Rămâi conectat

Sport

Schioarele de la CSŞ Câmpeni au obținut rezultate excelente la naţionalele cluburilor şcolare

Publicat

în

CSS-Campeni-schioare-2016Sportivele de la CSS Câmpeni, au obtinut rezultate foarte bune la Campionatele Nationale ale Cluburilor Sportive Scolare la schi alpin, care s-au desfăşurat pe Transalpina, in judetul Petroşani. Astfel, la proba de slalom uriaş, podiumul junioarelor mari a fost ocupat integral de sportive legitimate la clubul din Munţii Apuseni.
La proba de slalom urias din cadrul Campionatelor Sportive Scolare junioarele mari ale sportivele clubului au reusit o premiera pentru clubul din Campeni si au ocupat podiumul integral: Locul I Ciocanel Raluca, Locul II Kis Timea si Locul III Copot Bianca, iar la junioare mici titlul este adjudecat de Kis Timea.
Şi în proba de slalom, de asemenea fetele s-au remarcat cu rezultate foarte bune.  La junioare mari: Ciocanel Raluca: Locul I si Kis Timea: Locul III iar la juniorare mici: Kis Timea: Locul II.
Tot pe Transalpina a avut loc Cupa Stiinta Petrosani, concurs de slalom pentru juniori si seniori, care puncteaza in Cupa Romaniei, la categoria Open. Aceasta cursa a fost castigata de Ciocanel Raluca, iar pe locul III, se claseaza tot de la CSS Campeni, Copot Bianca.
Rezultatele sportivelor sunt excelelente tinand cont ca, sportiva Ciocanel Raluca este revenita dupa o lunga perioada de recuperare in urma operatiei la un genunchi, ea suferind o accidentare in toamna anului trecut, deci cu atat mai mare este surpriza castigarii acestor concursuri si premiera de a avea toate sportivele pe podium la o proba a schilui alpin.
Prin intermediul acestor concursuri, cele mai bine cotate din tara, se vede valoarea acestor schioare si munca lor impreuna cu cea a antrenorului Tiberiu Tantos, care lucreaza cu multa daruire ca acest club sportiv sa isi pastreze reputatia de a fi un centru foarte bun de pregatire pentru schiorii romani.
Saptamana viitoare, tot pe Transalpina se vor desfasura Campionatele Nationale de juniori si seniori dupa care sportivele pleaca la un concurs international, la Bansko, Bulgaria!!

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sport

Sportivii de la CSC Bistra au fost premiați în cadrul Galei Sportului din Județul Alba

Publicat

în

La sfârșitul lunii februarie 2024, la Alba Iulia s-a desfășurat Gala Sportului din Județul Alba. Evenimentul a fost organizat de către Consiliul Județean Alba, în colaborare cu Direcția Județeană de Sport Alba.

34 de karatiști de la Clubul Sportiv Comunal Bistra, împreună cu antrenoarea lor, Viviana Pripon, și președintele clubului, Marian Scrob, au fost premiați pentru rezultatele sportive deosebite obținute la competiții locale, naționale și internaționale.

Pe lista sportivilor care practică arte marțiale se află: Tudor Pleșa, Tania Mboh, Eduard Motora, Mara Pripon, Alin Pripon, Mihail Lombrea, Oana Colda, Alexandra Radu, Alexandru Golgoț, Jason McLaughlin, Elena Mărgăian, Mihai Drăgoiu, Denisa Balea, Daniel Selage, Andrei Bădău, George Pleșa, Elias Mihețiu, Gavril Vasiu, Maria Cenușă, Maria Bonte, Mihai Mateiu, Denis Mihețiu, Ciprian Gligor, Mihai Rîșteiu, Diana Rîșteiu, Anamaria Roșu, David Balea, Maria Drăgoiu, Raisa Narița, Radu Plic, Raul Râșteiu, Elena Crișan, Maria Toader și Sebastian Sicoe.

