campeniinfo, stiri campeni, informatii campeni

Acasă » Știri din zonă » Tânăr în vârstă de 21 de ani din comuna Horea trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba pentru tentativă de omor

Tânăr în vârstă de 21 de ani din comuna Horea trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba pentru tentativă de omor

Publicat în 23.10.2017 la ora 8:48

Pădurean Nicolae este acuzat că a lovit intenționat cu mașina trei persoane care se deplasau pe stradă. Scandalul a avut loc în 27 august 2017, iar după două zile autorul a fost reținut și arestat preventiv.

Potrivit anchetatorilor, inculpatul, în timp ce conducea seara un autoturism proprietate personala pe o strada din comună, pe fondul unui conflict spontan anterior a lovit cu autovehiculul în mod intenţionat trei persoane vătămate care se deplasau pe stradă, pe partea stângă în direcţia lor de mers. Ulterior șoferul a părăsit locul accidentului şi a refuzat să oprească la semnalele regulamentare ale organelor de poliţie alertate între timp despre acest eveniment.

Victimele au suferit multiple leziuni traumatice care au necesitat spitalizarea acestora la Spitalul de Urgență din Alba Iulia. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Alba vineri, 19 octombrie. Instanța de judecată a luat în discuție și măsura prelungirii arestului preventiv cu încă 30 de zile. Investigaţiile au fost efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, cu sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul IPJ Alba. Până la pronnțarea unei decizii definitive, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Acest articol a fost citit de 350 ori

Tânăr în vârstă de 21 de ani din comuna Horea trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba pentru tentativă de omor
5 (100%) 1 vote

Comentarii

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.