Rămâi conectat

Administrație

Scrisoare deschisă a primarului din Câmpeni către Guvernul României: „Nu putem să ne batem joc de tradiție, de istoria moților, de urmașii noștri”

Publicat

în

Într-o scrisoare deschisă adresată Guvernului României, primarul orașului Câmpeni, Ioan Călin Andreș, deplânge dispariția târgurilor tradiționale de animale din zona moților, târguri care pe lângă componenta evidentă de vânzare și cumpărare a animalelor, era și un adevărat eveniment social pentru comunitate.

Primarul iși asigură locuitorii că va face tot posibilul pentru ca în următoarele luni să redeschidă Târgul tradițional de animale la Câmpeni.

„În calitate de primar al orașului Câmpeni, Capitala Țării Moților, vă aduc la cunoștință faptul că pe raza localității Câmpeni nu au mai fost organizate târguri de animale datorită apariției pestei porcine la nivelul țării.

Ceea ce vreau să evidențiez este faptul că pesta porcină o dată ce a fost descoperită, au fost de îndată luate măsuri prin tăierea sau sacrificarea animalelor. Prin urmare, multe familii cu o situație financiară precară s-au trezit fără mâncarea „cea de toate zilele”. În zona noastră, sunt multe familii care depind de animalele din gospodărie, unele pentru a asigura hrana zilnică, altele pentru a ajuta la diferite munci agricole.

Târgurile tradiționale de la Câmpeni atrăgeau mulți fermieri care își vindeau sau cumpărau porci, vite, oi, cai, etc. Erau oameni care așteptau cu nerăbdare târgul de animale, își calculau veniturile pentru a mai achiziționa sau vinde câte un animal. Târgul nu reprezenta doar vânzarea de animale, era prilej pentru ca toată zona țării Moților să vină la Câmpeni, să socializeze, să discute diferite teme de interes național, eu îmi aduc foarte bine aminte când, copil fiind, mergeam cu părinții mei la târg, nu neapărat pentru a cumpăra sau vinde ceva, ci pentru „eveniment”, pentru turta dulce și hăinuțe noi.

Târgurile de animale datează de sute de ani, nu putem opri definitiv comerțul de animale doar pentru că așa a hotărât Uniunea Europeană.

Creșterea animalelor atât pentru zona Munților Apuseni cât și a altor părți ale țării a reprezentat alături de muncile agricole, principala îndeletnicire a oamenilor. Avem diferite ferme agricole în țară, avem posibilitățile necesare pentru a produce în țara noastră și a trăi de pe urma muncii noastre. Importăm foarte multe alimente, carne, produse lactate, produse de panificație, etc, apoi verificând eticheta constatăm că acestea conțin mai mulți aditivi alimentari decât produsul în sine.

Uniunea Europeană a hotărât interzicerea târgurilor de animale, în urma cărora au apărut diferite expoziții de animale. Nu putem să ne batem joc de tradiție, de istoria moților, de urmașii noștri.
În speranța că atât eu, primarul orașului Câmpeni cât și locuitorii din zona Munților Apuseni vom primi un răspuns favorabil, vă mulțumim pentru înțelegere și așteptăm vești bune” , se arată în scrisoarea deschisă a primarului orașului Câmpeni.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Publicitate
2 Comentarii

2 Comments

  1. Avram iancu

    17.01.2020 la 0:31

    Singurul care-si bate joc de traditie, de trecut, de înaintaşi, e însuşi lăudărosul de primar al Cîmpeniului… Uitați-vă la felul cum a lichidat parcul tradițional central din Cîmpeni.. fără scrupule… fără să-i pese că acei ulmi erau de două ori mai bătrâni ca el…şi totuşi, are tupeul să vorbească de tradiţie… habarnistul devenit prinar din întâmplare!

  2. Attila Andraş român getbeget precum Andreş

    17.01.2020 la 0:38

    De urmaşii noştri, zici?? Dar tu, de 15 ani de când „păstoreşti” Cîmpeniul, când anume te-ai gândit la urmaşi??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Administrație

Asociere între CJ Alba și Consiliul Local Câmpeni, în vederea construcției unui HELIPORT în Capitala Țării Moților

Publicat

în

Consiliul Județean Alba se va asocia cu Consiuliul Local Câmpeni, în vederea construcției unui HELIPORT, în capitala Țării Moților, care să deservească urgențele medicale din zona Munților Apuseni.

Într-o primă etapă, cele două părți se asociază pentru realizarea studiilor: meteorologic, topografic și de obstacolare și geotehnic pentru a determina dacă terenul studiat este adecvat pentru realizarea heliportului.

Valoarea estimată pentru realizarea acestor studii este de 200.000 de lei, cu TVA. Fiecare asociat va asigura jumătate din valoare, respectiv 100.000 de lei, cu TVA.