Sportivii au primit diplome și câte un premiu în bani de 400 de lei.

De asemenea, premiul pentru „Cel mai bun sportiv din Județul Alba la arte marțiale” a fost oferit sportivului Tudor Pleșa de la CSC Bistra.

La eveniment a fost prezent cu sportivii și primarul comunei Bistra, Traian Gligor. El a primit în numele Clubului Sportiv Comunal Bistra o diplomă pentru rezultatele obținute de sportivi și pentru implicarea în susținerea sportului.

„Copiii noștri au fost recompensați pentru rezultatele lor, pentru talent și munca depusă la competiții. Le mulțumesc pentru ceea ce fac. De asemenea, îi mulțumesc domnului primar Traian Gligor și tuturor celor care s-au implicat și ne-au susținut ca să putem participa la competiții și ca rezultatele noastre să fie recunoscute. Aș vrea să reamintesc faptul că Clubul Sportiv Comunal Bistra a luat ființă la inițiativa primarului Traian Gligor”, afirmă Viviana Pripon, antrenorul CSC Bistra.

„Sportivii noștri sunt deosebiți, muncitori, pasionați și implicați. Le mulțumesc copiilor și antrenoarei pentru munca depusă și pentru că au făcut cunoscută comuna noastră. Vom sprijini și eu și colegii mei, consilierii locali, sportul și performanța. Dragi copii, Bistra este mândră de voi!”, declară Traian Gligor, primarul comunei Bistra.

Edilul din Bistra le mulțumește organizatorilor Galei Sportului din Județul Alba și domnului președinte al Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, pentru recunoașterea meritelor sportivilor din comuna Bistra.

Karatiștii de la Bistra se antrenează în continuare pentru alte competiții de acest gen.

Din anul 2017, de când s-a înființat CSC Bistra, sportivii de la acest club au adus acasă mii de medalii de aur, argint și bronz.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Sport

Sportul Câmpeni, câștigătoarea turneului de fotbal în sală, organizat în sala de sport a Liceului Tehnologic Silvic

Publicat

în

De curând, la Câmpeni s-a desfășurat un turneu de fotbal în sală, competiția la care au luat startul 12 echipe fiind organizată de conducătorii clubului Sportul Câmpeni (Marian Petricele, Sergiu Bistraie și Mihai Negrea).

Pe durata celor 4 seri au participat aproximativ 2000 de spectatori, Sala de Sport a Liceului Tehnologic Silvic Câmpeni fiind neîncăpătoare la cele două finale, semn că locuitorii din zona Munților Apuseni sunt dornici să li se ofere motive pentru a socializa și urmări astfel de evenimente, zona fiind prea săracă din punct de vedere sportiv, din pricina slabei susțineri din partea autorităților locale.

Formațiile clasate pe podium:

• locul 3: Diaspora Câmpeni, echipă formată în principal din tineri plecați din localitate care se întorc mereu cu plăcere, mai ales la astfel de ocazii. Reprezentatul orașului, domnul profesor Cosmin Stan, a fost cel care a condus echipa din care au mai făcut parte: Marius Coroiu, Dan Raț, Claudiu Cioara, Răzvan Morar, Răzvan Mocanu, Dan Nemeș, Călin Berindeie, Alexandru Novac și Paul Mucea. Doar anumite erori au făcut să nu dispute finala, fiind eliminată în semifinale la loviturile de departajare, în urma unor decizii controversate;

• locul 2: Rapid București – echipă alcătuită din tineri din zonele limitrofe ale orașului Câmpeni, care a oferit spectacol pe durata turneului, demonstrând din plin că în zonă exista tineri talentați care pot să își aducă contribuția la dezvoltarea fotbalului:

