Rămâi conectat

Actualitate

Recomandări ale Poliției Rutiere pentru traficul în condiții de iarnă | campeniinfo.ro

Publicat

în

drum-iarnaAvând în vedere condiţiile meteo-rutiere specifice sezonului rece, poliţiştii rutieri le recomandă conducătorilor auto să manifeste prudenţă sporită la volan, să circule cu viteză redusă, să păstreze distanţa în mers, să nu se angajeze în efectuarea unor manevre riscante în trafic, să nu frâneze sau să vireze brusc şi să utilizeze, cu precădere, frâna de motor.

De asemenea, le recomandăm conducătorilor de autovehicule ca înainte de a porni la drum să se intereseze cu privire la starea traseului pe care urmează să îl parcurgă şi situaţia meteorologică existentă și să își echipeze autovehiculele corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip, rezervă de combustibil, sistem de climatizare – dezaburire funcţional, etc.).
În timpul deplasării, cei de la volan trebuie să manifeste permanent prudenţă, să reducă viteza de deplasare în zonele cu carosabil alunecos, precum şi în apropierea trecerilor pentru pietoni, în așa fel încât să poată fi evitat orice pericol care ar putea să apară. De asemenea, este necesar să-şi asigure o bună vizibilitate din autovehicul, prin curăţarea parbrizului, lunetei şi geamurilor laterale, să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculele dinainte, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă, să nu frâneze sau să vireze brusc şi să utilizeze, cu precădere, frâna de motor.
Este absolut necesar ca toţi conducătorii auto să respecte indicaţiile şi recomandările poliţiştilor rutieri care acţionează pe arterele pe care se circulă îngreunat şi să nu oprească pe partea carosabilă a drumurilor naţionale, pentru a permite utilajelor de deszăpezire şi de împrăştiere a materialului antiderapant să intervină eficient.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Sunetele tulnicelor din Apuseni au răsunat la „Primăvara românească de la Bruxelles”

Publicat

în

Două tulnicărese din Apuseni, Crinela Narița și Geanina Onețiu, au oferit sâmbătă, 20 aprilie, un moment artistic special, în cadrul unui eveniment din seria inițiativelor europarlamentarului Victor Negrescu dedicate promovării României și a județului Alba chiar în centrul capitalei europene, la Bruxelles. Tulnicele au sunat la Festivalul Arthis Fest, eveniment dedicat diasporei românești din Belgia organizat de Asociația Belgo-Română Arthis, în Place de la Bourse.

Crinela și Geanina au reprezentat cu mândrie „Grupul de Tulnicărese „Apuseni”” din Câmpeni, județul Alba, fiind a treia generație din familia lor care a sunat tulnicul la Bruxelles.

De la „Primăvara românească la Bruxelles”, eveniment pe care Victor Negrescu îl sprijină în calitate de europarlamentar de 10 ani, nu putea lipsi tulnicul, instrumentul muzical străvechi al moților. Tulnicăresele din Apuseni au urcat pe scena din Place de la Bourse și au “anunțat” prezența reprezentanților județului Alba, la fel ca în trecut, când instrumentul era folosit pentru a anunța evenimentele din cadrul familiei sau a comunității.

Sunetul răscolitor al tulnicelor, surprinzătoarele instrumente de cântat, au stârnit admiraţia celor prezenți la eveniment, cele două surori împărtășind cu mândrie comunității locale ”povestea lor despre tradiție, tulnic și iubire pentru cultura românească”.

Evenimentul „Primăvara românească la Bruxelles” a fost unul mare și deosebit de important pentru noi, mai ales că a fost prima noastră vizită în Belgia. În anii trecuți, bunica, împreună cu copiii ei și cu prietenele sale, au mai fost în Belgia, reprezentând Județul Alba la diferite evenimente organizate pentru românii din acolo. Deci, nu este pentru prima dată când tulnicul răsuna în Bruxelles.

Îi mulțumim domnului Victor Negrescu pentru invitație, pentru atenție și pentru faptul că încurajează tradițiile autentice promovate de tânăra generație. Totodată, îi mulțumim și pentru ospitalitatea de care a dat dovadă, prezentându-ne Palatul European, explicând mai în detaliu activitatea sa și rolul dânsului la Bruxelles.