În etapa a doua, cele două administraţii se vor asocia pentru realizarea studiului de fezabilitate, care va cuprinde soluția constructivă, descrierea, din punct de vedere tehnologic, constructiv, tehnic, funcţional-arhitectural şi economic, a principalelor lucrări pentru investiţia de bază, corelată cu nivelul calitativ, tehnic şi de performanţă ce rezultă din indicatorii tehnico-economici propuşi. Acordul de asociere este încheiat pe o perioadă de 2 ani, cu posibilitatea prelungirii prin act adițional, la solicitarea motivată a oricărui asociat.

Heliportul public care se dorește a se construi în Câmpeni va deservi atât Spitalul Orășenesc Câmpeni și Spitalul de boli cronice Câmpeni, cât și toate urgențele din zona Munților Apuseni.

„Existența acestui heliport va contribui la salvarea de vieți omenești, prin reducerea timpului de preluare și transport a bolnavilor cu elicopterul SMURD la alte spitale sau centre medicale din regiune. Pentru ca în situaţii de urgenţă: inundaţii, înzăpeziri, cutremure, incendii de suprafaţă, accidente cu victime multiple sau stare de război, să poată ateriza elicoptere care execută acest gen de misiuni, heliportul este dimensionat pentru cel mai mare elicopter care operează în ţară în acest moment”, se arată în expunerea de motive.

Heliportul, care va putea fi utilizat atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, este în fapt un aerodrom utilizat exclusiv pentru elicoptere. El va avea un spațiu de aterizare cu o rază de 50 de metri, special amenajat pentru a permite aterizarea și decolarea elicopterelor, dispunând de indicatoare privind direcția vântului, sistem de balizaj și lumini de semnalizare, sisteme anti-incendiu.

Totul va fi desfășurat pe o suprafață de aproximativ 5.000 mp, în care vor fi cuprinse și sistemele de alimentare cu combustibil, mentenanță, stație pentru observarea fenomenelor meteo, spațiu administrativ, parcare, drum de acces etc.

Despre amenajarea unui heliport în Ţara Moţilor s-a vorbit încă din 2018, când primarul din acea vreme, Călin Andreş, a solicitat Guvernului sprijin financiar pentru achiziţionarea unui teren, pe care ar urma să se construiască ulterior, cu bani de la bugetul local, un heliport.

Mai târziu, amenajarea unui heliport în oraşul Câmpeni care să fie finanţat de CJ Alba cu 50% din suma necesară investiţiei s-a numărat printre amendamentele propuse la proiectul bugetului pe anul 2021 de către consilierii judeţeni social-democraţi, fără a fi aprobat la vremea respectivă.

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Pod nou peste râul Arieș, la Câmpeni, în valoare de aproape 7,4 milioane de lei

Publicat

în

Contractul de lucrări pentru rezalizarea unui nou pod peste râul Arieș, pe strada Izvoarelor, a fost semnat joi, 7 martie 2024, a anunțat primarul orașului Câmpeni, Cristian Dan Pașca.

Valoarea lucrărilor se ridică la peste 7,3 milioane de lei, investiția fiind finanțată prin programul „Anghel Saligny”.

„Am semnat astăzi, la Câmpeni, împreună cu domnul inginer Adrian Dan Andreka, reprezentantul Asocierii S.C. ZSN Cardinal SRL, lider al asocierii S.C. ZSN Cardinal SRL, S.C. Lescaci Com SRL, contractul de lucrări pentru investiția ,,Pod 1 pe strada Izvoarelor, peste Râul Arieș, în orașul Câmpeni.

Este o investiție în valoare de 7.381.445 lei cu TVA. Finanțarea acestui proiect este pe Programul Național de Investiții ,,Anghel Saligny”.

Este vorba despre un pod nou care va fi amplasat în amonte de podul Ferdinand. Lucrările vor demara în cel mai scurt timp.

Continuăm să modernizăm orașul nostru cu fonduri europene, guvernamentale sau de la bugetul local”, a scris pe Facebook Cristian Dan Pașca, primarul orașului Câmpeni.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Primăria Câmpeni a decolmatat subsolul blocului B1, de pe strada Oituz

Publicat

în

Luni, 26 februarie 2024, lucrători din cadrul Primăriei Câmpeni s-au deplasat cu utilajele necesare pe strada Oituz, la numărul 8, unde au efectuat lucrări de decolmatare a subsolului la blocul B1, a cărui canalizare era înfundată și spartă.

„Așa cum am promis, am acordat sprijin locatarilor de la blocul B1, strada Oituz, nr. 8 din Câmpeni pentru decolmatarea subsolului.

Administrația publică locală a răspuns solicitării cetățenilor și astăzi, 26 februarie 2024, ne-am deplasat la fața locului cu utilajele necesare și am reușit să curățăm subsolul blocului.

Canalizarea era înfundată dar și spartă. Am scos tot ce a fost necesar. Urmează ca proprietarii de apartamente să își refacă rețeaua de canalizare de la subsol pentru ca să nu se mai confrunte cu astfel de situații neplăcute.

Primăria Câmpeni a sprijinit și alte asociații de locatari pentru decolmatarea și igienizarea subsolurilor blocurilor din oraș”, a scris primarul orașului Câmpeni, Dan Cristian Pașca, pe pagina păersolaă de facebook.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

campeniinfo, stiri campeni, informatii campeni