• locul 1: Sportul Câmpeni: formație care domină fotbalul pe teren redus, câștigând numeroase turnee în zona Munților Apuseni, fiind de neînvins în ultimii 5 ani. Echipa demonstrează din plin că există jucători de calitate, care au expertiza și studiile necesare pentru a oferi un viitor și altor tineri care alcătuiesc echipele de juniori ale clubului. A încasat un singur gol în cele 5 jocuri disputate în acest turneu, adjudecându-și finala cu scorul de 3-1. Echipa condusă din teren de profesorul Marian Petricele (președinte al clubului Sportul Câmpeni) a contat pe Sergiu Bistraie, Adi Gligor, Andrei Corcheș, Geo Motora, Mihai Negrea, Ionuț Drăgoiu, Aron Sicoe și Mihai Dehelean,

La nivel individual s-au remarcat portarul Sergiu Bistraie (Sportul Câmpeni) – un singur gol încasat în cele 5 meciuri disputate și gol în finală; Geo Motora (Sportul Câmpeni) – două goluri în ultimul act; Adrian Adam (Rapid București) – jucător tehnic; Cosmin Stan (Diaspora Câmpeni) – a înscris două goluri în finala mică (3-0 cu Sălciua); Marius Coroiu (Diaspora Câmpeni).


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Sport

Administrația publică locală a premiat câștigătorii Campionatului Local de Fotbal al Comunei Bistra – ediția de toamnă 2023

Publicat

în

Duminică, 5 noiembrie, s-a încheiat Campionatul Local de Fotbal al Comunei Bistra – ediția de toamnă 2023.

În competiția sportivă s-au înscris 7 echipe: Inter Valea Mare, Club Țache 2000, Juniorii Bistra,  Celecao Bistra, Instalatorii, Burtoșii și Lunca Merilor.

Ultimele două meciuri din Campionatul Local al Comunei Bistra la Fotbal s-au disputat între echipele:

  • Inter Valea Mare – Juniorii Bistra
  • Club Țache – Instalatorii

Clasamentul final arată astfel:

Loc I – Club Țache

Loc II – Instalatorii

Loc III – Juniorii Bistra

Loc IV –  Inter Valea Mare

Loc V – Burtoșii

Loc VI- Lunca Merilor

Loc VII – Celecao (retrasă din competiție)

Golgeterul turneului  a fost declarat Dragoș Corcheș ( Instalatorii), cel mai tehnic jucător – Adrian Adam (Club Țache), cel mai bun portar al campionatului Vlăduț Ciorea (Club Țache), cel mai tânăr participant – Raul Râșteiu (Juniorii Bistra) și Raul Balea (Celecao Bistra) și cel mai vârstnic jucător – Daniel Ciorea (Burtoșii).

Fiecare a primit câte o statuetă simbolică și o diplomă.

Administrația publică locală a premiat în cadru festiv câștigătorii campionatului:

Locul I – cupă și medalii de aur

Locul II – cupă și medalii de argint

Locul III – cupă și medalii de bronz

De la fiecare echipă, managerul a fost premiat și a primit o statuetă simbol pentru implicarea în pregătirea echipei pe care o conduce.

„Campionatul local de fotbal a fost organizat de către Consiliul Local Bistra cu sprijinul domnului primar Traian Gligor. Le mulțumesc consilierilor locali și domnului primar pentru deschiderea de care dau dovadă de fiecare dată când este vorba despre susținerea sportului în comuna noastră. Îi felicit pe jucători pentru prestația din campionat”, spune antrenorul, prof. Tiberiu Boca.

„Voi susține întotdeauna sportul în comuna noastră. Îi felicit pe jucători, îl felicit pe prof. Tiberiu Boca pentru implicare și pe toți cei care au organizat această competiție sportivă. Indiferent de vârstă, sportul și mișcarea sunt benefice. Să îți trăiești viața activ este important. Sportul înseamnă sănătate”, afirmă primarul comunei Bistra, Traian Gligor.

Această competiție sportivă se adresează tuturor iubitorilor de fotbal din comuna Bistra.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

campeniinfo, stiri campeni, informatii campeni