Administrație
Sebastian Burduja, Ministrul Energiei a confirmat prezența la Câmpeni, în cadrul proiectului Energie pentru Viață
Ministrul Energiei, domnul Sebastian Burduja, a confirmat prezența în cadrul vizitei organizată la Câmpeni, județul Alba, cu prilejul implementării celei de-a șaptea ediții a proiectului „Energie pentru viață” de către Asociația Energia Inteligentă.
La finalul lunii august, pentru 9 case din cătunul Peste Valea Bistrii, aparținând orașului Câmpeni, care nu au fost niciodată racordate la rețeaua de energie electrică, diferența dintre întuneric și lumină, atunci când se înserează, va fi făcută prin simpla apăsare a unui întrerupător, în urma instalării de panouri fotovoltaice în cadrul proiectului „Energie pentru viață”.
Asociația Energia Inteligentă a realizat în luna aprilie a acestui an inventarierea locuințelor neracordate la rețeaua de energie electrică din România și a întocmit „Registrului Electronic Național al Gospodăriilor fără Energie Electrică din România” (RENGEER), care a relevat un număr de 5.494 de gospodării fără energie electrică, locuite de 11.611 de persoane, dintre care 4.777 au vârsta de până în 18 ani. Îngrijorător este faptul ca 87% din casele fără energie electrică nu au cadastru ceea ce face dificilă abordarea instituțională a rezolvării acestei probleme, 64% din persoanele care locuiesc în case fără energie electrică au venituri estimate sub venitul minim per persoană și gospodărie în România, așadar chiar și racordarea acestora la o rețea de distribuție, ar face dificilă plata energiei electrice consumată, în 53% din cazuri accesul la imobilele fără energie electrică este dificil, iar pentru 10% nu există drumuri de acces.
Întocmirea RENGEER reprezintă un pas important către dezideratul de zero case locuite permanent fără energie electrică, deoarece constituie baza de pornire atât pentru elaborarea de politici publice privind reducerea sărăciei energetice extreme din țara noastră, cât și pentru întreprinderea unor acțiuni de reducere efectivă a acestui fenomen precum proiectul „Energie pentru viață”.
Asociația Energia Inteligentă a electrificat în ultimii 4 ani 47 de imobile (35 de case, 10 stâne și 2 refugii montane), din 25 de localități și 5 județe.
Realizarea „Registrului Electronic Național al Gospodăriilor fără Energie Electrică din România” a fost posibilă datorită „Parteneriatul pentru combaterea sărăciei energetice” încheiat în noiembrie 2023 între Asociația Energia Inteligentă și Ministerul Energiei, cu scopul de a atinge dezideratul de eradicare a sărăciei energetice extreme din țara noastră.
Asociația Energia Inteligentă (AEI) este o organizație non-profit care reunește profesioniști din domeniul gazelor naturale, hidrogenului, energiei nucleare, energiei electrice și eficienței energetice. Membri săi militează pentru creșterea transparenței în piața de energie și pentru a găsi soluții la provocările care exista în sectorul energetic din România. Asociația Energia Inteligentă are un aport important în domeniul energetic din România prin cele trei direcții de acțiune care vizează sectorul energetic în ansamblul său, consumatorii de gaze naturale și energie electrică și educarea publicului larg.
Prin analizele, studiile și proiectele sale, AEI aduce în atenția profesioniștilor din energie informații privind trendurile la nivel european, sisteme de finanțare disponibile, recomandările Comisiei Europene, importanța adoptării celor mai noi tehnologii în domeniu, susținând în același timp interesele României la întrevederile de la Bruxelles privind alinierea la legislația europeană, ținând cont în același timp de particularitățile țării noastre din sectorul energetic. Membrii asociației militează în același timp pentru creșterea gradului de transparență pe piața de energie, reducerea sărăciei energetice extreme din țara noastră și creșterea eficienței energetice.
