campeniinfo, stiri campeni, informatii campeni

Acasă » Societate » Învățământ-Cultură » Școala Gimnazială Câmpeni a găzduit cea de-a II-a ediție a Simpozionului școlar județean „A învăţa să înveţi”

Școala Gimnazială Câmpeni a găzduit cea de-a II-a ediție a Simpozionului școlar județean „A învăţa să înveţi”

Publicat în 25.05.2017 la ora 19:30

Ajuns în acest an la cea de-a doua ediție, la Școala Gimnazială Câmpeni s-a desfășurat în urmă cu câteva zile Simpozionul județean „A învăța să înveți”, eveniment organizat de această unitate școlară în parteneriat cu Școala Gimnazială „Avram Iancu” Abrud, Inspectoratul Școlar Județean Alba, Casa Corpului Didactic Alba și Asociația EduCaleidoscop din Abrud.

Având ca motto cuvintele pedagogului italian Maria Montessori: „Să nu-i educăm pe copiii noştri pentru lumea de azi. Această lume nu va mai exista când ei vor fi mari şi nimic nu ne permite să ştim cum va fi lumea lor. Atunci să-i învăţăm să se adapteze.”, scopul acestui simpozion este de a împărtăși metode educaționale și diferite practici de a transmite informația, de a se asigura că mesajul şi conținutul informației ajunge la copii în forma planificată, contribuind la formarea competenţelor.

Împărțit pe două secțiuni, simpozionul a avut ca grup țintă cadre didactice din învăţământul preşcolar, primar, gimnazial, liceal, cadre didactice de sprijin, psihologi, psihopedagogi, mediatori şcolari, logopezi, consilieri şcolari, manageri educaţionali, studenţi în pedagogia învățământul preșcolar și primar, care au participat în număr mare cu referate şi comunicări ştiinţifice, activităţi practice sau atelier interactiv. În timpul sesiunii de comunicări, cei peste 20 de participanți în mod direct au oferit exemple de metode aplicate cu succes la clasă și prezentări Power Point, au discutat liber din experiența acestora, au oferit sfaturi, au prezentat metodele însușite la diverse cursuri de perfecționare.

Cea de-a doua secțiune, dedicată preșcolarilor și elevilor din clasele primare, a fost organizată sub forma unui concurs cu tema „A învăța să înveți prin artă – Tărâmul magic al copilăriei”, având ca scop valorificarea potențialului creator al copiilor cu privire la capacitatea acestora de a realiza picturi, desene, felicitări și colaje inspirate din copilărie. La această secțiune s-au înscris câteva zeci de cadre didactice cu peste 200 de lucrări ale copiilor, ce au fost apreciate pentru originalitate, ingeniozitate și creativitate de către comisia de jurizare, acestea rămânând expuse într-o expoziţie realizată în incinta Şcolii Gimnaziale Cîmpeni.

La finalul simpozionului, profesorul învățământ primar Liliana Mursa – președintele Asociației EduCaleidoscop, a precizat următoarele: ,,Am participat astăzi la a doua ediție a simpozionului județean „A învăța să înveți” desfășurat la Școala Gimnazială Câmpeni în cadrul unui parteneriat între școala gazdă cu Școala Gimnazială ,,Avram Iancu” Abrud, Asociația EduCaleidoscop și I.S.J. Alba. Întotdeauna am considerat că avem de învățat unii de la alții prin experiențele pe care le trăim și modul cum răspundem provocărilor. Am gândit desfășurarea acestui simpozion ca o platformă de învățare, lucru demonstrat și în acest an de către cadrele didactice care au avut participare directă la atelierul interactiv de prezentare a unor metode care au reușit să stârnească elevii la investigare și învățare. Am pus astăzi în valiza formării metode care pot fi aplicate cu succes la toate nivelurile de învățare, metode care trec spre abordările interdisciplinare. Am simțit o emoție constructivă și vă stârnesc curiozitatea de a încerca măcar o dată aceste metode și o lume nouă se va deschide pentru voi și copiii voștri de acasă sau de la clasă.”

Ovidiu CULDA

Acest articol a fost citit de 951 ori

Școala Gimnazială Câmpeni a găzduit cea de-a II-a ediție a Simpozionului școlar județean „A învăţa să înveţi”
5 (100%) 1 vote

Comentarii

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.