campeniinfo, stiri campeni, informatii campeni

Acasă » Articole etichetate cu » Ocolis (Pagina 2)

Proiecte importante finanţate prin PNDL la Ocoliş, Poşaga şi Sălciua

Proiecte importante finanţate prin PNDL la Ocoliş, Poşaga şi Sălciua

Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) oferă pentru multe localități posibilitatea de a derula până în 2020 investiții importante. Administrațiile locale care au propus proiecte au primit aprobare de la Ministerul Dezvoltării Regionale pentru finanțarea acestora. Pe listă sunt și comune care nu ar fi avut posibilitatea de a derula…

Alte două dosare penale au fost întocmite pe numele unor persoane din Ocoliș după ce au tăiat arbori nemarcaţi

Alte două dosare penale au fost întocmite pe numele unor persoane din Ocoliș după ce au tăiat arbori nemarcaţi

Ieri, 29 iunie 2017, poliţiştii Postului de Poliţie Ocoliş, împreună cu specialişti silvici din cadrul Ocolului Silvic Muntele Mare Poșaga, au continuat controalele în fondul forestier situat pe raza comunei Ocoliş, în locul numit „Pociovaliște”, în scopul combaterii tăierilor ilegale de arbori. Cu această ocazie au fost identificate alte două…

Dosare penale pentru doi bărbați din comuna Ocoliș, după ce au tăiat arbori nemarcați

Dosare penale pentru doi bărbați din comuna Ocoliș, după ce au tăiat arbori nemarcați

Poliţiştii şi silvicultorii din Alba au continuat controalele în fondul forestier situat pe raza comunei Ocoliş. Alte două dosare penale au fost întocmite pe numele unor persoane ce au tăiat arbori nemarcaţi. La data de 20.06.2017, poliţiştii din Baia de Arieş, împreună cu poliţiştii din Sălciua şi specialişti silvici din…

Bărbat de 51 de ani din Ocoliș cercetat penal pentru tăiere ilegală de arbori

Bărbat de 51 de ani din Ocoliș cercetat penal pentru tăiere ilegală de arbori

Ieri, 19 iunie 2017, poliţiştii din Baia de Arieş, împreună cu poliţiştii din Sălciua şi specialişti silvici din cadrul Ocoalelor Silvice Aiud și Muntele Mare Poșaga, au făcut un control în fondul forestier situat pe raza comunei Ocoliş, în locul numit „Pociovaliște”, ce a avut ca scop combaterea tăierilor ilegale…

Bărbat de 45 de ani din Lupșa surprins în timp ce conducea băut pe DN 75

Bărbat de 45 de ani din Lupșa surprins în timp ce conducea băut pe DN 75

Astăzi, 11 aprilie 2017, în jurul orelor 01.00, poliţiştii din Baia de Arieş, în timp ce acţionau împreună cu poliţiştii Postului de Poliţie Ocoliș, pe DN 75, au oprit pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 45 de ani, din comuna Lupșa. Conducătorul auto emana miros de alcool,…

Dosar penal pentru un bărbat de 60 de ani din Ocoliș după ce a tăiat fără drept mai mulți arbori, fără ca aceștia să fie marcaţi de către organele silvice

Dosar penal pentru un bărbat de 60 de ani din Ocoliș după ce a tăiat fără drept mai mulți arbori, fără ca aceștia să fie marcaţi de către organele silvice

Ieri, 16 martie 2017, polițiștii din Baia de Arieș, împreună cu poliţiştii Postului de Poliţie Ocoliș şi lucrători ai Ocolului Silvic Muntele Mare Poșaga, în urma unor controale în fondul forestier, au identificat, în locul numit „Ogor”, 11 metri cubi de material lemnos, de esenţă foioasă. În urma cercetărilor efectuate,…

Dosar penal pentu un bărbat de 36 de ani din Ocoliș pentru furt și tăiere ilegală de arbori

Dosar penal pentu un bărbat de 36 de ani din Ocoliș pentru furt și tăiere ilegală de arbori

Ieri, 2 martie 2017, poliţiştii din Baia de Arieş împreună cu lucrători din cadrul ocoalelor silvice Aiud și Muntele Mare Poșaga, au făcut controale în fondul forestier de pe raza comunei Ocoliş. Cu această ocazie a fost identificat un bărbat de 36 de ani, din comuna Ocoliş, care, în perioada…

Zeci de oi au fost atacate de lupi pe raza comunei Ocoliș

Zeci de oi au fost atacate de lupi pe raza comunei Ocoliș

Primăria Ocoliș a înregistrat mai multe sesizări din partea localnicilor, care s-au plâns că spre sfârșitul anului trecut haitele de lupi flămânzi, care s-au înmulțit, au atacat mai multe turme, omorând cel puțin 20 – 23 de oi, ne-a declarat primarul Alin Jucan. El a precizat că dosarele de daune…

În prag de Crăciun, Veşti bune pentru asistenţii sociali din Ocoliş

În prag de Crăciun, Veşti bune pentru asistenţii sociali din Ocoliş

Asistenții sociali ai Primăriei Ocoliș își vor primi în săptămâna 12 – 16 decembrie salariile restante de 3 – 4 luni de zile, după ce administrația locală a primit sumele necesare în acest scop în urma rectificării bugetare, ne-a declarat primarul comunei, Alin Jucan. El a precizat că și Consiliul…

Un autoturism a intrat într-un stâlp de pe marginea drumului după care s-a răsturnat pe carosabil la Ocoliș

Un autoturism a intrat într-un stâlp de pe marginea drumului după care s-a răsturnat pe carosabil la Ocoliș

Poliţia Oraşului Baia de Arieş a fost sesizată în cursul dimineții de sâmbătă cu privire la faptul că pe DN 75, pe raza comunei Ocoliş, s-a produs un accident rutier. Potrivit IPJ Alba, “din rimele cercetări efectuate de poliţiştii deplasaţi la faţa locului a rezultat că L.D.K., de 40 de…

Pagină 2 de 3123