O activitate centrala a Asociației Energia Inteligentă, încă de la înființare este aceea de a contribui la o mai bună informare a consumatorilor casnici și non-casnici de gaze și energie pentru ca aceștia să poată fi mai bine pregătiți în alegerea furnizorului și a pachetelor de servicii potrivite, negocierea contractelor de achiziție și înțelegerea corectă a facturilor pe care le plătesc.
Educarea și formarea continuă rămâne una din principalele acțiuni derulate de Asociația Energia Inteligentă cu accent pe eficiență energetică, protecția mediului, înțelegerea importanței acceptării noilor tehnologii și a îmbrățișării într-o măsură cât mai mare a surselor de producere a energiei regenerabile.
Dumitru Chisăliță este Fondator și Președinte al Asociației Energia Inteligentă. A absolvit Facultatea de Inginerie, Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu și a obținut diplome de masterat în “Valorificarea Gazelor Naturale” (2002) la aceeași universitate, „Managementul și marketingul petrolului” (2006) la Universitatea Petrol și Gaze Ploiești și „Modernizarea energetică a clădirilor” (2007) la Universitatea Transilvania din Brașov. Dumitru Chisăliță a obținut, în 2006, atestatul de Expert tehnic extra judiciar și consultant în domeniul petrol si gaze eliberat de Asociația Experților Europeni Agreați Paris, iar în 2007 obține atestatul de Auditor Energetic eliberat de ANRE. În anul 2009 a obținut atestatul de Auditor Energetic pentru Clădiri eliberat de MDRL și în 2010 atestatul de Expert tehnic judiciar în domeniul petrol și gaze în cadrul Ministerului Justiției. Are o experiență de peste 15 ani în poziții de management în cadrul unor companii din sectorul gazelor naturale și a fost consilier pentru doi foști miniștri responsabili de sectorul energetic, având o activitate profesională și academică de peste 30 de ani. În prezent este Șef de Lucrări la Universitatea de Construcții din Brașov, Catedra Instalații, membru al Societății Inginerilor de Petrol și Gaze (SIPG), membru al Asociației Inginerilor Instalatori din România (AIIR).

Administrație
Consiliul Județean Alba va finanța construcția unui bazin de înot acoperit, la Câmpeni
În cadrul ultimei ședințe a Consiliului Local Câmpeni, desfășurată în luna martie 2025, unul dintre punctele importante aflate pe ordinea de zi a fost aprobarea dezmembrării unui teren situat peste Râul Arieș, în zona Centrului de Informare Turistică.


Această hotărâre a fost luată pentru a permite punerea la dispoziție a terenului pentru Consiliul Județean Alba, care urmează să deruleze o investiție majoră: construirea unui bazin de înot acoperit.
Proiectul va fi finanțat integral din bugetul Consiliului Județean Alba, în timp ce orașul Câmpeni contribuie cu terenul necesar pentru realizarea obiectivului.
„Totodată, în urma discuțiilor purtate cu președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, acesta și-a exprimat intenția de a sprijini orașul Câmpeni și în construirea unei baze sportive moderne, locația fiind terenul de fotbal care a fost expropriat anul trecut.
Pentru acest al doilea proiect, administrația locală din Câmpeni are deja finalizat studiul de fezabilitate, ceea ce reprezintă un pas important către realizarea acestei investiții”, a precizat primarul orașului Câmpeni, Cristian Dan Pașca.
Administrație
Investiție de peste 4,7 milioane de lei în reabilitarea clădirii, atelierului și internatului Liceului Tehnologic Silvic Câmpeni
Clădirea Liceului Tehnologic Silvic Câmpeni, atelierul și internatul vor fi modernizate printr-o investiție de peste 4,7 milioane de lei, finanțată prin PNRR.


Primăria Câmpeni a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) licitația pentru atribuirea lucrărilor necesare din cadrul obiectivului de investiții „Reabilitarea moderată a clădirilor Liceului Tehnologic Silvic Câmpeni- clădire școală, atelier și internat”.
