campeniinfo, stiri campeni, informatii campeni

Acasă » Administrație » Problema de „sistem” a miilor de diabetici dependenţi de insulină din Alba, în atenţia prefectului

Problema de „sistem” a miilor de diabetici dependenţi de insulină din Alba, în atenţia prefectului

Publicat în 22.02.2013 la ora 14:00

Gheorghe Feneșer, prefectul judeţului Alba, a primit o serie de sesizări din partea unor persoane cu diabet, potrivit cărora, din cauza faptului că reţetele se eliberează o dată la 3 luni şi doar pe bază de programare, sunt în pericolul de a nu mai putea obţine la timp insulina de care sunt dependenţi.

În judeţul Alba, există peste 10.000 de bolnavi de diabet. Dintre aceştia, câteva mii depind de insulina eliberată pe bază de reţetă de către medicul diabetolog. Reţeta se eliberează o dată la 3 luni, în cadrul consultaţiei la medicul specialist, care are loc strict pe bază de programare.

Din cauza faptului că, la nivelul judeţului, există doar 4 medici specialişti în diabet, boli de nutriţie şi boli metabolice, unul la Cugir şi alţi trei la Alba Iulia, aceştia trebuie să facă faţă miilor de pacienţi ceea ce este, practic, imposibil, în condiţiile în care nu pot fi consultaţi mai mult de 28 pacienţi/zi. În acest context, există riscul ca diabeticii să nu intre la timp în posesia insulinei.

Conform normelor de sănătate, implementate la nivel naţional, un medic nu poate să consulte mai mult de 4 pacienţi/oră, respectiv 28 pacienţi/zi, ceea ce înseamnă că cei 4 medici diabetologi din judeţul Alba se află în imposibilitatea de a prescrie reţetele pentru toate miile de pacienţi dependenţi de insulină.

În urma sesizărilor primite, prefectul Gheorghe Feneşer a solicitat, până la începutul săptămânii viitoare, o informare detaliată cu privire la acest caz, a cărui soluţionare este, în opinia prefectului judeţului Alba, prioritară.

Spre regretul meu, informaţiile pe care le-am primit se verifică. Sunt prea puţini medici specialişti care pot elibera reţetele pentru insulină şi mii de oameni care trebuie programaţi la consultaţie, pentru prescrierea reţetei. Este firesc, în aceste condiţii, ca medicii să fie suprasolicitaţi, dar, mai problematică mi se pare această restricţie a numărului de consultaţii, pentru că, din cauza ei, persoanele dependente de insulină din Alba riscă să nu o primească la timp. Cred că ar trebui să se facă o excepţie în privinţa diabeticilor care au nevoie de insulină şi să fie eliminată în cazul lor această restricţie a numărului maximum de consultaţii zilnice. Împreună cu toţi factorii responsabili voi discuta soluţiile pe care le avem la îndemână, ca să venim în sprijinul bolnavilor”, a declarat prefectul Gheorghe Feneşer.

Problema va fi dezbătută la începutul săptămânii viitoare, după ce prefectul judeţului Alba va primi informarea detaliată pe care a solicitat-o. „Avem soluţii care pot fi aplicate, după părerea mea, şi datorită cărora termenul de aşteptare care acum ajunge până la 1 lună şi jumătate, aşa cum mi-au spus pacienţii cu care am vorbit, poate fi redus la maximum câteva zile. După ce vom face o analiză completă a situaţiei, vom face publice şi măsurile pe care le putem lua, în aşa fel încât persoanele dependente de insulină să nu mai fie supuse riscului de a nu o putea obţine la timp”, a mai precizat prefectul judeţului Alba.

Acest articol a fost citit de 401 ori

Comentarii

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.