campeniinfo, stiri campeni, informatii campeni

Acasă » Știri din zonă » Tineri salvați de jandarmii din Arieșeni, după ce autoturismul cu care călătoreau s-a defectat pe un traseu din Munții Apuseni

Tineri salvați de jandarmii din Arieșeni, după ce autoturismul cu care călătoreau s-a defectat pe un traseu din Munții Apuseni

Publicat în 18.11.2018 la ora 13:56

Doi tineri au fost salvați de către jandarmii din Arieșeni după ce au rămas blocați cu mașina, ieri, 17 noiembrie 2018, pe un traseu din Munții Apuseni.

Aceștia au pornit cu un autoturism Volkswagen Golf pe un drum accidentat, iar mașina s-a defectat într-o zonă izolată a traseului Mătișești – Poiana Mărșoaia – Gârda de Sus. Autoturismul a fost tractat până în localitatea Albac.

În data de 17.11.2018 în jurul orei 13.30, patrula de jandarmi montani din cadrul Postului de Jandarmi Montani Arieșeni ce își desfășura activitatea pe traseul montan Mătișești – Poiana Mărșoaia – Gârda de Sus, a găsit într-o zonă izolată a traseului doi turiști, cu un autoturism Volkswagen Golf ce a suferit o avarie.

Cei doi turiști, U. E. N. de 24 de ani, cetățean român și G. M. M. E. de 25 de ani, cetățean britanic au ales să parcurgă traseul montan cu mașina, cu toate că drumul era foarte accidentat.

Subofițerii Jandarmi au acordat sprijin celor doi și au tractat mașina defectă cu autovehiculul de serviciu până în localitatea Albac.

Acest articol a fost citit de 572 ori

Tineri salvați de jandarmii din Arieșeni, după ce autoturismul cu care călătoreau s-a defectat pe un traseu din Munții Apuseni
Apreciază acest articol

Comentarii

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.