţii Cluj; între 1976-1989 – ucenic, supraveghetor la Muzeul Mănăstirii Crasna, judeţul Prahova, ucenic la pictorul Ştefan Chiorean, de la Mănăstirea Muncel – armata la Cluj şi Tg. Mureş (un an şi patru luni). S-a întors la Mănăstirea Crasna. În 1993 a plecat în Italia. A stat şapte luni la Torino să picteze o biserică la sugestia părintelui Gheorghe Vasilescu din Prahova. A pictat icoane în stil bizantin. În 1997 s-a întors la Albac. A făcut biserica de la Ursoaia devenită Mănăstirea Sf. Ilie, de la temelie până la acoperiş. În 1999 pleacă în Italia, până în 2009. A pictat, în special, pentru un preot catolic din oraşul Monza. Se întoarce din nou la Albac în 2009, chemat de suferinţele mamei de 83 de ani, care a murit în 2016.

Lucrează, pictează, desenează pentru a putea supravieţui. În acest punct al vieţii sale l-am întâlnit pe un picior de căutări multiple prin arta creştină. Nu are atelier. De­senează şi pictează în casa de lemn în care doarme, sub mângâierea florilor de tei, a clinchetului cireşelor sălbatice, amare ca şi multe segmente din activitatea lui, pe care le-a depăşit sub zodia speranţei. Dar viaţa lui este o încrengătură sentimentală şi profesională cu cei zece fraţi şi surori, din care trăiesc nouă. Relaţia dintre ei înseamnă o desfăşurare a crezului în frumuseţea artei. Dar să-l ascultăm pe pictorul-iconograf, desenatorul Ioan Toader. Mărturisirile sale sunt fructe ale unui sentiment al demnităţii şi înţelepciunii. Iată:
– Mama mea mergea pe la toate mănăstirile, lăsându-şi sufletul în fiecare rugăciune către Domnul. Nu o dată zicea: „Mi-a dat Dumnezeu 10 copii, unul dintre ei trebuie să-şi găsească lăcaş la mănăstire, să se facă un bun călugăr”. Şi n-a fost departe de a-şi vedea dorinţa împlinită. Un lucru e cert: într-o zi l-am văzut pe fratele mai mare trăgând nişte linii în podul palmei, prelungindu-le parcă pe obrajii pământului. N-am înţeles nimic, dar am simţit ceva inexplicabil.

Împlinisem cinci ani. Şi de­senam orice cu o plăcere debordantă. Nicolae, fratele mai mare, mă încuraja: „Tu vei deveni ori un om mare, ori unul de nimic”. Cert este că, la 14-15 ani, desenul îmi devenise un prieten nedespărţit. Desenam oameni ai străzii, săteni, şi pe primul călugăr pe care-l văzusem la Mănăstirea Muncel. Cei desenaţi se recunoşteau cu atâta uşurinţă încât ziceau: „Iată ce face Dumnezeu! Copilul acesta este un artist”. Înţelegeam un singur lucru: felul în care ei se bucurau, încurajându-mă. Desenul m-a salvat din multe tristeţi, melancolie, ucenicie. Ucenicia la pictorul Chiorean în cele două săptămâni a fost o lecţie a ceea ce înseamnă dăruirea, truda, vocaţia. Pictorul intra dimineaţa în atelier, de unde nu ieşea decât noaptea târziu. Aveam 19 ani şi dânsul îmi zicea „domnul Ionel.”

Am înţeles că vocaţia nu-i o joacă – şi-am început să conştientizez sentimentul artei religioase, al coborârii în adâncurile rugăciunii. Îmi era tot mai apropiat chipul Maicii Preacurate, al Pruncului Mântuitor, două personaje mirifice, atothrănitoare prin misiunea lor dumnezeiască. Viaţa mea torineză a fost una de excepţie. Pictam icoane, biserici, călugări, preoţi, ceea ce mi-a întărit crezul în misiunea artei, a pasiunii pentru strălucirea unui mesaj. Întoarcerea mea în ţară, pe locurile copilăriei, mi-a îndreptat paşii spre ridicarea bisericii de la Ursoaia, care a fost mutată în Rogoz-Albac, actuala Mănăstire „Sfântul Ilie”, prezent fiind de la temelie până la acoperiş, însoţindu-mă şi în întoarcerea mea din însorita Italie, în care am stat până în 2009. Întâlnirea cu preotul catolic din Monza, Don Felice, care mi-a făcut o comandă de nerefuzat: realizarea unei cruci uriaşe de 5/4 metri, ceea ce mi-a limpezit şi mai mult singurătatea, căutările, credinţa, a fost de bun augur. Preotul a fost foarte mulţumit, purtându-i un respect deosebit la care meditam mereu. Aici am făcut şi alte cruci, icoane, motive biblice, printre care „Rugul aprins”. Preotul mă onora, în sensul cotidian, cu următoarea sintagmă: „Îmi place la tine că nu există discrepanţă între ceea ce spui şi faptă.” Adevărul este că mă simţeam în toate şi parcă în nimic. Îmi doream o altă abordare a sinelui, a iubirii faţă de semenii mei. Reîntoarcerea la Albac, reîntâlnirea cu o lume încărcată de nevoi, de goana după cele trebuincioase zilei de mâine, de înţelegerea libertăţii pe multiple paliere, de rezolvare a unor probleme legate de cotidian, toate m-au înverşunat să continui să fac icoane pentru Italia în special, pentru preoţi şi mănăstiri. Sunt dator în primul rând mie însumi cu luciditatea creaţiei, a purtării ei de penetraţie în sufletul uman, pentru că experienţa mea de viaţă a devenit un orar intim al satisfacţiilor multiple.