Aș vrea să le mulțumesc și celor din staff-ul dansului care au făcut ca această experiență a noastră să fie mult mai plăcută decât ne așteptam. De asemenea, întâlnirile cu românii din diaspora sunt întotdeauna cele mai speciale și bogate din punct de vedere emoțional și spiritual. Românii noștri, și nu numai, rămân profund impresionați de povestea noastră, de povestea tulnicului, de sunetul acestuia și de istoria lui. Motiv pentru care românii își doresc să ne cunoască mai bine și să se reconecteze cu rădăcinile strămoșești prin povestirile noastre.

Am avut frumoasa surpriză ca în această dimineață să fiu contactată telefonic de către o familie care locuiește în Belgia și care ne-a întâlnit la Bruxelles, la acest eveniment. Ei au rămas profund impresionați de prestația noastră, motiv ce i-a determinat să ne viziteze judeţul Alba, Ţara Moților, și să învețe să cânte la tulnic în vara aceasta. Așadar, pentru mine și sora mea Nina a fost o experiență unică, trăită din plin și perfectă pentru încă o filă de poveste ce trebuie trecută în cartea noastră „Povestea Tulnicului din Munții Apuseni”, a transmis pentru ziarulunirea.ro, Crinela Narița și Geanina Onețiu.

Crescute într-o familie unde meșteșugul portului popular tradițional românesc și cântatul în tulnic au fost transmise din generație în generație, Crinela și Nina au fost binecuvântate de viață să fie nepoatele Marianei Gligor, tulnicăreasa cunoscută peste tot în lume și care în anul 2015 a primit prestigiosul titlu de „Tezaur Uman Viu” pentru competențele și dedicarea ei pentru păstrarea și promovarea acestui element esențial al patrimoniului cultural imaterial.

De la buni, cum o alintă Crinela și Nina, au învățat toate tainele tulnicului, dar și arta portului popular, la Bruxelles cele două tinere purtând costume cusute chiar de bunica lor.

Tulnicăresele din Apuseni au prezentat la Bruxelles poate cel mai emoționant moment artistic, fiind cel mai reprezentativ exemplu de prețuire a culturii noastre tradiționale, aducându-ne aminte că ”avem datoria de a păstra ceea ce ne definește ca popor român”.

În curând, Crinela va lansa și o carte – Povestea Tulnicului – la care a lucrat împreună cu bunica sa și care va cuprinde multe povești și informații despre instrument.

„Cu fiecare semnal al tulnicului simt că împărtășesc nu doar o tradiție, ci o parte a sufletului meu”, mai spune tulnicăreasa. ”La Bruxelles, am vrut să vă umplem sufletele de mândrie și să vă reamintim cât de bogat suntem ca popor român”, au concluzionat tinerele din Apuseni.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Trei persoane au ajuns la spital, în urma unui accident rutier petrecut pe DN 75, la Mihoești

Publicat

în

Pompierii din Câmpeni au intervenit astăzi, 24 aprilie 2024, pe DN 75,  la Mihoești, pentru acordarea primului ajutor medical și asigurarea măsurilor specifice la un accident rutier.

„Secția de pompieri Câmpeni intervine pentru acordarea primului ajutor medical și asigurarea măsurilor specifice la un accident rutier produs pe raza localității Mihoiești. Din informațiile primite ar fi vorba despre 2 auto implicate, doi participanți la trafic din care unul în stare inconștientă, fără persoane încarcerate. Forțe alocate: 1 x ASAS, 1 x EPA și 1 x ambulanta SAJ”, a transmis ISU Alba.

