Rămâi conectat

Actualitate

Târg caritabil de Crăciun, spectacol de colinde tradiționale și apariția moșului încărcat cu daruri pentru toți copii din Câmpeni

Publicat

în

Sub sloganul „De la noi, cu drag, pentru voi!”, în parcul din centrul orașului Câmpeni a debutat ieri, de la ora 14.00, Târgul de Crăciun organizat de elevii Colegiului Național „Avram Iancu” din localitate, eveniment caritabil prin care fondurile obținute în urma vânzării produselor oferite de elevi – peste 10.000 lei – au fost direcționate unui caz umanitar.

Și de această dată trebuie menționată deosebita implicare a numeroaselor cadre didactice și îndeosebi a sutelor de elevi care au suportat peste 3 ore vremea rece, au luat la pas centrul orașului sau au rămas în perimetrul târgului, oferind spre vânzare diferite produse, tocmai pentru a veni în ajutorul unui copil bolnav care are nevoie de bani.

Mai târziu, de la ora 16.00, pe scena din fața statuii lui Avram Iancu s-a desfășurat „Sărbătoarea pomului de Crăciun” organizată de Primăria și Consiliul Local Câmpeni, ce a debutat cu o slujbă religioasă oficiată de preoții din oraș. Evenimentul a continuat cu cuvintele de mulțumire rostite de primarul Ioan Călin Andreș, care a menționat ajutorul oferit de sponsori, aproximativ 30.000 lei, pentru ca Moș Crăciun să vină cu daruri la copii.

Dar până la sosirea moșului „în fapt de seară”, escortat de mașina Poliției Locale, pe scenă au dansat, cântat și colindat mai multe grupuri de elevi și tineri talentați din zonă, iar la apariția lui Moș Crăciun numeroși copii prezenți au sărit în întâmpinarea acestuia. După ce moșul a urcat pe scenă, câțiva micuți mai curajoși au venit alături de acesta să-i colinde, să-i recite poezii, să se fotografieze și să primească daruri, care au fost oferite din microbuzele aflate în apropiere.

Chiar dacă temperaturile erau sub pragul înghețului, numeroși părinți și copii veniți din diferite localități din Apuseni au putut admira cu această ocazie și iluminatul festiv de iarnă amplasat încă de la începutul acestei luni în centrul orașului și pe câteva din străzile principale, investiție pentru care consilierii locali au aprobat într-una din ședințele de la sfârșitul acestui an suma de 60.000 lei din bugetul orașului.

Ovidiu CULDA


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Luni, 25 martie 2024, la Câmpeni s-a desfășurat de-a de-a XIV-a ediție a „Marșului pentru Viață”

Publicat

în

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, luni 25 martie 2024, de Praznicul Bunei Vestiri, tinerii și credincioșii de toate vârstele din orașul Câmpeni au luat parte la cea de-a XIV-a ediție a avenimentului „Marșul pentru Viață”, organizat în fiecare an în luna martie, lună dedicată activităților pro viață.

Evenimentul a debutat la ora 13.00, în fața statuii „Avram Iancu” din Parcul central al orașului, printr-un cuvânt introductiv. Apoi, am dat citire mesajului transmis cu acest prilej de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu, care a subliniat importanța vieții ca dar sacru al lui Dumnezeu.

Manifestarea a reunit participarea elevilor celor trei importante instituții de învățământ din orașul Câmpeni: Colegiul Național „Avram Iancu”, Liceul Tehnologic Silvic și Școala Gimnazială. În cadrul evenimentului, tinerii au recitat poezii, cântece și pricesne închinare Maicii Domnului. Scopul marșului îl constituie conștientizarea deplinei umanități a copiilor nenăscuți și a nevoii de a sprijini femeile în criză de sarcină. La final, am adresat alese mulțumiri pentru colaborare Primăriei Orașului Câmpeni, instituțiilor implicate, școlilor din oraș, domnilor profesori, credincioșilor prezenți și, în special, copiilor pentru însuflețirea și bucuria oferită acestui eveniment de suflet.

