campeniinfo, stiri campeni, informatii campeni

Acasă » Știri din zonă » Prefectul judeţului Alba a verificat personal cazul toxiinfecţiei alimentare de la BISTRA

Prefectul judeţului Alba a verificat personal cazul toxiinfecţiei alimentare de la BISTRA

Publicat în 30.08.2013 la ora 12:00

Gheorghe Feneser prefect de AlbaGheorghe Feneşer: „Cu aşa ceva nu ne-am mai confruntat în ultimii 10 ani!”

Ieri dimineaţă, prefectul de Alba, Gheorghe Feneşer, s-a deplasat la Abrud, împreună cu Horea Timiş, directorul DSP Alba, pentru a verifica personal evoluţia stării de sănătate a pacienţilor internaţi cu toxiinfecţie alimentară. 102 persoane sunt în prezent internate în spitalele din Abrud (78 pacienţi), Alba Iulia (16 pacienţi) şi Câmpeni (8 pacienţi) şi conform previziunilor medicilor, este posibil să mai apară câteva cazuri noi, chiar dacă în acest moment situaţia se află complet sub control. ”Cu aşa ceva nu ne-am mai confruntat în ultimii 10 ani! Încă de la început, am cerut să fiu informat în permanenţă cu privire la evoluţia situaţiei, pe care DSP Alba, personalul medical şi toţi cei care s-au implicat, au scos-o la capăt cu bine. Nerespectarea prevederilor legale privind circuitul alimentelor şi normele igienico-sanitare poate duce la situaţii extrem de grave, de aceea fac un apel către toţi cei care organizează evenimente să ţină întotdeauna cont de lege. Dacă nu ştiu ce trebuie să facă, nu trebuie decât să ceară sprijinul autorităţilor, care le vor asigura îndrumarea necesară. DSP şi DSVSA au în primul rând rol de prevenţie, iar prin controalele pe care le efectuează urmăresc modul în care legea este aplicată, pentru ca sănătatea populaţiei să nu fie pusă în pericol”, a declarat prefectul judeţului Alba. În ultimele zile, sub coordonarea Direcţiei de Sănătate Publică Alba, cazul toxiinfecţiei alimentare a fost gestionat de autorităţi, cadrele medicale din Abrud, Alba Iulia şi Câmpeni, dar şi de asistenţi voluntari. ”Le mulţumesc celor de la DSP Alba, personalului medical, pentru muncă şi implicare, mai ales că unele cadre medicale şi-au întrerupt concediile, asistenţilor voluntari care au suplimentat personalul, dar şi Serviciului de Ambulanţă Alba, datorită cărora pacienţii s-au bucurat de maximă atenţie şi îngrijire. Autorităţile locale şi-au dat, la rândul lor, tot interesul pentru ca situaţia să fie gestionată cât mai bine. La Abrud, de pildă, unde sunt şi cei mai mulţi bolnavi internaţi, datorită primarului, echipajelor locale de pompieri şi de poliţişti, suplimentarea la nevoie a paturilor nu a pus nici cea mai mică problemă”, a mai precizat prefectul Gheorghe Feneşer.
În prezent, DSP Alba derulează ancheta, în scopul identificării cauzelor care au provocat toxiinfecţia alimentară. Conform declaraţiilor directorului Horea Timiş, formele medicale ale afecţiunii de care suferă pacienţii sunt uşoare şi moderate, iar spitalele au început deja să facă externări. În ceea ce priveşte posibilele cazuri noi, directorul DSP Alba a apreciat că, în cursul zilei de azi, acestea ar mai putea apărea, dar sporadic şi într-un număr foarte mic. Rezultatele anchetei desfăşurate de autorităţi vor fi făcute publice cel mai târziu la începutul săptămânii viitoare.
„Am reuşit să rezolvăm o problemă gravă, într-un mod care, cred eu, arată profesionalismul instituţiilor implicate şi a personalului medical. Încă din prima clipă, l-am ţinut la curent pe domnul prefect cu felul în care a decurs intervenţia noastră, iar domnia sa ne-a susţinut de la început până la sfârşit. Ancheta noastră cu privire la acest caz se află în derulare, probele au fost trimise la laborator şi odată ce vom stabili cu exactitate ce a declanşat această infecţie şi cine se face responsabil, vom lua şi măsurile legale de sancţiune care se impun”, a declarat Horea Timiş, directorul DSP Alba.
În acest context, prefectul judeţului Alba a subliniat că necunoaşterea legii nu absolvă pe nimeni de consecinţele încălcării ei. ”Infecţia alimentară a afectat peste 100 de oameni. Nu e de glumă şi nimeni nu îşi poate permite să nu ia în calcul legea. Acesta este şi motivul pentru care fac apel la toţi organizatorii de evenimente. Lipsa informării sau tratarea cu superficialitate a prevederilor legale conduce, iată, la situaţii critice. Ancheta va stabili în mod clar cine şi de ce se face responsabil, iar la finalul acesteia, vor fi stabilite şi sancţiunile. Este încă devreme să vorbim despre aceste aspecte. Acum nu pot decât să mă bucur că situaţia a depăşit pragul critic şi că oamenii se simt mai bine”, a conchis prefectul Gheorghe Feneşer.

Adriana DURIGĂ

Facebook 

Acest articol a fost citit de 477 ori

Comentarii

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.