Atelierul și internatul au fost edificate în urmă cu aproape un secol, în 1927. Din acel moment până în prezent nu au fost supuse unor intervenții majore de reabilitare. Șiclădirea liceului a fost edificată în 1927, făcând doar în anul 2023 obiectul unui proiect de intervenție și modernizare.
La început unitatea școlară amintită a funcționat ca „Şcoală de arte şi meserii”.
Până în anul 1953 a avut ca organ tutelar Ministerul Domeniilor şi Agriculturii şi s-a numit „Şcoala Medie Tehnică de Mecanizare a Agriculturii”.
Între 1953-1962 a aparţinut Ministerului Agriculturii şi Silviculturii, purtând pe rând denumirile de „Şcoală de Calificare pentru Contabili Agricoli” şi „Şcoală Profesională Forestieră”.
Între 1962-1974 tutela şcolii a revenit Ministerului Economiei Forestiere, iar între 1974-1977, Ministerului Industriei Lemnului şi Materialelor de Construcţie, fiind denumită „Şcoală Profesională pentru Exploatarea Lemnului”.
În anul 1977 a fuzionat cu Liceul teoretic şi a devenit „Grupul Şcolar pentru Industrializarea Lemnului”, formulă în care se găsit până în anul 1990, când a devenit din nou o structură de sine stătătoare având ca organe tutelare Ministerul Industrializării lemnului şi Materialelor de Construcţii – Centrala de Prelucrarea Lemnului şi apoi Ministerul Industriilor (1993) și și-a luat denumirea de „Grupul Şcolar Forestier Cîmpeni prin H.G. nr. 75/1991.
De la 1 ianuarie 2012 datează titulatura de „Liceul Tehnologic Silvic Câmpeni”.
Administrație
Aproape 600 de elevi ai Școlii Gimnaziale Câmpeni vor primi zilnic o gustare rece și un fruct
Aproape 600 de elevi, aparținând Școlii Gimnaziale Câmpeni și unităților arondate, vor beneficia de pachete alimentare care vor distribuite zilnic copiilor.
Autoritatea contractantă dorește achiziţionarea de pachete alimentare care se vor distribui zilnic, către un număr de aproximativ 582 copii aparținând Școlii Gimnaziale Câmpeni și subunitățile sale.
Valoarea estimată, fără TVA, este de 1.149.247,7 lei, iar durata contractului este de 9 luni.
Obiectivul general al proiectului constă în susținerea participării la cursuri pe durata învățământului obligatoriu, pentru a stimula motivația pentru învățare, precum și pentru a sprijini preșcolarii și elevii din medii defavorizate, ținând seama de faptul că accesul redus la educație accentuează inegalitatea de șanse între elevi, determinând pe termen lung creșterea ratei de părăsire timpurie a școlii și a abandonului școlar.
Pachet alimentar:
– produse de panificație din făină – pâine feliată sau batoane/chifle – 80 g – maximum 50% din greutatea totală a pachetului,
– produse din carne şi/sau brânzeturi/derivate din lapte – 40 g – minimum 25% din greutatea totală a pachetului
– legume – roşii, castraveți, salată sau alte produse similare (nu se vor folosi legume murate)- 40 g – maximum 25% din greutatea totală a pachetului.
La acestea se va adăuga un fruct.
Pachetele alimentare vor include 1 (una/o) gustare rece si un fruct conform caietului de sarcini.