UPDATE: „Forțele de intervenție au ajuns la locul producerii accidentului. În accident sunt implicate 2 autoturisme, 3 participanți la trafic, toate persoanele sunt conștiente, cooperante. La locul accidentului, la momentul de față, se asigură măsurile specifice de către pompierii militari și se acordă primul ajutor medical celor 3 persoane implicate în accident. Toate cele 3 persoane vor fii transportate de către echipajele medicale la CPU Câmpeni”, a mai transmis ISU Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | campeniinfo.ro

Publicat

în

Nume sărbătorite de Sfântul Gheorghe 2024 • Nume derivate de la Gheorghe • Cui îi spunem ”la mulți ani” de Sf. Gheorghe | campeniinfo.ro

Peste 900.000 de romani își serbează onomastica, în 23 aprilie, cu ocazia Sfântului Gheorghe. Sfântul Mare Mucenic s-a născut în Capadocia într-o familie creștina și a trăit in timpul domniei împăratului Diocletian.

Nume sărbătorite de Sfântul Gheorghe

 Din cei peste 900.000 de romani care poarta numele Sfantului Mare Mucenic Gheorghe peste 700.000 sunt bărbați si peste 180.000 femei.

Din totalul romancelor, peste 130.00 poarta numele de Georgeta, alte peste 33.000 – Gheorghita sau Ghiorghita si peste 14.000 – Geta, in timp ce peste 500 femei poarta numele de Ghita.

 La barbati, numele Gheorghe, Ghiorghe se regaseste in peste 550.000 dintre cazuri, George – peste 140.000, Gheorghita, Ghiorghita – peste 24.00, iar peste 4.800 de romani poarta numele Ghita.

Legenda Sfantului Gheorghe

S-a inrolat in armata romana si, parcurgand ierarhia militara, Sf. Gheorghe s-a facut remarcat prin faptele de arme. In ciuda decretului impotriva crestinilor, emis de Diocletian in 303, Sf. Gheorghe a ales sa-si marturiseasca public credinta crestina. Din ordin imperial, sfantul a fost intemnitat si supus torturii pentru a-si renega credinta. Loviri cu sulita, lespezile de piatra asezate pe piept, trasul pe roata, groapa cu var, incaltamintea cu cuie, bautura otravita, bataia cu vana de bou si toate celelalte torturi nu au reusit sa-l faca sa renunte la credinta sa.

Martorii suferintelor Sfantului Gheorghe, uimiti de puterea sa de a rezista la durere, au renuntat la credinta in zeitati pagane, imbratisand crestinismul. O dovada a sfinteniei sale o reprezinta o minune savarsita de Sf. Gheorghe in timpul intemnitarii sale. Atingand trupul unui detinut mort din celula sa, acesta a inviat, convingand-o astfel chiar pe imparateasa Alexandra, sotia lui Diocletian, sa se crestineze. Intrucat Sf. Gheorghe a respins oferta imparatului de a-i acorda inalte onoruri in schimbul renuntarii la crestinism, Diocletian a ordonat omorarea prin decapitare a Sf. Gheorghe si a sotiei sale.

Citeşte şi: MESAJE de Sfântul Gheorghe. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica

In constiinta populara romaneasca, Sf. Gheorghe este unul dintre cei mai prezenti sfinti, numeroase biserici purtand hramul sau. Exista numeroase orase in Romania care poarta numele Sfantului Gheorghe si chiar unul dintre cele trei brate ale Dunarii este denumit astfel. Imaginea Sf. Gheorghe ucigand balaurul este prezenta si pe steagul Moldovei medievale trimis de Stefan cel Mare la Manastirea Zografu de la Muntele Athos.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este unul dintre cei mai preţuiţi sfinţi. De neam bun, a îmbrăţişat de tânăr carierea armelor, distingându-se repede prin curajul şi abilităţile sale. În timpul prigoanei creştinilor, Sfântul şi-a mărturisit şi el cu tărie credinţa şi, după ameninţări şi torturi, a fost executat din porunca aceluiaşi împărat pe care îl servise în lupte şi războaie.

Gheorghe – din greacă: agricultor, lucrător al pământului, acest nume deosebit, atât de răspândit la noi, la români, ne arată că omul trebuie să fie, înainte de toate, harnic şi gospodar. – „Lucrul face sănătate, trândăvia tot păcate.” – Proverb românesc.

Derivate: George, Georgeta, Georgiana, Geta, Gina, Gelu, Geo, Gică, Gherghina, Ioiga, Iordache ş.a.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

campeniinfo, stiri campeni, informatii campeni