Rămâi conectat

Știri din zonă

Primăria comunei Bistra a fost acreditată ca furnizor de servicii sociale pe perioadă nedeterminată

Publicat

în

primaria-bistra-nouMinisterul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, prin decizia nr. 2992/27.06.2016 a ministrului Dragoş Nicolae Pîslaru, a acreditat Primăria Bistra – Compartimentul de Asistenţă Socială, să acorde servicii sociale pe perioadă nedeterminată.

După obţinerea certificatului de acreditare, urmează paşii de licenţiere a centrului de îngrijire copii tip after school din Bistra. Prima etapă va consta în constituirea unui comitet local care va avea ca atribuţii evaluarea şi selecţia beneficiarilor, propunerea planurilor individuale de îngrijire, urmărirea şi evaluarea rezultatelor practice obţinute în cadrul centrului, urmărirea evoluţiei din domeniul legislativ şi adaptarea permanentă a activităţii la noile cerinţe normative. Comitetul local va fi format dintr-un reprezentant al Consiliului Local Bistra, un reprezentant al Consiliului Parohial Bistra şi din coordonatorul centrului.
Centrul  after school din Bistra a fost înfiinţat printr-un program PNDR, pe Măsura 322, în cadrul proiectului „Modernizarea infrastructurii rutiere, de mediu, socială şi culturală în comuna Bistra”.  Amenajarea, modernizarea şi dotarea centrului s-a ridicat la peste 800.000 de lei.
Înfiinţarea centrului de îngrijire copii tip after school are scopul de a  preveni abandonul familial şi  eşecul şcolar în rândul a 20 de copii din comuna Bistra care provin din familii cu o situaţie socio-economică precară. Copiii vor frecventa cursurile şcolii din comunitate, urmând ca după încheierea programului şcolar să frecventeze centrul de îngrijire.
„Sperăm ca centrul să devină funcţional din vara acestui an. Acest serviciu pentru protecţia copilului are  misiunea de a preveni abandonul şi instituţionalizarea copilului, prin asigurarea pe timpul zilei a unor activităţi de îngrijire, educaţie, recreere, socializare, consiliere, dezvoltarea deprinderilor de viaţă independente, orientare şcolară şi profesională, recuperarea unor carenţe educative, cât şi a unor activităţi de sprijin, consiliere, educare pentru părinţi sau reprezentanţii legali, precum şi pentru alte persoane care au în îngrijire copii în dificultate. Totodată, în urma acestui proiect  au mai fost create câteva locuri de muncă la noi în comună”, declară Traian Gligor, primarul comunei Bistra.
Clădirea în care va funcţiona centrul after school are o cameră de zi pentru activităţi recreative, o sală pentru servit masa, 3 grupuri sanitare pentru copii şi unul pentru personal, 2 camere de studiu şi un birou. Printre dotări se regăseşte  şi centrala termică proprie. Spaţiul dispune de mobilier nou, aparatură electrocasnică, computere, materiale didactice, cărţi, rechizite şcolare etc. Copiii vor servi aici masa de prânz şi o gustare. Ei vor avea în program activităţi de petrecere a timpului liber, meditaţii, pregătirea temelor dar şi timp de odihnă. Echipa de lucru va fi compusă din coordonatorul centrului, un asistent social licenţiat în asistenţă socială, 2 animatori socio-educativi calificaţi şi un psiholog.

I. B.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Știri din zonă

Bărbat de 53 de ani din Bistra cercetat de polițiști, după ce a accidentat o femeie care traversa regulamentar o stradă din Abrud

Publicat

în

Miercuri, 17 aprilie 2024, în jurul orei 15.45, un bărbat de 53 de ani, din comuna Bistra, în timp ce conducea un autoturism pe strada Republicii din Abrud, a surprins și accidentat o femeie de 63 de ani, din Municipiul Cluj Napoca, care era angajată în traversarea străzii pe trecerea de pietoni.

În urma accidentului, femeia a suferit leziuni corporale ușoare și a fost transportată la spital, fără a rămâne internată.

Atât conducătorul auto cât și victima accidentului au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, în ambele situații.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

FOTO: ARHIVĂ


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Peste 200 de mii de euro vor fi investiți în corpuri de iluminat cu tehnologie LED și sistem de telegestiune, la Bistra

Publicat

în

Încă un contract pentru creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public în comuna Bistra (etapa II) a fost semnat de către primarul Traian Gligor.

Valoarea totală a investiției este de 10.14628, 98 lei cu TVA, din care finanțarea nerambursabilă este de 994739,33 lei, câștigată prin Programul privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public, derulat prin Administrația Fondului pentru Mediu.

Peste 200 de corpuri vechi de iluminat stradal din anumite zone vor fi demontate și înlocuite cu corpuri noi de iluminat, performante, cu tehnologie LED. Cele 209 corpuri noi de iluminat public moderne și performante vor fi controlate de la distanță prin platforme de management și telegestiune.

„Acest program a fost o oportunitate pentru administrația locală de a moderniza iluminatul public din comună și de a reduce costurile cu energia electrică. Acest lucru asigură implicit și un nivel de trai mai bun comunității noastre. Dorim să facem acest lucru în toate satele comunei noastre. Vom accesa în continuare orice fonduri care ne permit să investim în calitatea serviciilor pentru cetățeni”, afirmă Traian Gligor, primarul comunei Bistra.

Corpurile de iluminat stradal noi vor fi montate în zonele/străzile: Valea Bistrișorii, Novăcești, Rude, Nămaș, Trișorești, Crețești, Gănești, Lunca Merilor, Gârde, Hudricești, Lunca Largă, Gruieț, Solidarității, Ghiocelului, Iuliu Coroiu, Șoferilor, Calea Turzii, Calea Turzii secundară.

Modernizarea sistemului de iluminat public duce la îmbunătățirea calității mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin utilizarea unor corpuri de iluminat cu LED care să determine o eficiență energetică ridicată și poluare luminoasă minimă.

„Clasicul iluminat stradal, mare consumator de energie din comuna Bistra, va fi înlocuit pas cu pas cu unul modern, mai economic și mai eficient. Pe lângă faptul că se vor face economii serioase la bugetul local (costurile de întreținere sunt mici, iar durata de viață a LED-urilor este ridicată), se va crea și un mediu de siguranță pentru cetățeni, care se vor putea bucura de confortul pe care îl oferă iluminatul public modern”, mai spune Traian Gligor, primarul comunei Bistra.

FOTO: ARHIVĂ


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Incendiu de vegetație și litieră de pădure, la Lăzești. Intervin pompierii militari din Câmpeni, SVSU Scărișoară și membrii Ocolului Silvic Gârda

Publicat

în

Pompierii militari din Câmpeni în cooperare cu SVSU Scărișoara și reprezentanți ai Ocolului Silvic Gârda intervin pentru localizarea și stingerea unui incendiu de vegetație uscată și litieră de pădure, în satul Lăzești.

„Secția de pompieri Câmpeni intervine pentru localizarea și stingerea unui incendiu de vegetație uscată și litiera de padure în satul Lăzesti, comuna Scărisoara. Pâna la momentul de față, suprafață afectată este de aprox. 1 hectar. Pentru stingerea incendiului participă și personal din cadrul SVSU Scărișoara și Ocolul Sivic Gârda. Forțe alocate: 1 x APIC, 1 x ASAS și 1 x Mercedes UNIMOG”, a transmis ISU Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

campeniinfo, stiri campeni, informatii campeni