campeniinfo, stiri campeni, informatii campeni

Acasă » Știri din zonă » Tânăr de 22 de ani din Sohodol condamnat la închisoare cu executare, după ce a lovit intenționat cu maşina trei persoane

Tânăr de 22 de ani din Sohodol condamnat la închisoare cu executare, după ce a lovit intenționat cu maşina trei persoane

Publicat în 07.01.2019 la ora 11:17

Tribunalul Alba a finalizat motivarea hotărârii prin care a fost condamnat la 6 ani de închisoare cu executare pentru tentativă de omor, după ce a lovit intenţionat, pe raza comunei Horea, cu maşina trei persoane.

Inculpatul Pădurean Călin, cu domiciliul în comuna Sohodol, se afla la domiciliul prietenei sale din Horea în data de 28 august 2017. Aici a izbucnit un conflict spontan între inculpat şi una dintre părţile vătămate, generat de faptul că partea vătămată îi reproşa inculpatului că ar fi avut o relaţie extraconjugală cu soţia sa, în urmă cu mai mult timp.

Pe fondul acestui conflict, partea vătămată i-a solicitat inculpatului să părăsească localitatea, ameninţându-l cu acte de violenţă. Conflictul a fost aplanat pe moment de părinţii prietenei tânărului. ”Ulterior, inculpatul a plecat de la locuinţa martorei, cu autoturismul său marca Skoda Fabia, deplasându-se către centrul comunei şi în sensul invers, efectuând acest traseu de mai multe ori. La un moment dat, martora P. R., observând comportamentul agitat al inculpatului, a încercat să discute cu acesta, context în care inculpatul a afirmat că intenţiona să îl lovească pe M. I. C. cu maşina pentru conflictul avut. Martora l-a sfătuit să nu facă acest lucru, ci mai bine să anunţe poliţia. În timp ce purtau aceste discuţii, martora se afla în maşină, pe bancheta din spate, în apropierea unui garaj. În acest interval de timp şi-au făcut apariţia persoanele vătămate. Aceştia se deplasau pe jos, pe marginea străzii, pe partea stângă în direcţia lor de mers, fiind observate de inculpat la o distanţă de aproximativ 50 metri. Atunci, inculpatul i-a cerut martorei să coboare din maşină, dar aceasta a refuzat, rămânând pe bancheta din spate, apoi a pornit motorul şi s-a deplasat către victime, lovindu-le în plin cu partea din faţă a autoturismului şi continuându-şi deplasarea, fugind de la faţa locului”, se precizează în motivarea instanţei de judecată.

După ce a părăsit locul accidentului, şoferul a refuzat să oprească la semnalele regulamentare ale organelor de poliţie, alertate între timp despre acest eveniment, care au efectuat filtre şi au plecat în urmărirea sa, reuşind prinderea acestuia în zona oraşului Câmpeni – barajul Mihoeşti, la o distanţă de aproximativ 30 km de locul comiterii faptei.

În urma accidentului, victimele au suferit leziuni traumatice, fiind transportate la spital pentru acordare de îngrijiri medicale, respectiv M. I. senior (47 ani), a suferit leziuni traumatice vindecabile în 16 – 18 zile de îngrijiri medicale, M. I. C. (27 ani) a suferit leziuni traumatice vindecabile în 8 – 9 zile de îngrijiri medicale iar M. I. junior (23 ani) a suferit leziuni corporale vindecabile în 100 – 120 zile de îngrijiri medicale. În urma cercetărilor, inculpatul Pădurean Nicolae a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor.

În instanţă, acesta a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în cea de vătămare corporală din culpă pe motiv că nu ar fi dorit să îi omoare pe cei trei bărbaţi, ci doar să îi sperie. Magistratul de la Tribunal Alba nu a fost de acord astfel încât a pronunţat hotărârea de condamnare la 6 ani de închisoare cu executare. Acesta a mai fost obligat să plătească celor trei părţi vătămate suma de 19.500 lei daune morale. Decizia Tribunalului a fost contestată de părţi, astfel încât dosarul va ajunge la Curtea de Apel pentru o sentinţă definitivă.

Acest articol a fost citit de 840 ori

Tânăr de 22 de ani din Sohodol condamnat la închisoare cu executare, după ce a lovit intenționat cu maşina trei persoane
Apreciază acest articol

Comentarii

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.