Pr. Andrei Bâldea,
Protopop al protoieriei Câmpeni


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 50 de ai din Câmpeni cercetat de polițiști, după ce și-a amenințat mama cu moartea

Publicat

în

Luni, 18 martie 2024, în jurul orei 20.30, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Vidra au fost sesizați, de către o femeie de 73 de ani, din comuna Vidra, cu privire la faptul că a fost amenințată de către fiul său.

Din primele cercetări efectuate de polițiștii deplasați la fața locului, a rezultat că, în seara aceleiași zile, în jurul orei 20.00, bărbatul, în vârstă de 50 de ani, din Câmpeni, în timp ce se afla la locuința mamei sale, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, ar fi devenit violent verbal și ar fi amenințat-o, pe aceasta, cu moartea.

În urma aplicării formularului de evaluare al riscului, a rezultat că se impune emiterea ordinului de protecție provizoriu, iar bărbatului i-a fost interzis să se apropie de mama sa.

Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.

FOTO: ARHIVĂ


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Profesorul Gheorghe Burz va duce folclorul moțesc la Universitatea din Viena

Publicat

în

În organizarea Institutului Român din Viena, joi, 14 martie 2024, de la ora 19:00, în Sala Franz Liszt din cadrul Universității de Muzică și Arte Dramatice din Viena va răsuna muzica moțească tradițională în diferitele ei forme de exprimare.

Invitatul special al evenimentului intitulat „Zâcăli din Țara Moților – despre o muzică arhaică și necunoscută” va fi profesorul Gheorghe Burz, compozitor, violonist, dirijor, culegător de folclor, fondator și primul dirijor al Ansamblului Folcloric al Județului Alba, cadru didactic care a format numeroase generații de muzicieni. Gheorghe Burz este unul dintre puținii culegători de folclor muzical care au avut prilejul să cunoască, să culeagă și să discute cu oameni din Munții Apuseni, fiind dirijorul corului țărănesc din comuna Bistra, cel mai vechi cor țărănesc din județul Alba, condus odinioară de compozitorul Nicodim Ganea, de Iuliu Coroiu și de Nicolae Râșteiu. De asemenea profesorul Gheorghe Burz a predat la școlile din Bistra, Câmpeni, Vidra, Abrud, Albac și Horea unde i-a mai prins în viață, a aplicat chestionare și a cules folclor de la moți de la care compozitorul, pianistul și etno-muzicologul Béla Bartók a cules folclor muzical în anul 1910. Între anii 1960 și 1990, Gheorghe Burz a cules folclor muzical moțesc reușind să-l publice, parțial, în cartea intitulată „Țarina – cântecul locului”, o culegere cu peste 200 de variante de țarini moțești. Datorită profesorului Gheorghe Burz, muzica populară românească a putut fi auzită pentru prima dată în capitala Austriei, la invitația directorului Operei din Viena, Ioan Holender, în 2010 când acesta s-a retras din activitate.

Evenimentul de joi, 14 martie 2024 va cuprinde o serie de prezentări și interpretări ale muzicii tradiționale vocale și instrumentale din zona etnografică a Țării Moților, această muzică având caracteristici aparte și fiind parte a patrimoniului cultural imaterial românesc. Profesorului Gheorghe Burz îi vor fi alături muzicienii Răzvan Roșu, Liviu Burz, Andreea Sicoe, grupul instrumental format din Ruben Doran, Ion Țibrea, Vasile Marian, Adriana Irimieș și formația „Ceterașii Moților” formată din Bogdan Roșu, Daniel Blaga, Petrică Zele, Liviu Burz și Gheorghe Burz. De asemenea, vor fi interpretate câteva fragmente de muzică clasică, din operele lui Béla Bartók și Nicodim Ganea care pun în valoare muzica tradițională din Munții Apuseni. Acestea vor fi interpretate de Liviu Burz, Petrică Zele și Ruben Doran.

Daniela FLOROIAN


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Câmpeni Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

campeniinfo, stiri campeni, informatii campeni