Variantele orientative de meniu, redate mai jos:
1. sandvici cu unt, şuncă, caşcaval şi legume – roşii, castravete,ardei, salată:
2. sandvici cu piept de pui la grătar sau pulpă de pui dezosată la grătar cu legume crude – gogoşar, varză, morcov. (primele 2 sunt in baza sugestiilor Institutului Național de Sănătate Publică)
3. Sandvici cu salam uscat: baghetă/chiflă, salam uscat, caşcaval, salată, ardei.
4. Sandvici cu şuncă de porc/pui: baghetă/chifla, şuncă de porc/pui, caşcaval, salată, ardei/roşii.
5. Sandvici cu ceafa/ cotlet de porc la grătar sau cuptor cu ardei, salata, roşii
6. Sandvici cu piept de curcan la cuptor sau grătar şi legume crude
7. Sandvici cu brânză tip Feta, avocado, măsline și roşii.
Pachetul alimentar trebuie să conțină şi un fruct întreg la alegere: măr, pară, banană, mandarină/clementină, portocală etc.
Varianta de pachet alimentar va fi schimbată zilnic, atât în ceea ce privește tipul Sandvici-ului cât și a fructului.
Produsele de panificație vor fi unse cu unt sau cremă de brânză.
Variantele de meniu enumerate mai sus pot fi adaptate de achizitor în funcție de modificările legislative ce pot interveni pe durata derulării contractului de furnizare.
La nivelul unităților de învățământ beneficiare există copii cu nevoi alimentare speciale, respectiv:
• 7 copii care vor beneficia de meniu fără carne de porc (motive religioase)
• 1 copil care va beneficia de meniu fără oua (alergie)
• 1 copil care va beneficia de meniu fără grapefruit, apă minerală, fasole, varză, ouă.
Pachetul alimentar trebuie pregătit în dimineața zilei în care se servește, păstrându-se în condiții sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și în condiții igienico-sanitare și la temperaturi corespunzătoare, conform legislației în vigoare.
Produsele alimentare sunt livrate zilnic din unități autorizate/înregistrate sanitar-veterinar şi pentru siguranța alimentelor şi sunt păstrate până la servire, dacă hrana nu este servită într-un interval de 60 de minute de la livrare, în unitățile de învățământ preuniversitar, în condiții igienico-sanitare şi de siguranța alimentelor, potrivit prevederilor legislației în vigoare
Continutul pachetului alimentar cât și tipul acestuia vor putea fi adaptate în funcție de modificările survenite în legislația aplicabilă, la cererea achizitorului.
Termenul maxim pentru consumul produselor transportate de la furnizor către unitățile şcolare, respectiv elev sau preşcolar, după caz, va fi de:
a) ziua producerii pentru masa caldă;
b) 24 de ore de la momentul ambalării pentru sandviciuri.
În situația în care hrana nu este servită într-un interval de 60 de minute de la livrare, produsele alimentare sunt păstrate, până la servire, în spații amenajate, în care sunt asigurate condițiile de manipulare şi depozitare indicate de producător, în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind igiena şi siguranța produselor alimentare, condiții care să poată fi monitorizate şi controlate.
-
Din Județacum 5 zile
Când pică Paștele ortodox și cel catolic în 2026, dar și în următorii ani | campeniinfo.ro
-
Din Județacum o săptămână
Când sunt Floriile Ortodoxe și Catolice în următorii ani | campeniinfo.ro
-
Actualitateacum 5 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2025. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica | campeniinfo.ro
-
Actualitateacum 5 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2025. Cui îi spunem ”la mulți ani” | campeniinfo.ro
-
Sportacum o lună
CSC Bistra, marea câștigătoare a Cupei „Alba Carolina” la karate
-
Știri din zonăacum 3 zile
Izolați în Apuseni – 5 gospodării de pe Valea Arieșului Mare au fost vizitate și au primit bucurie din partea unor tineri care știu să își aprecieze vârstnicii
-
Sportacum 2 zile
Echipa de fotbal feminin a comunei Bistra, câștigătoare a CUPEI SATELOR – 2025
-
Știri din zonăacum 3 săptămâni
Investiții majore în comuna Bistra: Aproape 60% din bugetul pe 2025 este alocat proiectelor de dezvoltare