campeniinfo, stiri campeni, informatii campeni

Acasă » Administrație » Tarife majorate în 2019 pentru parcările publice cu plată, din centrul orașului Câmpeni

Tarife majorate în 2019 pentru parcările publice cu plată, din centrul orașului Câmpeni

Publicat în 02.03.2019 la ora 11:00

Nivelul taxelor și impozitelor locale în 2019 pentru orașul Câmpeni a fost aprobat la începutul acestui an, în prima ședință extraordinară de consiliul local.

Atunci, deși au existat la întrunire numeroase discuții și mai multe propuneri referitoare la creșterea acestora, până la urmă s-a aprobat majorarea taxelor și impozitelor locale pentru clădiri, terenuri, mijloace de transport cu 3% pentru persoane juridice și 7% pentru persoane fizice, iar aproape toate celelalte taxe și impozite locale au rămas neschimbate comparativ cu anul trecut, valorile lor fiind prezentate în anexa acelei hotărâri adoptate de Consiliul Local Câmpeni.

Așadar, comparativ cu anul trecut, modificări prea mari ale valorii acestora nu sunt, cu excepția taxei ce trebuie plătită de șoferi pentru parcările publice cu plată din centrul orașului, marcate corespunzător prin indicatoare de circulație, tarife ce au crescut considerabil față de anul trecut. Astfel, tichetul de parcare ce trebuie plătit pentru durata de staționare de cel mult o oră a crescut de la 1 leu, cât era în 2018, la 3 lei/oră, cât trebuie plătit în acest an, iar tichetul de parcare pentru o durată de staționare cuprinsă între 2 ore și maximum o zi a ajuns la 7 lei, anul trecut acesta fiind în valoare de 3 lei.

Tichetele de parcare se pot achiziționa de conducătorii auto de la angajați ai primăriei, responsabili cu încasarea tarifelor pentru parcări, și chiar de la sediul Primăriei Câmpeni – în cazul în care încasatorii nu sunt momentan în parcare – însă pe viitor se dorește modernizarea sistemului de încasare în aceste parcări cu plată prin achiziția unor automate de tichete, la fel ca în alte orașe din țară. De asemenea, acele tichete trebuie expuse pe parbriz sau pe bord, în loc vizibil dinspre exterior, pentru a fi ușor de verificat de Poliția Locală Câmpeni. Alături de tichetele de parcare pentru o oră sau pentru o zi, pentru conducătorii auto care staționează foarte des în parcările din centrul orașului există posibilitatea achiziționării de la Primăria Câmpeni a abonamentelor de parcare pentru mașina personală pe diferite perioade de timp, acestea având următoarele tarife: o lună – 30 lei, 3 luni – 50 lei; 6 luni – 70 lei, 100 lei – până la sfârșitul anului 2019.

Până în prezent, deja s-au eliberat numeroase astfel de abonamente de parcare în valoare de 100 de lei valabile până la sfârșitul anului, deoarece este cel mai convenabil tarif pentru cetățenii care staționează mult în parcările amenajate din centrul orașului. Totodată, mai trebuie reținut faptul că taxarea pentru parcările publice din centrul orașului se aplică în intervalul orar 7.00 – 18.00, de luni până vineri, iar sâmbăta în intervalul orar 7.0-15.00.

În cazul în care conducătorii auto nu și-au plătit tichetul de parcare sau nu dețin abonament valabil pentru acele parcări, aceștia vor fi sancționați de Poliția Locală Câmpeni cu amenzi cuprinse între 250 și 500 lei, cu posibilitatea plății a jumătate din minimul amenzii în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului verbal.

Chiar dacă nu este o măsură pe placul conducătorilor auto, această majorare a tarifelor din parcările situate în centrul orașului ar trebui să aducă încasări bune pentru bugetul Câmpeniului, amintind faptul că localitatea nu adună foarte mulți bani din taxe și impozite locale pentru că persoanele fizice care domiciliază și au în proprietate clădiri, teren și mijloace de transport, beneficiază de scutire prin reducerea cu 50% la plata impozitului pe aceste bunuri, fapt reglementat prin HG 323/1996 privind aprobarea programului special pentru sprijinirea dezvoltării economico-sociale a unor localități din Munții Apuseni.

De asemenea, prin această majorare de tarife ar trebui să scadă puțin poluarea cu noxe și traficul auto din centrul Câmpeniului, care este destul de aglomerat în zilele de sărbători creștine, de târg, de piață săptămânală sau cu alte ocazii, iar mulți conducători auto au devenit foarte comozi în deplasarea prin oraș și folosesc cât se poate de mult autoturismul în acest scop.

Ovidiu CULDA

Acest articol a fost citit de 563 ori

Tarife majorate în 2019 pentru parcările publice cu plată, din centrul orașului Câmpeni
1 (20%) 1 vote[s]

Comentarii

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.