• Lungul drum al crezului spre el însuşi

Arta creştină, desenul elaborat îţi cer loialitate, adevăr, credinţă şi-o contopire cu nevoile credincioşilor – nu te mai poţi juca în niciun fel cu bucuria pe care ţi-a dat-o Dumnezeu. Din această bucurie fac parte şi ceilalţi fraţi ai mei, surorile, cei doi nepoţi, Ilie şi Ioan, ai fratelui Nicolae, pictori vestiţi la Mănăstirea Cudalbi, judeţul Galaţi.

Iconografia este un dar, iar prezenţa bunului Iisus în noi este lumina cea mai strălucitoare. Tot ce întreprinzi este lucrul lui Dumnezeu prin supuşii lui. Iconograful este în slujba lui Dumnezeu. El vorbeşte prin ceea ce face. Icoana nu-i aparţine, nici artei în ansamblul ei, ea este un fruct al rugăciunii şi dumnezeirii, un obiect de cult. Bucuria mea când pictez – de obicei în stil bizantin, este un segment modest din bucuria lui Dumnezeu. Icoana ”Iisus răstignit”, afirma un critic italian, se detaşează prin meticulozitate, rafinament artistic. „Iisus biruitorul” „triumfătorul”, de pe crucea de 5/4 metri atât pe faţă, cât şi pe spate este, de fapt, o lecţie a iubirii şi destăinuirii, a misterului luat ca fereastră deschisă spre Dumnezeu. Crucea se află în Biserica din Monza „Sacra cuore”. Iconografia rămâne „împletire a cerului cu pământul, o frumuseţe continuă care uimeşte lumea. Prin ceea ce fac, de fapt cobor, încerc să cobor mereu în culoarele sacralităţii pentru a mă bucura, uimi şi reflecta. Aşa s-au născut lucrările, icoanele mele „Icoana Maicii Domnului”, „Iisus triumfătorul”, „Rugul aprins”, „Sfânta Treime”, Bunavestire”, „Coborârea duhului sfânt”, „Sfântul Ioan Botezătorul”, „Sfântul Ilie”, Arhanghelul Mihail” şi multe altele.

– Să precizăm, domnule Ioan Toader: Crucea din Monza poate fi considerată cea mai bună lucrare a ta?

– Părintele catolic Don Felice mi-a comandat o asemenea lucrare de 5/4 metri. Am pictat-o pe ambele părţi. Pe cruce se remarcă: „Iisus răstignit,” pe cealaltă parte sunt cinci icoane: Iisus prunc, Sfânta Treime, Pogorârea Duhului Sfânt, Sfântul Ioan Botezătorul, Bunavestire. De jur împrejurul crucii am pus „Coloana Infinitului.” Pictura e în acrilice şi tempera şi cu foiţă de aur. Iisus are 3 metri şi jumătate, iar chipul 48 cm. M-au ajutat mult nepoţii mei, cărora le-am rămas dator mereu. Despre cruce s-a scris, s-au luat interviuri, şi toate acestea s-au adăugat celor câteva sute de icoane aflate în casele românilor, în biserici italiene, la Roma, Pinerolo, Arezzo, în biserici care poartă şi-un gram din semnătura mea: Sfânta Parascheva, Sfânta Cruce din Torino, Sfânta Cruce din Monza, iar în România, Mănăstirea Balaciu. În Bărăgan am lucrat şi frescă la Agapia Nouă, judeţul Neamţ etc.

– Ca final deschis: Specialitatea ta este pictura, icoana! Ce urmează, cum le împaci aici, pe dealul acesta presărat cu fâneţe, pomi fructiferi, care se reazemă pe linişte şi semnul crucii?

– Reamintesc spusele criticului de artă Angelo Radaelli: „Munca lui Irineu (numele de ucenic) are o imensă valoare ecumenică. A contribuit la întâlnirea fraţilor aparţinând unor confesiuni diferite, separate timp de 7 secole, şi a dus la naşterea unei imense prietenii. Iar acest lucru este extrem de frumos, este motiv de mare bucurie pentru noi toţi, un dar de la Dumnezeu”.

– Doamne ajută! Apusenii au nevoie de-o icoană unicat: iubirea de moşie, ca lumină sacră. Nu uita, icoana este chiar revărsare a Duhului Sfânt, sămânţa mirabilă a dumnezeirii, care a încolţit de mult şi în inima ta, şi a dat roade celeste.

P.S: Au scris despre truda lui Ioan Toader arhitecţi, pictori, oficialităţi torineze, critici de artă, jurnalişti, iconografi, din Italia mai ales, dar şi din Constanţa etc.

Ioan MĂRGINEAN

Acest articol a fost citit de 541 ori

Pictorul-iconograf Ioan Toader din Albac a pictat o cruce uriașă de 5/4, metri ce a ajuns într-o biserică din Italia
3 (60%) 2 votes

Comentarii

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.