Rămâi conectat

Învățământ-Cultură

Primarul Dan Cristian Pașca, prezent la festivitățile de deschidere a anului școlar 2021 – 2022 organizate în școlile și grădinițele din Câmpeni

Publicat

în

Primarul Dan Cristian Pașca a fost prezent în dimineața zilei de astăzi, 13 septembrie 2021, la festivitățile de deschidere a anului școlar 2021 – 2022, organizate în școlile și grădinițele din orașul Câmpeni.

„Am participat astăzi, cu emoție, la festivitatea de deschidere a anului școlar 2021-2022, în școlile și grădinițele din orașul nostru. A fost o zi încărcată de bucuria revederii pentru majoritatea copiilor dar și de emoție pentru cei care au trecut pentru prima dată pragul școlii.

Viitorul unei societăţi depinde de educaţie. Copiii sunt, fără nicio îndoială, cea mai importantă investiţie a noastră! Educația are nevoie de implicarea fiecăruia dintre noi: profesori, părinți, comunitate locală, administrație publică locală.

Astăzi, ne-am angajat să străbatem împreună, drumul spre o educaţie de cea mai înaltă calitate şi spre performanţă! Noi, cei din administrația publică locală suntem partenerii dumneavoastră în procesul educațional. Ne vom asigura că aveți toate condițiile unei educații de calitate pentru a performa: școli frumoase, curate, cu dotările necesare desfășurării unui act educațional modern și de calitate, și ce este mai important, cadre didactice bine pregătite profesional și cu dragoste față de carte, profesie și copii.

Dragi elevi şi profesori, vă doresc un an nou şcolar plin de realizări, succese şi împliniri! Un an școlar în care provocările să se transforme prin efort comun, în reușite. Şi nu uitaţi: Educaţia este cea mai puternică armă pe care o puteţi folosi pentru a schimba lumea!”, a scris primarul Dan Cristian Pașca, pe pagina personală de facebook.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Învățământ-Cultură

Rezultate foarte bune obținute de elevii Școlii Gimnaziale „Nicodim Ganea” Bistra, la etapa județeană a Olimpiadei de Educație Socială

Publicat

în

La finalul săptămânii trecute a avut loc etapa județeană a Olimpiadei de Educație Socială, la care au luat parte și 4 eleve de la Școala Gimnaziala „Nicodim Ganea”, din Bistra.

„A devenit o tradiție, ca elevii Școlii Gimnaziale „Nicodim Ganea” Bistra să participe cu succes la Olimpiada de Educație Socială .

Astfel elevele Toader Adriana si Balea Maria Sofia din clasa a VIII-a au făcut echipe de succes cu elevele Lup Roxana și Rîșteiu Georgiana din clasa a VII-a.

Premiul III si o mențiune ne onorează, rezultate în spatele căruia se află pasiune, determinare și multă muncă.

Le felicităm din suflet!”, au transmis reprezentanții școlii „Nicodim Ganea” Bistra.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Gaița Ștefania Ioana, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni, calificare la faza națională a Olimpiadei de Geografie

Publicat

în

Eleva Gaița Ștefania Ioana, din clasa a XII-a FBE a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni, a demonstrat încă o dată că munca asiduă și pasiunea pentru geografie reprezintă cheia succesului!

Astfel ea cunoaște din nou bucuria de a participa la Olimpiada Națională de Geografie care va avea loc anul acesta la Constanța. Ștefania a reușit aceeași performanță și anul trecut, obținând un Premiu Special la Pitești.

Anul acesta a participat și la Concursul Național Geoinfovirtual, obținând Premiul I cu 96 de puncte din 293 elevi înscriși.

Felicitări, Ștefania pentru ambiție și performanță, pentru acest frumos rezultat care este o răsplată a efortului depus!

Mult succes și inspirație la etapa Națională! Ștefania a fost coordonată de profesor coordonator, Filip Anda.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

David Dragoș, elev al Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni, calificare la fazele naționale ale Olimpiadelor de Chimie și Matematică

Publicat

în

David Dragoș, elev în clasa IX-a la Colegiul Național „Avram Iancu” Câmpeni, a reușit să se califice la fazele naționale ale olimpiadelor de matematică și chimie și a obținut locul II la etapa județeană de informatică.

„Ani de liceu…Când la mate dai de greu…”, versuri care pentru elevul David Dragoș din clasa a IX-a MII nu reprezintă altceva decât bucuria unei întreceri cu sine însuși.

De altfel, Dragoș a cunoscut din nou bucuria de a fi pe primul loc la olimpiada județeană de matematică, după ce a reușit aceeași performanță în urmă cu doi ani.

Rezultatele lui frumoase nu înseamnă doar matematică.

El a început în forță cu o triplă reușită:

– Premiul 1 la Olimpiada de matematică – faza județeană, cu participare la faza națională, prof. coordonator Sturza Ioana.
– Premiul 2 la Olimpiada de informatică – faza județeană, prof. coordonator Berindeie Virgil.
– Premiul 3 la concursul de chimie „Lazăr Edeleanu” – faza județeană, cu participare la faza națională, prof. coordonator Mucea Cristina.

Dragoș se pregătește în cadrul Centrului Județean de excelență Alba la matematică (prof. coordonator Sturza Ioana)și chimie ( prof. coordonator Anca Constanța).

„De trei ori felicitări, Dragoș! Felicitări profesorilor coordonatori!”, au transmi sreprezentanții Colegiului Național „Avram Iancu „Câmpeni”.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

campeniinfo, stiri campeni, informatii campeni